Ministrul desăvârșit al gusturilor noastre dictează pofte care devin legi
Dacă vorbim despre mâncare și cumpătare (veți spune și domniile voastre: gând la gând cu bucurie!), ne și imaginăm feluri de mâncare, însă trebuie să ne amintim de cuvântul ce ne atenționează că ce-i mult, e prea mult. Cumpătarea ar trebui să fie cuvântul de ordine, că vorba proverbului ,,la mâncare să ai cumpătare şi la băutură să fii cu măsură!”. Doamnelor şi domnilor, după cum bine remarcați domniile voastre, fie frig sau cald afară, noi tot despre mâncare vorbim, sau, mai bine-zis, despre istoria artei culinare pe aici şi pe oriunde. Despre mâncare vorbește și omul obișnuit, dar și scriitorul, și filosoful, și omul de știință, și artistul. Toată lumea, într-un fel sau altul, se gândește la mâncare, pentru că stomacul, ministrul desăvârșit al gusturilor noastre dictează pofte care devin legi. Păi, ce credeați că suntem de capul nostru? Nici vorbă de așa ceva! Important este să nu ne conducă pofta și din când în când trebuie să o mai punem în cui, așa cum am învățat tot din înțelepciunea populară. Dar pentru că am spus că oameni importanți ai lumii vorbesc și despre mâncare, vă reamintesc câteva cugetări care susțin teoria enunțată mai sus. Paulo Coelho în Alchimistul: ,,Aşa cum a spus cămilarul, mănâncă la ora de mâncat. Şi umblă la ora de umblat”. Vă aduc aminte o splendidă metaforă a unuia dintre cei mai cunoscuți mistici persani și islamici, întemeietor al Ordinului Mevlevi, Rumi: ,,Ai mâncat câteva linguri de mâncare din vasul pământului? Nu te îngrijora. Restul e la fel”. Hipocrate, medic vestit al Greciei antice, considerat părintele medicinei, îndemna la cumpătare, făcând o analogie interesantă între mâncare și medicamente: ,,Alimentele voastre să fie medicamente şi medicamentele voastre să fie alimente”. Ei, acușica e complicat, foarte complicat, că cine ia medicamente cu plăcere? Nimeni! Cred că nici doctorul care le recomandă, dar noi trebuie să ținem cont de părerea lui, ca să trăim în pace cu noi înșine.
Nu putem trece cu vederea afirmația lui Anthelme Brillat-Savarin, autorul celebrei cărți Fiziologia gustului: ,,Spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cine eşti!”. De la înălțimea gândirii sale, Socrate spunea cam așa: ,,Oamenii de rând trăiesc ca să mănânce şi să bea. Oamenii de valoare mănâncă şi beau ca să simtă că trăiesc”. Acum, nu trebuie să o luăm de bună, e o părere subiectivă deși, așa cum s-a transmis prin veacuri, la banchete era un conviv vesel și agreabil, care bea la fel de mult ca tovarășii săi, dar fără a se cufunda vreodată în beție, așa cum li se întâmpla acestora, ispravă ce-l umplea de admirație pe Alcibiade. Mânia, ieșirile violente, dușmănia îi sunt necunoscute. Primind de la cineva o lovitură de picior, iar oamenii mirându-se de resemnarea sa, Socrate se justifica: ,,Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aș fi dat în judecată?”. Sigur, am putea umbla prin istoria sentimental-gastronomică a lumii și am găsi cel puțin o mie de păreri despre mâncare și cumpătare.
Dar cum mie mi-e mai aproape de inimă Anton Pann, acest mare meșter la vorbă și la cântec, am să închei cu un fragment din Povestea vorbii:
„…Dar ce mănânci de ţi-e bine
Şi eşti numai os şi vine?
Ce bucată îţi prieşte,
Aşa de te-ngălbeneşte?
– Şi asta mă întrebi încă,
Nu ştii omul ce mănâncă?
– Negreşit, nici fân, nici paie,
Nici bea apă din copaie,
Ci mămăligă cu ceapă
Şi un căuş, doi, cu apă.
– Ba, ba, vere, mă cam iartă,
Că nu ţ-e fasolea hiartă,
Eu am mâncat, ce să cheamă,
Un mezelic de pastramă
Cu un dumicat de pâine,
De sunt patru zile mâine,
Şi uite pe loc mă dete
La o pustie de sete;
Nu faci tu vrun fleac de cinste,
Ca să-mi ud măcar un dinte?…”
Ce mai, o adevărată istorie despre cumpătare, despre risipa de mâncare, despre viaţa noastră cea de toate zilele, de post sau de sărbătoare. Cu bine şi cu bucurie!
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
