ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Terorismul și conspiraționismul

Mi-am dedicat câțiva ani din viață studiind imaginarul. Aș putea spune că este „domeniul meu de competență”, dar producția mondială de carte și de studii științifice în acest domeniu mă aruncă doar într-o zonă a unui „amatorism avizat”. De aceea nu am pretenția de a vă ține o lecție despre mecanismele sau fizionomia imaginarului, în special a imaginarului social. Am să trec doar în revistă câteva elemente care sunt prezente în contextul social actual. 

    Dincolo de orice îndoială, trebuie să admitem că lumea de astăzi are o înfățișare cel puțin ciudată. Așadar, lumea nu mai este ce a fost și nu pare a fi înțeleasă în complexitatea ei care s-a accentuat, și nu s-a lămurit sau simplificat cu ajutorul explicației raționale, științifice, așa cum ne-am fi așteptat că ar sta lucrurile în secolul al XXI-lea. Aceste fenomene complexe (un Edgar Morin ar fi extrem de încântat de această complexitate din sânul realului) se datorează unui fenomen psiho-mental care „s-a activat” extrem de mult în timpurile noastre. Despre ce este vorba?

    Un imaginar bogat populează cu elementele sale toate culturile lumii. De fapt, cultura și civilizația pot fi concepute ca proiecții ale acestui imaginar social. Nu vă grăbiți să concluzionați că aș spune, cu alte cuvinte, că „totul este produsul imaginației și tot ceea ce creează omul este, natural, un produs imaginar”. Aici nuanțele contează foarte mult. Panimaginarismul (adică „totul este rodul imaginației”) ar fi un răspuns prea rapid care nu rezolvă adevăratele probleme. Poate că domeniul cel mai indicat pentru a arăta cum funcționează imaginația și care îi sunt efectele – măsurabile – pare a fi știința exactă, prin fizică și matematică, și mai puțin literatura, așa cum ne-am aștepta. Există un imaginar științific care nu se rezumă doar la invenție și creație. Adică la o parte actantă pe care am putea-o doar descrie și din care nu prea putem să decupăm acel cum se face. Avem foarte multe fenomene și elemente pe care nu ni le putem reprezenta decât cu ajutorul unor construcții imaginare care, de foarte multe ori, nu prea mai au nimic în comun cu realitatea. Știm, în mod acurat științific, că există și alte dimensiuni în afară de cele trei spațiale și trei temporale (timpul fiind de obicei redus la o singură dimensiune, deși el are și el tot trei dimensiuni). Dar de la a ști în mod matematic-abstract, adică rațional și a înțelege acest lucru fără ajutorul imaginației, este o diferență uriașă. Așa cum Hegel arăta acum două secole, (iar mai apoi, la un alt nivel, chiar fizica cuantică a confirmat spusele sale, prin faimoasa teoremă a incertitudinii), dacă ne imaginăm ceva, acest act conștient influențează chiar mediul în care ne expunem produsele imaginare. Cu alte cuvinte, modificăm realitatea. Nu mai insist prea mult în acest sens că intrăm prea mult în teorie. Am să iau un exemplu concret. Modelul atomic, cel cu ajutorul căruia încercăm să înțelegem „forma” atomilor și/sau a moleculelor – acele bile de plastic pe care le legam unele de altele cu bețigașe la orele de chimie – nu reprezintă acurat realitatea cuantică moleculară. Acolo nu este vorba de nicio bilă și de niciun bețigaș, chiar analogic vorbind. Modelul utilizat de noi este atât de grosier, încât o ființă capabilă să vadă lumea cuantică s-ar mira de ceea ce facem. În concluzie, imaginația și produsele sale, lumea imaginară, determină apariția unei noi realități. Noi privim realitatea de ordin I, cea care ne afectează în mod direct, cea care se manifestă, este materială etc., doar cu ajutorul proiecțiilor noastre imaginare, care determină o modificare în sânul acestei realități de ordin I. Avem nevoie de acest văl/traductor care determină apariția unei realități noi, de ordin II. Dar lucrurile nu se opresc aici. Procesul continuă. Da, omul trăiește în mai multe realități deodată. Să luăm un exemplu concret, al unei realități noi, apărută de ceva ani. Este vorba despre… realitatea virtuală. Nimeni nu poate să o nege. Nu este o „realitate flou”, una literară, precum am vorbi despre „realitatea Harry Potter”, de exemplu, sau a filmului Star Wars. Este chiar o realitate imersivă, care pare să prindă chiar materialitate. Gândiți-vă la roboți și, mai ales, la roboții umanoizi ai zilelor noastre. Sophia pare a intra într-o nouă eră, cea a producției de masă. În scurt timp nu o să mai deosebim oameni de roboți pe stradă. Vor arăta ca noi, vor purta discuții ca noi, vor relaționa precum noi. Deosebirea dintre noi și ei, la un anumit nivel, va consta doar în corporalitatea care ne definește. Aparțin acești roboți și această lume realității sau imaginarului? Greu de trasat o linie. Acest exemplu cred că vă lămurește cu privire la această complexitate a imaginarului și a mecanismelor sale de funcționare. Din ce în ce mai mulți teoreticieni, de la C. Castoriadis până la G. Durand, par a ajunge la concluzia că intensitatea și manifestarea produselor imaginarului determină înfățișarea a ceea ce noi numim „realitate”. 

    Ce se petrece la nivel social? Imaginarul politic-social există și el! Și este extrem de puternic și actual. Din multitudinea de produse ale imaginarului social, cu impact puternic asupra mentalului social, avem și cele două fenomene care dau titlul articolului de față. Terorismul și teoria conspiraționistă sunt astfel de producții. Mai mult, conspiraționismul (permiteți-mi această invenție terminologică, deși termenul nu există ca atare în DEX) are o legătură directă cu imaginația pusă la lucru „în direct”. Cei doi termeni redau un fenomen politic-social care determină o înfățișare a realității greu de negat. Să facem un exercițiu de imaginație pentru a înțelege tocmai imaginarul legat de acești termeni! 

    Să presupunem că o ființă supra-ordonată societății ar exista ca atare, ar avea o „conștiință” de sine, chiar dacă noi nu avem acces la ea. Adică toți indivizii umani, toate creierele umane aflate într-o rețea – socială – ar constitui „celulele” acestei ființe supra-ordonate. Această ființă ciudată gândește totuși în paradigme umane, dar posedă o inteligență cu mult peste ceea ce ar putea să dețină un singur individ vreodată. Ea își dorește coeziunea indivizilor umani, să controleze maximum acest „corp”/„organism” și să execute la virgulă toate directivele sale. Să zicem că este interesată de „fericirea” oamenilor doar într-un mod pervers, adică doar în măsura în care i-ar satisface scopurile sale. Adică dă cu picătura această fericire, prin controlul libertății și alte valori pe care oamenii le consideră a fi o hrană de dorit pentru suflet, și face acest lucru fie în mod direct la unii, fie în mod iluzoriu, la alții. Dar, în general, nu dă doi bani pe fericirea aceasta a indivizilor particulari, tot așa cum noi nu dăm doi bani pe o piele moartă pe care ne-o smulgem pentru a lăsa o alta sa crească; sau un fir de păr, unghii… Guvernele lumii s-au aliniat în jurul unui concept care le atrage. Este vorba despre „democrație”. Toate cuceririle sociale și politice care au dus la acest nivel par a menține un echilibru care este chiar pe placul acestei supra-ființe. Totuși, simte că există un punct slab, un călcâi al lui Ahile în această ordine socială și politică. Un singur element ar putea să răstoarne chiar o armată blindată până în dinți cu arme nucleare, rachete intercontinentale și submarine nucleare. Acest element este individul care își permite să se elibereze din rețea. Este cel care nu se izolează, uitând sau scuipând pe valorile omenirii. Nici nu devine cinic sau un Diogene care să râdă de vremelnicia și realitatea pe care o consideră imuabilă o lume întreagă! Acești indivizi, dacă ar exista, nu fac nimic rău rețelei. Chiar ar constitui un element colorat în ansamblul diversității. Este vorba despre individul care se răscoală. Este cel care, de nervi, răstoarnă în capul funcționarului public calculatorul sau biroul. Este cel care, din disperare și sete de dreptate, își face singur această dreptate, răzbunându-se sau făcând un act de dreptate pe care sistemul/rețeaua nu sunt în stare să le facă. Exemplu: Chiar în filme se vede cum acționează obiectiv și rece organul polițienesc în cazul unei răpiri sau al unui viol. Anchetele se desfășoară încet, prea încet uneori, și într-o indiferență care este încurajată, căci un polițist care „ia lucrurile personal” nu este un polițist bun. Dar ce se întâmplă, de exemplu, când un coleg din sistemul polițienesc este răpit, violat sau ucis? Întreg sistemul se mișcă și devin mai „aplicați” decât în cazul unei victime oarecare. Pumnii devin mai mulți, crima este și ea prezentă. Răzbunarea lor este chiar de la sine înțeleasă. Și nimeni nu intervine prea mult. Politicienii se fac că plouă, cei din conducere se prefac a liniști apele. Dar toată lumea, până și telespectatorii, știu cum se rezolvă problemele. Ce fel de măsură este asta? Așadar, să spunem că un individ este pe nedrept acuzat că ar fi ucis un polițist. Tot sistemul se mișcă rapid acum! Tema aceasta este cunoscută, pusă ca problemă/dilemă morală în numeroase producții culturale. Sentimentul uman va tinde să „fie alături” de omul nedreptățit. Iar nedreptățitul, care este acuzat de o crimă pe care nu a făcut-o, care a suferit enorm, împreună cu familia sa, își va căuta, normal, dreptatea. La tribunal nu o găsește, logic! Își face singur dreptate, intrând în sediul poliției și rupând mâini și picioare, dând foc la „pușcărie și spitalul de nebuni”. Acest tip de individ este periculos pentru rețea! Călcâiul lui Ahile constă tocmai în acest fel de situații. Există valori morale care se leagă între ele, iar cultura, religia și sistemul legislativ le leagă pe toate între ele pentru a forma o structură bine închegată. Asta în contextul zilelor noastre, unde democrația, libertatea, echitatea, egalitatea, justiția se prezintă a fi la cotele cele mai înalte și de neatins vreodată în istorie. Dar acest tip de fenomen pare a nu se lega de rețeaua coerentă. Sunt inevitabile aceste derapaje ale indivizilor care gândesc la scară supra-individuală. Ființa supraordonată despre care vorbeam este deranjată de existența aceasta. Cum să faci față cu o armată care costă enorm unui căprar care are un băț? Asta este o problemă cumplită! Controlul căprarului va funcționa un timp. Cheltuielile înarmării sunt enorme. O rachetă costă câteva milioane de euro. Când cade peste un sat de căprari, banii respectivi s-au irosit. La fel, când polițistul bate aiurea un om care manifestă pașnic. Banii investiți aici sunt pierduți, căci s-au risipit pe lucruri care nu au de-a face cu scopul expus în teorie. De ce? Pentru că manifestantul pașnic, precum și căprarul, pot să pună mâna pe bâtă. Sau pe o oală plină de cuie pe care o aruncă într-o cazarmă. Sau dă foc la avion! „Ia o piesă de la motor”, cum se spunea în comunism despre „sabotori” ai regimului. Orbește acționează, căci este orbit de furie respectivul om! Cum te poți apăra tu, ființă supraordonată sau elefant de așa ceva? Dacă acești indivizi vor acționa concertat în momentul în care se vor prinde mai mulți că nu există nici democrație, nici toleranță, nici egalitate, nici fericire sau libertate? Simplu. Vii cu o structură imaginară și mai puternică. Se creează un dușman puternic, chiar dacă acesta este un vrăjitor din Oz. Spaima ființei supraordonate vine din ceea ce ar putea să devină individul. Atunci, înainte ca acesta să facă vreun gest de a scăpa sau acționa distrugător pentru rețea, îl condamni. Cum? Îl așezi sub termenul de „terorist”. Să nu mă înțelegeți greșit! Există acești teroriști precum există virusul Sars-Cov-2 – nu sunt ființe inexistente – sunt demenți, sunt dezaxați mintal, anarhiști radicali etc. Statul Islamic este chiar o structură odioasă alcătuită din acești oameni care se iluzionează la rândul lor că sunt aducătorii de dreptate și libertate. Acesta este un fapt. Cum ar gândi ființa supraordonată în această situație? Există un fapt de plecare: „există nebuni radicali care pot face enorm de mult rău”, psihopați care nu au niciun simț de vinovăție dacă ucid în mod irațional și la întâmplare! Acești bolnavi seamănă teroare prin aceste acțiuni oarbe. De aceea sunt numiți „teroriști”. Dar acest termen poate fi extins, transpus imaginar, la fapte și situații care nu au de-a face direct cu aceste cazuri extreme. „Teroristul” adevărat, în fapt, devine analogon pentru o seamă de alte situații care nu ar trebui să cadă sub incidența sensului termenului; se extinde în mod imaginar printr-un proces de analogie. (Analogia este, prin definiție, expresia unei proporții. Știm că tot ea este folosită în mod abuziv și pentru a exprima… disproporții). Desigur, un om disperat după dreptate se poate comporta precum un bolnav psihic – să nu uităm că și îndrăgostirea este tot o formă de nebunie, dar în alt registru – dar asta nu înseamnă că este un terorist. Ce dacă!? Analogia poate să funcționeze, prin exagerare imaginativă! Exact ca în cazul bilelor de plastic pentru a reda molecula de apă! Ce, aveți curajul să contestați realitatea? Acțiunea asupra terorismului este îndreptățită! Realitatea poate fi descrisă prin Mass-Media și o lume întreagă va consimți la judecarea aspră a acelor „comportamente”. Vi se pare o nedreptate cumplită că bunica dumneavoastră are o pensie de câteva sute de lei în timp ce un fost securist, torționar sau bestie, are pensie de sute de mii de lei? Vi se pare o nedreptate sfruntătoare că trăiți de azi pe mâine, muncind din greu, fără zile prea libere, în timp ce cocalarul de la colț nu știe nici cât costă un bilet de tramvai, căci obține, Dumnezeu știe cum, o mașină de sute de mii de euro și apoi îți răpește fata minoră pentru a profita de ea? Vă vine sângele în cap după ce ați fost păcălit a nu știu câta oară când ați fost chemat cu zâmbetul pe buze să „faceți o schimbare” în politică, în numele promisiunii asfaltării drumului înfundat de zeci de ani de pe strada pe care stați, iar apoi cel pe care l-ați votat vă privește cu aroganță în timp ce el își face hotel pe malul mării? Vi se pare o nedreptate când un politruc face câteva luni de pușcărie pentru sute de milioane furate sau deturnate chiar și de la gura copilului dumneavoastră? Vi se pare un motiv de revoltă să aruncați în aer banca ce vă stoarce precum cămătarii? Muriți cu legea în mână? Sunteți târâți prin tribunale care interpretează legea astfel încât parcă ies mai albi infractorii, iar cei slabi sunt pedepsiți aspru? Vreți dreptate acum și imediat pentru furtul întregii averi a unui bătrân, dar tribunalul târăște și zeci de ani procesul? Din pedeapsa de zeci de ani pentru crimă sau pedofilie, un avocat scoate pe inculpat la o pedeapsă cât mai mică? Ei bine, dacă aveți de gând să vă faceți dreptate singuri sau vă revoltați și altfel decât în cuvinte pentru toate acestea și multe altele, ei, bine, sunteți „teroriști” sau puteți intra foarte ușor sub incidența acestui termen! 

    Conspiraționismul este un alt fenomen necesar a exista pentru a preîntâmpina unele lucruri. Omenirea a ajuns la un grad de educație fără precedent atins. Nu în sensul elitelor, ci al maselor. Alfabetizarea este imensă. Tehnologia este stăpânită în mare măsură chiar de tineri. Conectarea tuturor indivizilor de pe planetă este aproape completă cu ajutorul tehnologiei informației. Sortarea informațiilor este o problemă. Inteligența este crescută la generațiile tinere și foarte tinere. Cum mai poți lucra cu informații ascunse în aceste condiții? Ce face ființa supraordonată în aceste condiții? Complexitatea realității este enormă. Polii de putere – politic, social, tehnologic, economic etc – sunt mulți și extrem de sofisticați. Viteza descoperirilor este enormă. Prea multă educație, prea multă inteligență strică. Ce se poate face, așadar? Se creează un frate al terorismului, dar la nivel intelectual. Terorismul ține ocupată lumea să nu fie afectată la nivel corporal, conspirația ține în frâu intelectul. Cataloghează drept conspiraționist un individ și l-ai șters din rândul oamenilor de știință sau din rândul „oamenilor serioși” (căci noi stăm de vorbă doar la modul serios!). Prezintă iluzoriu ceva real și ceva real a fi iluzoriu și induci confuzia peste tot. Efectele vor fi majore! Nu se va mai ști de unde până unde se întinde realitatea. Iar cei terorizați deja de fluxul imens de amenințări reale și iluzorii vor simți în mod natural nevoia de a găsi un sens la toate aceste amenințări. Iar acest sens îl găsesc… tot în imaginar! O teorie conspiraționistă este un sistem ordonat de a explica un necunoscut! Este convenabil să existe „terorism” la orice colț de stradă, iar în numele său statele pot lua orice fel de măsuri de „protecție” și la fel de convenabil este să existe și conspiraționiști care proiectează tot felul de formule elucubrante care pot să escamoteze și să complice și mai mult spațiul informațiilor. 

    A apărut de curând o nouă formă de „terorism-conspiraționist” – de astă dată cei doi termeni fuzionând. Cum cel rațional – al unui individ uman – pare a fi controlat sau a devenit obsolet, amenințarea fizică a trecut la un factor irațional. Este vorba despre unul medical. Virusul zilei este noul terorist al omenirii. Este un fapt, un existent. Dar preluat de imaginarul politic-social-științific și pus într-o lumină nouă în satul global pentru a satisface scopurile ființei supraordonate. Acum, omul bolnav care refuză orice formă de directivă dată de o instanță supraordonată individului este perceput ca terorist-conspiraționist. Pentru că dorește în mod voluntar să propage boala și pentru că este incult, prost, conspiraționist când presupune că acuzația de „terorist” este luată în serios. 

     

     

     

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media