PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Apropierea de cuvinte

aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată, de Dan Coman, Editura Polirom

 

Scriitorii sunt puternici în apropierea cuvintelor, și tot ei sunt adevărații stăpâni ai limbii pe care o folosesc, pe care o construiesc și pe care, după aceea, o aruncă jos, în vâltoarea literaturii, în lumea dispusă și disponibilă să culeagă și să consume ceea ce ei reușesc să aducă la suprafață din cele mai adânci adâncimi ale limbajului, ale limbajului văzut sau mai puțin cunoscut. Cuvintele, de obicei, încearcă să spună cât mai mult din ceea ce numesc, din ceea ce trăiește cel care le-a căutat și le-a folosit, iar rezultatele nu se lasă așteptate, nu lasă să treacă nicio stare indusă de ele nefolosită, fără un rezultat marcator pentru cei care intră în contact și rezonează cu mesajul lor.

Dan Coman a lăsat întotdeauna să se vadă că își ia puteri destul de mari în contact cu cuvintele pe care le folosește, cu acele cuvinte care îi urzesc și îi adaugă permanent firele necesare pentru a-i întregi, pentru a-i desăvârși complicatul desen textual care umple covorul la care lucrează îndelung, aplicat, pasional și pasionat. Fiecare propoziție este un extras substanțial dintr-o fire complicată, introvertită de ajuns și ascunsă atât cât este necesar pentru a-și conserva puterile care o țin la suprafață și care îi alimentează stările conducătoare spre adâncimile mici și spre adâncimile mari ale profunzimii care se vede. Dan Coman își caută, cu ajutorul literaturii, fiecare pas pe care trebuie să îl facă, fiecare mișcare în acest univers al lui și fiecare gând care plonjează aici, în interiorul acesta tăcut și aseptizat, ferit, în această lumină în care fiecare fibră fluorescentă a lor se lasă văzută.

… apele care-i însoțeau o vreme apoi se îndepărtau, lumea care se lărgea brusc, schimbându-și textura de la un loc la altul, grămăjoarele de fum gros care ieșeau din țeava de eșapament și se modelau o clipă în aer, pentru ca mai apoi să se spulbere-n gol – de mai bine de opt ani, alea erau cele mai fericite din viața lui…

Fiecare stare din aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată se caută, devin tangente, concentrice și dependente una de alta făcând ca toate aceste senzații geometrizate să se resimtă plăcut în contact cu corpul dornic de acumulări al cititorului, al acelui cititor care consimte și așteaptă să își completeze, să își amplifice firesc propriile laturi mai puțin cunoscute, cu cele deja cunoscute și distribuite de autor. Efectul este cel căutat, lucrurile capătă consistență și se transformă în stări și în trăiri care nu se vor schimba ușor, care construiesc o dependență plăcută de acest text acaparator, de acest exercițiu de seducție transformat în text care crește și se multiplică folosind metodele cunoscute ale insinuării, ale căutării căilor de acces într-un registru personal metafizic, transparentizat pentru a-i face vizibilă fiecare imagine.

Literatura scrisă de Dan Coman are aceste capacități de a impune aceste stări sobre,  moi și molipsitoare ale interiorității, ale visului nedus până la capăt, neconsumat, care evadează din zona întrevăzută de clarobscur și de a se depune lejer și fecund în imediata zonă găsită deschisă și disponibilă a celui care se apropie de ea.

… E adevărat, nu puteam să uit cu totul de corp, de presiunile pe care acesta le punea asupra mea zi de zi – reacțiile corpului și satisfacerea lui mă excitau și mă scârbeau simultan, ca un film porno văzut imediat după zece filme porno. Era perioada aceea minunată, perioada roz, cum îi zici tu, cea în care în care nu știam (of, nici măcar nu bănuiam!) că, de fapt, corpul ăsta nenorocit duce tot greul…

Straturile de cuvinte pe care le așază Dan Coman peste suprafața disponibilă și dezinhibată a poeziei și a prozei, sunt bine delimitate, dar și bine amestecate, iar fiecare cuvânt întâlnit își duce cu bine la capăt gestul de apropiere, de adoptare și de marcare a stărilor crescute și lăsate ca urme după întâlnirea cu el. Desigur, aceste lucruri chiar nu se vor schimba niciodată, chiar vor întreține în continuare și vor amplifica toate stările de necunoscut și de neliniște pe care le construiesc și le alimentează, și vor impune și mai departe dependența pe care Dan Coman (și-)o construiește, cu care se împrejmuiește, locuri în care literatura scrisă de el își exhibă permanent frăgezimea, dulceața, dar și cruzimile incluse.

… Nu râde, e exact ce ai spus…

Dan Coman scrie firesc despre tot ce nu se mai poate schimba și despre tot ce nu poate spune, vedea și simți doar el, iar cititorului îi lasă deschise posibiltățile de a constata firesc și marcat despre tot ce s-a schimbat în urma acestei învăluitoare și acaparatoare apropieri și lecturi.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…