LUMEA CU MASCĂ – Constantin CIUCĂ – Regele cu pene

Unele păsări sunt atât de obosite de zbor, încât, chiar dacă mai dau încă din aripi, ele au adormit deja în aburul ud al unui nor…

 

 

De capul tău în grădina cu portocali… Dumnezeu are o pensetă magică pe care, o dată în viață, o folosește ca să te scoată din rahatul tău zilnic.

Te ia frumos de aripioare, te ridică cu delicatețe în aer și te plantează într-o grădină cu portocali înfloriți, lângă un pârâu pe care curge apă de trandafiri.

Nu îți cere nimic în schimb, nu te obligă la nimic. Te lasă acolo, de capul tău, să faci tu ce știi.

Dar ce știi tu să faci în grădina cu portocali?

 

Biografia de noapte… Ar fi mult mai bine dacă nopțile ar fi doar fragmente negre de timp, compacte și goale, intercalate neutru între apus și răsărit. Un fel de segmente de neant negru la care să te cuplezi seara și de la care să te decuplezi dimineața. O întrerupere temporară a ființei, fără nicio legătură cu viața ta. Dar, în loc, prin nopțile mele colcăie vise vii și intense care îmi construiesc o biografie secretă, pe care nu o pot accesa decât în vis. Iar visul, pe timpul nopții devine realitatea absolută. Intens, paradisiac sau toxic, apocaliptic sau extatic. Mai real decât orice realitate trăită cu ochii deschiși, el se face un fel de secreție a minții, care mi se răspândește apoi prin tot corpul. E atât de veridic încât îl port în cap zile la rând ca pe o întâmplare adevărată dintr-o biografie enigmatică, pe care o dorm de la un capăt la altul și din care nu cunosc decât frânturile care mi se arată în vis. Ca și cum eu aș mai avea, de fapt, o altă realitate, paralelă și profundă, alcătuită din bucăți de somn puse cap la cap, în care își trăiește viața un sine necunoscut. Și visul nu se mulțumește numai cu orele nopții. El se prelungește până la granița nopții cu ziua și o străpunge. Adică, dimineața, visul iese din noapte și trece în zi. Și de aici se atașează la lucruri ca un adaos la realitatea diurnă. Și își cere drepturi în această realitate. Iar acum, la realitatea mea de zi cu zi se atașează un adaos care ia forma unei fete tinere, blonde, care cântă la pian într-un castel pe malul mării.

 

Aritmetica despărțirii… Când doi oameni care s-au iubit se despart, e ca şi cum ai rupe cifra 1 in două cifre mai mici, tot de 1, care nu îşi mai găsesc apoi locul în nicio altă numărătoare.

 

Ferocitatea așteptării…Când mi-e dor de cineva, simt că nu mai am aer! Deschid geamurile. Fac gimnastică pe covor. Închid și deschid televizorul. Bag la spălat cearceafurile. Mă pun în pat și mă ridic. Dau cu aspiratorul. Mă fac că mă uit într-o carte. Ies fără rost prin oraș cu o plasă goală în mână. Nimic nu ajută! Încerc să dorm, dar nici măcar să dorm nu pot. Doar mă întind pe cearceaf și închid ochii, ca o pradă doborâtă. Dimineața, când mă pipăi pe corp, simt cum din mine lipsesc porțiuni întregi iar pe piept se văd urme de mușcături. Mă ridic. Dar dorul acela sălbatic după omul iubit rămâne în mine la fel de crud și flămând și mă împuținează noapte de noapte, mereu.

 

Corpuri  cerești… Spre deosebire de toate cometele și asteroizii ăștia pe care Dumnezeu îi dă de-a dura prin spațiu, noi, cei de la sol, am fost mult mai norocoși: am nimerit Pământul din prima!

 

Bilețel de Sf. Andrei… Când am fost eu în peștera mică și întunecoasă de la Mânăstirea Sf. Andrei, din Dobrogea, în care, cum intri, pe stânga, e scobit patul de piatră pe care dormea apostolul, am văzut, ca și la Zidul Plângerii de la Ierusalim, cum femei și bărbați pioși încărcau crăpăturile din stâncă cu bilețele de hârtie împăturite, în care îl înștiințau pe sfânt de nevoile lor. Cum era și firesc, după o vreme, unele dintre ele se desprindeau, cădeau și se împrăștiau pe pardoseală. La ieșire, dând cu piciorul prin ele, am ridicat unul și, de curiozitate, l-am desfăcut. Doar un număr de telefon era scris pe el. Atât. Fără nicio explicație. Altceva nimic. Am zâmbit, l-am împăturit la loc și l-am aruncat. Era, oare, mai bine să fi sunat?

 

Dinu Lipatti… (culturală) Mă sună un bărbat și îmi solicită să îi trimit un pachet undeva. Îi cer adresa. Pe strada Dinu Lipati, zice el. Lipati cu un t sau co doi de t, îl întreb eu. Aa, nu, nu, zice el plin de sine. Cu un singur t. Dar din fundal aud vocea unei femei care îi șoptește: Cu doi de t, dragă… Cu doi t, zice el, tare!

CONSTANTIN  CIUCĂ  este un foarte cunoscut  poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”…

 

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro