IPOTEZE DE LUCRU – Iulian MAREȘ – Spre Varșovia…

În următoarele două zile, colegul nostru Iulian Mareș, va reprezenta MEPEI la Forumul de Securitate de la Varșovia. Ediția din acest an a venit ca o provocare deosebită, dat fiind contextul pandemic. Soluția aleasă de organizatorii polonezi pentru a păstra continuitatea evenimentului a fost formatul hibrid de desfășurare, online și offline. Numărul persoanelor invitate în mod fizic la Varșovia a fost limitat la 500, o schimbare radicală fața de edițiile precedente, când forumul s-a bucurat de prezența a mii de invitați. Considerăm că are relevanță faptul că un membru al echipei MEPEI a fost inclus în selecția celor 500 de persoane invitate fizic la WSF 2021 și vedem în decizia organizatorilor polonezi o confirmare tacită a expertizei pe care România și Institutul nostru o au asupra regiunii Orientului Mijlociu.” (Middle East Political and Economic Institute – 5 octombrie 2021)

În tranzit prin Ungaria: am văzut zeci de case cu panouri solare pe un segment de drum de numai 30 de km. La noi, programul Casa Verde merge cu țârâita de 3 ani. Succesul economiei maghiare are un mare „secret” – producția. Producția de… orice se poate produce in Ungaria, inclusiv energie. Romania are un potențial energetic mult mai mare, dar nu îl valorifică. De ce oare?

Panourile solare în Ungaria erau sute, in Polonia sunt mii, mai ales in zone rurale și de mic urban. Ce se vede e faptul că au fost instalate ca modalitate de a susține proprietarii de case și antreprenorii ce au mici afaceri, oferindu-le astfel posibilitatea să facă economii.

În România s-a ajun, astăzi, în situația în care guvernul subvenționează consumul, nu producție. După cum știți, intenția Executivului este ca în această iarnă să suporte o parte din facturile la curent electric. Sigur că e nevoie, la cât au crescut. Dar de ce au crescut? Cum s-a ajuns aici? Simplu: producție insuficientă și infrastructura de transport nedezvoltată.

Am văzut că ungurii și polonezii au investit masiv în micro-producție. În România nu pare să fie o prioritate.

Vă amintiți bancurile cu primul tanc albanez, primul submarin albanez etc. Nu mai sunt de actualitate. În 2019, România a pierdut competiția pentru un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. Ca de obicei, liderii noștri s-au faultat între ei, nepăsători de consecințe. Sunt acum la Varșovia și văd live cum Albania primește felicitări pentru câștigarea unui astfel de loc în vara acestui an, mandatul aferent urmând să înceapă in ianuarie 2022.

Pun pariu că în 10 ani se vor zice la Tirana bancuri cu diplomația românească…

IULIAN MAREȘ este jurnalist, absolvent de științe politice și, desigur, absolvent de „Carabella” târgovișteană…

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro