PRIETENI LA CULTURA DE SÂMBĂTĂ – Radu PETRESCU-MUSCEL

Un dâmboviţean care îşi merită cetăţenia de onoare post-mortem: Preotul profesor Gheorghe I. Cotenescu

 Din noianul de ştiri vehiculate de mass-media argeşeană şi naţională, iese în evidenţă cea legată de recunoaşterea recentă a meritelor unui dâmboviţean.

În mod surprinzător, acest valoros şi interesant intelectual din perioada interbelică – originar din localitatea Izvoarele (azi în componenţa comunei Voineşti) – nu beneficiază de aceeaşi recunoaştere pe meleagurile în care şi-a petrecut O TREIME din viaţă: satul natal, Târgovişte şi judeţul Dâmboviţa.

Cum s-a putut ajunge, în mod inexplicabil, la o tăcere prelungită din partea autorităţilor respective, în ciuda memoriilor pe care le-am înaintat respectivelor instituţii încă din 2011? Destul de simplu, probabil din lipsa hârtiei de scris, a plicului timbrat şi a “sângelui în instalaţii”. Ignoranţă, nepăsare sau rea voinţă? Câte puţin din fiecare, având în vedere lipsa oricărui răspuns oficial – în 3 ani de zile – din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a Consiliului Local al Municipiului Târgovişte şi a Consiliului Local al Comunei Voineşti.

Spre ruşinea dâmboviţenilor, în luna iulie 2013, Consiliul Local al Municipiului Câmpulung-Muscel, pentru meritele sale deosebite pe plan cultural, didactic, bisericesc şi obştesc la nivel judeţean şi naţional, l-a recompensat pe preotul profesor dâmboviţeano-muscelean Gheorghe I. Cotenescu cu titlul onorific de Cetătean de Onoare Post-Mortem. În această situaţie, comentariile sunt de prisos.

 * * *

Din documente prăfuite existente prin arhivele judeţene şi din arhiva personală, cu acte scrise în alfabetul de tranziţie, în care caracterele chirilice erau amestecate cu cele latine, regăsim azi tulburătoare informaţii despre Neamul Coteneştilor musceleni şi ramura lor stabilită în judeţul Dâmboviţa. Doar istoricii avizaţi sunt la curent cu faptul că Neamul Coteneştilor se trage direct din faimosul iuzbaşa Neagoe ot (din – n.a.) Cetăţeni, important dregător în ţinuturile de la hotarele Valahiei din timpul voievodului Constantin Brâncoveanu.

Urmaşii direcţi ai acestuia, boiernaşi de ţară şi clerici de seamă, ne-au lăsat nouă, celor de azi, patru biserici în cele două judeţ vecine, Muscel şi Dâmboviţa. Căsătorit cu o voineşteancă, preotul Ioan Cotenescu (1847-1917) s-a hirotonit pe seama parohiei compusă din satele dâmboviţene Manga şi Izvoarele. Şi-a îndeplinit pe deplin misiunea, reuşind să ctitorească în timpul vieţii sale biserica monument istoric din Izvoarele, localitate ce ducea mare lipsă de un astfel de aşezământ. Biserica a fost târnosită în mai 1877, adică în luna şi în anul proclamării independenţei de stat a României, iar azi sărbătorim cu toţii 135 de ani de la acel moment crucial al demnităţii noastre naţionale.

Gheorghe I. Cotenescu s-a născut în luna iulie 1886 în comuna Izvoarele, iar vrednicia tatălui său i-a marcat destinul, devenind la rândul său preot. Dar nu s-a oprit cu studiul la nivelul seminarului superior absolvit de părintele său, ci s-a luptat cu greutăţile materiale şi a reuşit să termine simultan două facultăţi la Bucureşti. Icoanele sfinte vieţii sale au fost două personalităţi majore în cultura ţării: Spiru Haret şi Nicolae Iorga. Le-a respectat îndemnurile până la sfârşitul vieţii sale: într-o ţară în care – pentru că marea majoritate a populaţiei trăia în mediul rural – preoţii şi învăţătorii trebuiau să-şi îndeplinească apostolatul acolo, trudind neostoit spre ridicarea nivelului cultural, spiritual şi material al ţăranului român. Oare mai putem noi înţelege azi cum de-a fost posibil ca un preot absolvent a două facultăţi să se îngroape pe viaţă la ţară? Şi totuşi, a făcut-o, reuşind să desfăşoare în paralel o sumedenie de activităţi, cu preţul unor eforturi supraomeneşti, demne de lauda şi preţuirea noastră.

O treime din viaţă şi-a petrecut-o în judeţul Dâmboviţa. A terminat primele patru clase primare în comuna natală, iar alte două la Şcoala de băieţi nr. 2 din Târgovişte (printre profesori, revizorul şcolar I. Condurăţeanu).

A absolvit Seminarul inferior “Neagoe Basarab” de la Curtea de Argeş şi, după desfiinţarea acestuia, Seminarul Central din Bucureşti (1898-1906). Aici se se remarcă în special la studiul ambelor muzici, avându-l ca mentor pe ilustrul profesor Ion Popescu-Pasărea, alături de care pune bazele primei asociaţii profesionale a cântăreţilor bisericeşti. Este absolvent, în paralel, al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Bucureşti (1911) şi al Conservatorului din Bucureşti (1912).

În perioada studenţiei sale tumultoase, dâmboviţeanul a fost primul secretar personal al profesorului universitar Nicolae Iorga (1907-1912), fiind implicat direct în organizarea primelor ediţii ale cursurilor de vară de la Vălenii de Munte (1908-1912) şi a festivalurilor organizate de centrala Ligii Culturale în scopul colectării fondurilor necesare ridicării Palatului Ligii de pe Splaiul Dâmboviţei. De asemenea, a fost funcţionar al centralei Ligii Culturale şi membru al secţiei Ligii din Bucureşti, participând la numeroase şezători cultural-artistice organizate în Vechiul Regat şi în diasporă, în compania unor mari artişti români (Aristizza Romanescu, Petre Liciu, Olimpia şi Zaharia Bârsan, Lucreţia şi Iancu Brezeanu, Lucia Calomeri, Elena Locusteanu-Bonciu, ş.a.).

Este cofondator al Partidului Naţionalist-Democrat condus de N. Iorga şi A. C. Cuza, participând la primul congres al acestuia (aprilie 1910).

În 2012 am aniversat centenarul stabilirii definitive în judeţul Muscel a viitorului preot-profesor econom stavrofor Gheorghe I. Cotenescu (1912-1965). Niciodată însă nu şi-a uitat rădăcinile dâmboviţene, ajutându-şi în permanenţă rudele şi prietenii, fără să neglijeze nici îngrijirea proprietăţilor care îi reveneau în urma partajului voluntar convenit, după moartea ambilor părinţi, între numeroşii urmaşi ai acestora. Respectivele proprietăţi îi vor fi confiscate în perioada 1946-1949 şi numai o infimă parte din acestea vor mai fi recunoscute moştenitorilor direcţi ca fiind reale de către autorităţile locale şi judeţene şi recuperate ca atare după 1990.

Hirotonit în 1912 pe seama parohiei Conţeşti-Muscel de către P.S. Evghenie Humulescu, arhiereul-vicar al Eparhiei Argeşului, va fi transferat în aprilie 1913 în parohia nou înfiinţată în com. Stoeneşti din acelaşi judeţ, localitate în care s-a născut soţia sa Elisabeta, născută Răuţoiu. Naşi de căsătorie le-au fost Lucreţia şi Victor Baranga, importante personalităţi dâmboviţene (prefect, deputat, senator etc.), care ulterior le vor boteza toţi copii (Victor, Lucreţia, mama mea, şi Şerban). Alte personalităţi de seamă, prietene cu ramura Cotenescu din Izvoarele, au fost familiile Dimitropol, Dalles, Irimescu-Cândeşti, Gonzalv Ionescu şi preotul Ştefan Cercel. Preotul Gheorghe I. Cotenescu va servi cu credinţă altarul şi cultura în judeţul Muscel timp de 53 ani (1912-1965), iar prin activitatea sa rodnică şi neprecupeţită a devenit în acest judeţ şi în parohia sa un adevărat model de credinţă, fiind considerat pe drept cuvânt figura cea mai proeminentă a comunei Stoeneşti. Aici va fi, pe rând, dirijorul corului parohial, învăţător la şcoala primară şi apoi la şcoala de gospodărie rurală, fondator şi preşedinte în timp al tuturor obştilor moşneneşti şi al cooperativei forestiere “Mihai Bravul”, judecător al comunităţii rurale şi vicepreşedinte de cămin cultural.

Pentru a înţelege mai bine caracterul multilateral al acestei personalităţi însemnate din perioada interbelică, să străbatem traseul succint al vieţii sale.

Ca preot militar, a luat parte la întreaga campanie de reîntregire a neamului (1916-1919), în spitale de evacuare şi în unităţi combatante (“de la Nistru până la Tisa”), fiind avansat căpitan şi decorat cu ordinul “Coroana României”.

A fost profesor secundar la seminariile teologice din Câmpulung-Muscel şi Curtea de Argeş, respectiv la seminarul monahal Cernica-Ilfov (1922-1940). Este cofondator şi preşedinte al P.N.D. – secţia Muscel (1922-1923), iar în 1925 a fost ales membru al primei Camere Agricole din judeţul Muscel, condusă de prof. ţărănist Alexandru Muşatescu, tatăl dramaturgului Tudor Muşatescu.

Deputat iorghist din partea judeţului Muscel în cadrul Uniunii Naţionale (1931-1932), reprezintă judeţul în Parlament alături de Constantin (Dinu) I. C. Brătianu (P.N.L.) şi Ion Mihalache (P.N.Ţ). Recunoscându-i-se meritele, fostul parlamentar devine membru în conducerea centrală a partidului (1931-1946), făcând parte din echipa angajată în tratativele de fuzionare cu P.N.L. – aripa Tătărăscu din februarie 1946.

S-a remarcat ca animator al vieţii culturale din Câmpulung şi din judeţul Muscel, ca dirijor strălucit al corului parohial şi al Seminarului Orfanilor de Război „Patriarhul Miron”, dar şi prin concertele de binefacere susţinute alături de tenorul Nae Leonard, retras la Câmpulung.

Este ctitorul principal, cu mari jertfe, în perioada 1929-1939, al celei mai frumoase biserici rurale de pe cursul superior al Dâmboviţei, selectată ulterior pe post de copertă de carte. La realizarea aşezământul religios a contribuit un colectiv valoros, compus din arh. Dumitru Ionescu-Berechet, sculptorul în lemn Dumitru Iliescu-Călineşti şi pictorii Octav Angheluţă, Vasile Blendea, Gheorghe Vânătoru şi Ion Fleşariu.

Meritele sale deosebite l-au îndreptăţit să fie ales preşedinte al “Asociaţiei Preoţilor Musceleni” (cu 2 mandate) şi membru în consiliul de administraţie al “Casei de Economie, Ajutor şi Credit a Asociaţiei Generale a Clerului Ortodox Român din România” (1930-1933), primind dreptul de a purta pe viaţa crucea patriarhală de aur şi brâul roşu.

A fost compozitor şi publicist, secretar de redacţie al revistei “Cultura”, organul “Asociaţiei Generale a Cântăreţilor Bisericeşti din România”, fiind invitat în repetate rânduri de Nicolae Iorga la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte ca profesor specializat pe probleme muzicale (muzică psaltică, folclor şi bizantinologie muzicală). Remarcabil este faptul că preotul-profesor Gheorghe Cotenescu a avut un număr egal de conferinţe (13) cu toţi ceilalţi specialişti în materie la un loc, clerici sau laici, care au fost de asemenea invitaţi (mitropolitul Tit Simedrea, preotul-profesor universitar şi academician Nicolae M. Popescu, profesorii universitari Gh. Moisescu şi Mihail Vulpescu; Emil Riegler-Dinu, unicul doctor în muzicologie până în anul 1938).Comparativ, cei cinci conferenţiari cu nume grele ce se trăgeau din judeţele Muscel şi Argeş (Ion Chelcea, Radu Gyr-Demetrescu, Florian Ştefănescu-Goangă, Costin Petrescu şi Victor Slăvescu), au însumat tot 13 conferinţe.

Bun orator şi stăpân pe sine în situaţii dificile, a făcut faţă cu brio provocării pe care a constituit-o prezenţa în Parlamentul ţării, contracarând inteligent şi cu umor fin ostilitatea manifestată virulent pe durata mandatului său (1931-1932) de opoziţia constituită în acel moment din reprezentanţii P.N.Ţ., fiind desemnat în unanimitate de deputaţii-preoţi să ţină discursul de omagiere a semicentenarului poetului şi omului politic Octavian Goga.

Susţinerea pe plan logistic a partizanilor din munţii Muscelului (nucleul de pe Muntele Roşu) conduşi de colonelul martir Gheorghe Arsenescu l-a transformat în deţinut politic (1949-1950). Anchetat iniţial la Câmpulung de maiorul Mihail Chicoş şi ulterior în celulele-depozit ale Securităţii din Piteşti de către sadicul căpitan de Securitate Ion Cârnu, timp de 14 luni, va fi condamnat retroactiv în mai 1950 în cadrul primul lot format din 36 de musceleni, în frunte cu elevul său Pimen Bărbieru, stareţul schitului Cetăţuia-Negru Vodă şi avocaţii liberali tătărăscieni Nicolae Enescu (fost deputat) şi Ion Constantinescu-Mărăcineanu. Din acelaşi lot trebuia să facă parte şi nepotul său din Izvoarele, studentul Traian Marinescu-Geagu, fiind arestaţi amândoi în aceeaşi lună (martie 1949). La alegerile din 19 noiembrie 1946, acesta îl făcuse de râs pe învăţătorul Gogu Popescu, impus cu forţa de comunişti în funcţia de prefect încă din noiembrie 1944, dând foc urnelor umplute din timp cu voturi ştampilate în favoarea “soarelui” dogoritor al Blocului Partidelor Democratice. Alegerile au trebuit repetate, iar Siguranţa şi apoi Securitatea l-au hăituit neîncetat pe Geagu prin ţară. În vara anului 1948, Geagu a apelat la unchiul său din Stoeneşti-Muscel, iar acesta a garantat pentru el în faţa colonelului Gheorghe Arsenescu, organizatorul rezistenţei anticomuniste din munţii Muscelului şi Făgăraşilor sudici. Arsenescu l-a protejat cât a putut, dar mult-prea tânărul Geagu, indisciplinat, s-a întors în mai multe rânduri la Izvoarele, fiind capturat viu la 19 martie 1949, fiind rănit în urma unui incident armat. La mai puţin de un an (4 februarie 1950), acesta a fost executat demonstrativ – fără judecată şi condamnare – la intersecţia drumului naţional Câmpulung-Târgovişte cu drumul comunal spre Izvoarele. Pentru aşa-zisa lui “fugă de sub escortă” – în realitate pentru intimidarea localnicilor – cadavrul a fost păzit în permanenţă, iar rudele l-au putut înmormânta creştineşte abia după două zile, conform certificatului de deces şi crucii ridicate după 1990.

Înaintea judecării şi condamnării retroactive (mai 1950), preotului Gheorghe I. Cotnescu i-a fost dat să se întâlnească în închisoare şi cu viitorul protopop Vasile Chiţu, fostul său elev de la Seminarul din Curtea de Argeş. Mărturia scrisă a acestuia este pilduitoare.

“În luna februarie a anului 1950 am fost arestat. Şi pentru că fusesem condamnat în lipsă de Tribunalul Militar Bucureşti, am fost depus la închisoarea militară din Bucureşti – Uranus – până la rejudecare. Acolo l-am întâlnit pe părintele Cotenescu. Acelaşi om: optimist, plin de haz şi de umor. Optimismul său radia împrejur, făcându-i pe ceilalţi deţinuţi să fie mai încrezători în libertate şi o viaţă mai bună. Fusese şi el „amestecat în saramura penală” – cum obişnuia el să zică – pentru că adăpostise de ploaie pe nişte fugari în casa sa. Era vorba de grupul de rezistenţă din Făgăraş (colonelul Arsenescu, Arnăuţoiu, etc.). Aştepta şi el să fie judecat de Tribunalul Militar Bucureşti”.

„Cadavrul viu” ce părăsise penitenciarul Piteşti, condus de căpitanul-dansator Alexandru Dumitrescu, a primit instantaneu stigmatul social de “paria”, purtându-l demn până la moartea care ni l-a răpit în februarie 1965. Alături de el au suferit Paraschiva Răuţoiu (soacra sa, unica persoană din Stoeneşti expropriată de două ori, în 1945 şi în 1949), prezbitera Elisabeta Cotenescu (pe care o alinta Veruţa), precum şi cei trei copii ai lor, o fată şi doi băieţi.

În cadrul Memorialului Rezistenţei Anticomuniste de la Sighet, cei doi membri ai aceleiaşi familii dâmboviţene – preotul Gheorghe I. Cotenescu şi Traian Marinescu-Geagu -, figurează la loc de cinste.

Pe lângă apostolatul său întru credinţă, preotul-profesor Gheorghe I. Cotenescu a iubit şcoala şi copiii, pe care i-a îndrumat şi ajutat, iar aceştia l-au îndrăgit şi respectat. Printre ei se numără valori perene ale ortodoxiei româneşti, precum patriarhii Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, arhiepiscopii Gherasim Cristea şi Eftimie Luca, episcopul-vicar Roman Stanciu, vicarul patriarhal Atanasie Glatcovschi, arhimandriţii mari duhovnici Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Tănase Petroniu, Roman Braga, Felix Dubneac, Ioasaf Popa şi recent dispărutul Iustin Pârvu, profesorii Ioan Rămureanu, Anton Uncu, Ioasaf Ganea, învăţatul preot Ilie Băciou, originar din Rucăr şi transferat ulterior la Biserica Icoanei din Bucureşti (viitorul protector al poetului Adrian Păunescu) ş.a.

Dăruiesc la final cititorilor mărturia elocventă a şcolarului de odinioară, cel vrednic de pomenire, Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013):

“Îmi amintesc cu drag de frumoasele vremuri pe când eram elev la seminarul de la Cernica, şi printre mulţi profesori deosebiţi, una dintre cele mai interesante figuri a fost şi îmi rămâne în memorie Părintele Profesor Gheorghe Cotenescu. Eu am îndrăgit mult muzica psaltică şi de aceea Părintele Profesor prezenta pentru mine un interes aparte, dar nu numai prin talentul său muzical, cât şi prin dăruirea sa faţă de elevi, sacrificiul pe care îl depunea în munca sa pedagogică. Era un om bun ca pâinea lui Dumnezeu, încât noi stăteam foarte relaxaţi şi nestresaţi la ora Părintelui. Sărmanul Părinte venea aşa de obosit, deoarece făcea naveta de la Târgovişte la Cernica, pornindu-se cu noaptea în cap de acasă şi bucuria noastră era când drumurile erau înzăpezite şi maşinile nu străbăteau de la Pantelimon până la Cernica, fiind astfel scutiţi de oră. Aşa năstruşnici cum eram noi, Părintele Cotenescu ne iubea pe toţi, şi în memoria mea rămâne ca o adevărata vioară a ortodoxiei româneşti, care a mers până în cele mai sensibile tonuri muzicale, dar şi sufleteşti”

Elevul şi profesorul se vor întâlni, cu siguranţă, în cetele drepţilor, cuvioşilor şi mucenicilor acestui Neam.

Gheorghe I. Cotenescu. Un om simplu, prietenos nevoie mare cu copiii şi cu cei nevoiaşi, îngăduitor şi înţelegător la solicitările orişicui, veşnic cu un surâs înflorit pe buzele lui cărnoase şi cu o vorbă de duh ce nu putea să supere pe nimeni.

Să-i fie memoria veşnică, iar viaţa pildă de urmat pentru toţi aceia cari îşi fac scopul vieţii din preaslăvirea bisericii, a şcolii şi a culturii naţionale, din păzirea adevăratelor valori morale, din păstrarea şi sporirea bunului obştesc, dăruindu-şi fără preget toate puterile prea binelui cetăţeanului.

Iar autorităţile dâmboviţene menţionate la început, să sperăm că îi vor aprecia, în cele din urmă, la toate cele trei niveluri, meritele.

Radu PETRESCU-MUSCEL, nepot de fiică
membru A.R.I.P. (Asociația Română de Istorie a Presei)


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro