Scriam, cu câțiva ani în urmă, despre un OM pe care-l știam în orașul nostru dintotdeauna și pe care îl cunoșteau zeci de generații ale Târgoviștei. Profesorul Ioan N. RADU, campion mondial, dascăl de elită, profesor înțelept, conducător al școlii dâmbovițene… Scriam, deci, „gânduri despre un foarte tânăr prieten”… Acum, Domnul Profesor e într-o lume mai bună și, cu siguranță, îi învață pe îngeri să construiască rachetomodele, pe care le lansează în fiecare zi, acolo, în rai… Am în arhiva mea de suflet mai multe articole despre oameni de ieri și de azi ai Dâmboviței noastre, scrise cu migală și pasiune de dragul meu prieten, pe care, iată, le restitui aici, în fiecare săptămână… (Ionuț Cristache)
Oameni de ieri și de azi ai Dâmboviței
Azi despre MATHEI DRĂGHICEANU… Se obişnuieşte ca în unele colectivităţi sociale, culturale, educative, etc. să se organizeze acţiuni de comemorare menite să evoce amintirea unei persoane sau a unui eveniment important istoric, literar, tehnic, ştiinţific sau sportiv. La aceste evenimente se evidenţiază aptitudinile deosebite, însuşirile intelectuale şi morale alese ale individului sau grupului şi ceea ce s-a realizat şi s-a manifestat în mod practic prin reuşite locale, naţionale sau internaţionale într-un anumit domeniu de activitate. Printre evenimentele târgoviştene ale anului 2014 ar fi trebuit să existe şi aniversarea împlinirii a 75 de ani de la decesul pe 2 mai sau a 170 de ani de la naştere pe 15 mai, a omului târgoviştean din vremurile de ieri, Mathei M. Drăghiceanu, care la începutul activităţilor miniere şi geologice din Ţările Române a devenit primul inginer de mine cu activitate practică, precursorul hidrologiei moderne şi primul geolog cu preocupări seismotectonice din România. Cum în Târgovişte nu va avea loc o astfel de comemorare care să amintească de personalitatea lui Mathei Drăghiceanu, sper ca rândurile de mai jos să onoreze cele două evenimente ale anului 2014.
Mathei M. Drăghiceanu s-a născut la Târgovişte, la 15 mai 1844. Tatăl său a fost pitarul Mihalache Drăghiceanu (cel care a contribuit la înfiinţarea primelor şcoli publice şi normale la Târgovişte) şi mama, Elisabeta Fusea, care era înrudită cu mama poetului Grigore Alexandrescu. A urmat şcoala primară la Târgovişte, unde a avut ca învăţător pe unchiul său Ioan Fusea. La vârsta de 16 ani rămâne orfan de tată, fiind nevoit să-şi ajute mama, fratele şi sora, pleacă cu familia la Bucureşti, unde urmează cursurile Colegiului „Sf. Sava”. În 1864, se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Bucureşti, atunci înfiinţată, pe care o absolvă în 1867. În aceeaşi perioadă ocupă şi catedra de ştiinţe naturale la Liceul „Sf. Sava”. În toamna anului 1867, pleacă la Paris, unde urmează cursurile Şcolii de Mine, pe care o absolvă în 1871.
Se întoarce în ţară (1872) şi este angajat la Ocnele Mari. Devine inspector al salinelor din România. Porneşte cu cercetările geologice la Târgu Ocna, Doftana şi Slănic Prahova. Pleacă în străinătate pentru o documentare amplă asupra exploatării moderne a masivelor de sare (1875). La întoarcerea în ţară propune înfiinţarea marinei comerciale pentru asigurarea transportului sării pe Dunăre şi redactează proiectul–lege pentru reorganizarea salinelor. Insatisfacţiile în cadrul acestui proces de reorganizare a salinelor îl determină, fiind o fire exigentă, să părăsească acest post oficial.
Între anii 1878 – 1880, ocupă postul de director al „Şcolii de ingineri”, căreia îi întocmeşte regulamentul de funcţionare şi pe care o reorganizează, adăugându-i secţia de mine şi pe care o transformă în „Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine”. În perioada 1878–1880, devine Profesor universitar de hidrologie la Universitatea din București. În această perioadă, se ocupă de captarea izvoarelor sulfuroase de la Pucioasa şi de studiul hidrologic al văii Dâmboviţei. Reuşeşte să facă săpături specializate, captând 14 izvoare în anul 1887, anticipând devenirea oraşului Pucioasa ca staţiune balneoclimaterică.
În 1880 este numit, de către guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu, la Direcţia Studiilor şi Exploatărilor de Mine ale Statului, unde funcţionează până în 1885. Acţionează cu succes în direcţia folosirii cărbunilor extraşi din minele româneşti şi a transportului şi folosirii acestora de către CFR. Este primul geolog-minier din ţară cu activitate practică şi teoretică în domeniul hidrologic, al salinelor şi al minelor de cărbuni.
În 1883 s-a căsătorit cu Maria Zaharescu, prima licenţiată în litere din ţara noastră. A avut o fiică, devenită mai târziu Doamna Margot Eftimiu. În 1885 se retrage din viaţa oficială şi, determinat de sănătatea soţiei sale, se mută la Câmpulung, Iernile şi le petrec pe Coasta de Azur, cu care ocazie pe 23 februarie 1887 sunt martorii unui cutremur produs la Nisa şi sunt impresionaţi de efectele acestuia. Acest fenomen îl determină pe Mathei. Drăghiceanu să studieze cutremurele de pământ, preocupare care îl va obseda întreaga viaţă. Soţia, Maria, moare in urma bolii grave de care suferea in 1896. În acest an, Drăghiceanu, dedică soţiei sale valoroasa lucrare Les tremblements de terre de la Roumanie et des pays environnants, din domeniul geologiei dinamice a cutremurelor de pământ. Drăghiceanu a lăsat un număr important de publicaţii din domeniile pe care le-a practicat. Pe linie școlară, a elaborat manualul Elemente de cosmografie, destinat claselor de liceu (1866). În 1874 publică Salinele române din punct de vedere geologic, tehnic şi economic, iar în 1876 prezintă la Societatea geografică conferinţa Zăcămintele de ozocherită în România şi Austria. A întocmit monografia Mehedinţi. Studii geologice, tehnice şi agronomice cu privire particulară asupra mineralelor utile (1885), însoţită de o hartă geologică în 16 culori, litografiată la Viena. În 1895 publică Privire sumară asupra hidrologiei subterane a Câmpiei Române, iar în 1896, Lucrări de foraje pentru fântânile arteziene în România. Urmează, Lecţia de deschidere a cursului de hidrologie (1906) şi în 1910, Considerări hidrologice asupra bazinului acvifer subteran de la Ploieşti. Între anii 1895-1913, Drăghiceanu a fost preocupat de problemele de hidrologie, puse în slujba alimentării cu apă a oraşelor din Muntenia şi Oltenia.
Ca preşedinte al Societăţii inginerilor de mine, argumentează necesitatea înfiinţării unui institut geologic cu trei secţii (geologico-mineralogică, hidro-geologică şi geologico-agricolă). Prezintă comunicări la Institutul Geologic în 1922, cu păreri asupra Câmpiei Române, a colinelor Olteniei şi ale Moldovei. De la vârsta de 80 de ani, între anii 1922-1925, efectuează cercetări de teren în regiunile metalifere din Munţii Apuseni. În acest sens, scrie Note de călătorie în regiunile Zlatna – Abrud – Brad. Drăghiceanu are o activitate deosebită şi în opera cartografică. Tipărirea hărţii geologice a României (1927), la scară 1:1.500.000, îi redeşteaptă interesul pentru reprezentarea cartografiei la scară mică.
Este primul nostru geolog, minier ce a făcut legătura preocupărilor geologiei române şi celei europene. Ultima sa lucrare, publicată în 1937, reprezintă primul şi, din păcate, singurul tratat de seismotectonică din ţara noastră. Datorită caracterului său cinstit, onest şi neînduplecat a luptat împotriva relelor sociale şi şi-a dedicat viaţa promovării ştiinţei româneşti şi propăşirea ţării sale. Meritele sale ştiinţifice au fost recunoscute de către intelectualitatea vremii prin atribuirea titlului de academician şi alegerea sa ca Membru de onoare al Academiei Române (21 decembrie 1935), al Academiei de Ştiinţe din România, al Institutului Geologic al României, Societăţii Regale de Geografie şi Institutului Naţional Român. Regele Carol I l-a onorat cu ordinul „Coroana României” în grad de Mare Ofiţer.
A decedat la 2 mai 1939, la Bucureşti, având vârsta de 95 de ani.
Ioan N. RADU a fost singurul campion mondial din istoria Târgoviștei, un pasionat cercetător în domeniul astronauticii, autorul unui număr impresionant de lucrări în domeniu, un spirit mereu tânăr și dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
