ortooxacell kiss2022.gif Flax

IPOTEZE DE LUCRU – Iulian MAREȘ Povești de viață

Iulian MAREȘ este unul dintre foștii mei elevi, de care îmi amintesc cu mare drag… Proiectul despre care ne va vorbi aici, prin mai multe povești de succes, povești de viață se numește Balkan Development Support și este o asociație tânără, ce reunește oameni cu experiență, profesioniști în sectoarele lor și creativi în ceea ce fac. Este o echipă internațională, iar obiectivul lor este să contribuie „la dezvoltarea economică, culturală și socială a locurilor unde trăim. Vom aplica lecțiile pe care le-am învățat în timp, ne vom folosi de mijloacele de care dispunem în mod firesc și de resursele pe care le putem accesa direct sau cu sprijinul prietenilor noștri, de acum sau de mâine. Considerăm că abordarea „oameni pentru oameni” e cea mai eficientă și că dezvoltarea durabilă pornește de la identificarea corectă a necesităților individuale și colective, dar solicită și punerea în evidență a perspectivei de satisfacere a fiecăreia. Ne propunem să aducem la un loc resurse și mijloace, pe care să le facem accesibile oamenilor orientați către viitor, caracterizați de onestitate și seriozitate, ce sunt interesați de bunăstarea comunităților din care fac parte.” (Ionuț  CRISTACHE)

 

 

„Arta urbană poate transforma visele invizibile în imagini vizibile!”

Continuăm seria de interviuri dedicate doamnelor și domnișoarelor pe care Balkan Development Support le consideră exemple, pentru modurile, evidente sau subtile, în care acestea contribuie la progresul societății în care trăim. Astăzi, jucăm la dublu și stăm de vorbă cu gemenele Angela și Ana-Maria Tincea, studente la Arhitectură-Urbanism, pe care însă le-am descoperit datorită talentului lor la pictură.

Înainte de a relata dialogul pe care l-am avut, se impun două precizări: acest interviu telefonic a avut și umor de situație – dialogul a decurs foarte bine, până când am realizat că, la transcrierea înregistrării audio, nu voi mai ști care dintre surori a răspuns la întrebări, căci nu le puteam recunoaște vocile, diferențiat, le auzeam pentru prima dată. Cu ajutorul lor, am lămurit-o: Ana-Maria a admis că ea e „purtătorul de cuvânt”, iar Angela este „mai timidă, dar mai responsabilă”. Interviul a avut și umor de limbaj: surorile Tincea ar putea face cu succes stand-up comedy în fața unei audiențe de arhitecți și urbaniști. Sperăm chiar să o facă într-o zi, când vor avea de povestit întâmplări amuzante din relaționarea lor cu clienții. Nu am putut reda suficient dezinvoltura cu care se exprimă Ana-Maria, inclusiv când intră absolut natural peste sora sa și nici eleganța cu care Angela pune ordine în gândurile surorii sale, concluzionând discret asupra frazelor acesteia. S-au completat în dialog într-un mod atât de subtil, încât savoarea în a le urmări a împins interviul la o durată mult mai mare decât cea inițial preconizată. Ana-Maria a fost cea care, mai mereu, a răspuns prima la întrebări și a vorbit cel mai mult. Angela a fost cea care, aproape întotdeauna, a completat, extrăgând esențialul din cuvintele surorii sale. Aveam să aflăm la finalul interviului că gemenele nu au avut la naștere aceeași dezvoltare, între ele fiind o diferență de formare de două luni: din acest motiv, Ana-Maria a venit pe lume cu greutatea unui făt de 9 luni, iar Angela a venit prematur, cu greutatea de 7 luni. Li s-a spus că s-au născut îmbrățișate, în poziții inversate și în aceeași placentă, fiind în categoria „un caz la un milion”.

 

Iulian Mareș: În timpul documentării pentru interviu, am constatat că în mediul on-line sunt puține informații despre voi, așa că vom porni discuția de la locul unde am auzit prima oară de gemenele Tincea – într-un pub din Târgoviște, există un perete pe care voi ați realizat o splendidă pictură murală. Vă rugăm, spuneți povestea acestui proiect, cum v-a venit ideea, când l-ați realizat, dacă a fost greu sau ușor?

Ana-Maria Tincea: A fost o experiență plăcută, pentru că am lucrat împreună, a fost prima noastră colaborare, prima pictură când am lucrat cu „mânuțele noastre”. A fost și greu, pentru că a durat mai mult, pe toată durata vacanței de vară.

Angela Tincea: …din 2019.

Iulian Mareș: Bănuiesc că nu a fost prima lucrare pe care ați făcut-o, individual adică.

Ana-Maria Tincea: Da, în același local, pe terasă, am lucrat fiecare pe câte un gard mai multe portrete. Nu ne-a aparținut ideea, a fost a proprietarului, au fost niște interpretări, până la urmă, nouă ne place să realizăm ce își dorește beneficiarul, cu câteva îmbunătățiri.

Angela Tincea: Da, dacă ni se cere sfatul, noi îl oferim cu cea mai mare plăcere și așa se poate construi o idee mai faină decât cea inițială.

Iulian Mareș: Aveți o abordare flexibilă în actul vostru artistic, spuneți-ne, cum de acest proiect a fost primul realizat împreună? Voi v-ați născut împreună, ați crescut împreună, cum se face că primul proiect împreună a venit atât de târziu?

Ana-Maria Tincea: În primul rând, din necesitate, deoarece timpul a fost scurt și una singura nu ar fi reușit să realizeze o pictură de o asemenea anvergură. Urma să înceapă facultatea și a trebuit să ne mișcăm repede, ca să fie totul gata.

Angela Tincea: Dar a fost și foarte fain …

Iulian Mareș: Deci, ați ajuns să lucrați amândouă de nevoie, totuși, până la acel moment, de ce nu ați avut niciun proiect împreună?

Ana-Maria Tincea: Pentru că avem stiluri diferite…

Iulian Mareș: Ce înseamnă că aveți stiluri diferite?

Ana-Maria Tincea: De exemplu, sora mea, Angie, merge pe cubism.

Angela Tincea: Stilul meu e să geometrizez formele și personajele, absolut tot, fiindcă sunt pasionată de cubism .

Ana-Maria Tincea: Ea are foarte, foarte multă răbdare, la cele mai mici detalii, ea este precum chinezul care pictează pe bobul de orez! În schimb, eu merg mai mult pe impresionism sau pe realism, dar merg foarte repede. În general, când fac un portret sau orice desen, mă mișc foarte repede, dar iese ok.

Angela Tincea: Are un stil simplist, dar în același timp realist și iese uimitor.

Ana-Maria Tincea: Eu o las pe ea în colțișorul ei, să se desfășoare și 50 de ani, eu mă mișc mai repede (n.n. nu s-a amuzat de propriile cuvinte, a spus-o extrem de serios).

Iulian Mareș: Având în vedere stilurile diferite pe care le aveți, cum a fost experiența lucratului împreună? V-ați certat?

Angela Tincea: Ne-am stabilit target-uri, adică am spus eu, Angela, fac chestiile detaliate, pentru că mă pricep mai bine și tu faci chestiile de ansamblu, ca să meargă mai repede.      Ne-am organizat.

Ana-Maria Tincea: Ca să iasă treaba ok, eu am cam certat-o pe sora mea, pentru că la un moment dat mă enerva, că se mișca prea greu, pe de altă parte o înțelegeam, trebuia să facă toate detaliile, îi tot ziceam „hai mai repede!” Ea e mai calmă și îmi zicea „taci, mă, din gură, că eu știu ce am de făcut”. Atât, mai mult de atât nu, oricum, noi ne împăcăm repede, la cea mai mică ceartă.

Angela Tincea: Pentru că trebuie să terminăm un lucru, lucrul pe care l-am început.

Iulian Mareș: Voi sunteți studente la Arhitectură – Urbanism. A fost o alegere în detrimentul picturii sau a venit natural? De ce nu ați ales Artele Plastice?

Ana-Maria Tincea: Din copilărie, nouă ne-a plăcut să construim, făceam din carton orășele pentru jucării, pentru păpuși. Făceam case și blocuri și străzi. Am avut amândouă aceeași pasiune și am zis „noi vrem să construim!”. Am avut și norocul că părinții ne-au încurajat să mergem pe acest drum.

Iulian Mareș: V-au îndrumat să mergeți pe care acest drum?

Ana-Maria Tincea: Al arhitecturii… Dar, ușor-ușor, am descoperit că avem talent și la desen, la pictură, la portrete. Mama a venit cu o întrebare: voi ce vreți să faceți, mergeți pe arhitectură sau pe pictură? Atunci, noi ne-am gândit, eu am luat-o un pic logic, am gândit că cei de la pictură nu pot face și arhitectură, în schimb noi, ca arhitecți, putem face și ce fac cei de la arte plastice.

Iulian Mareș: O judecată sănătoasă, într-adevăr. Prin urmare, unde vedeți voi, pe viitor, intersecția între arhitectură și pictură, unde se vor întâlni talentul vostru și pasiunea pentru ambele?

Angela Tincea: Pe mine, desenul, pictura, m-au ajutat foarte mult în urbanism. Îmi transpun ideile mai ușor, mai repede pe hârtie.

Ana-Maria Tincea: Este un mare avantaj pentru un arhitect, pentru un urbanist să aibă abilități de artist plastic, deoarece nu întotdeauna când relaționezi cu clientul ai un laptop în brațe. Imediat, tu ai creionul, poți să desenezi și pe un șervețel, îi schițezi ceva, bam-bam-bam! Nu trebuie neapărat să ai la tine un echer, sa intri în ArchiCAD. Sau, în București, sunt atâtea zone alterate, care nu sunt potențate, acolo poți să transformi peisajul urban în adevărate tablouri, ceva care să te inspire.

Iulian Mareș: Aveți posibilitatea să includeți în proiectele voastre de mâine, fie de urbanism, fie de pictură, mesaje care se pot adresa publicului, societății, dar care pot include și amprenta voastră personală. Vă întrebăm puțin anticipativ, ce mesaje ați dori să transmiteți oamenilor, ce anume v-ar plăcea să comunicați?

Ana-Maria Tincea: Eu aș vrea să inducem, să le explicăm oamenilor că ideea că arta urbană poate transforma visele invizibile în imagini vizibile!

Iulian Mareș: Spune-ne, ce înseamnă expresia pe care tocmai ai folosit-o?

Ana-Maria Tincea: Cum văd eu, în lumea asta nebună în care trăim, mă gândesc în special la oamenii care au griji, care au probleme sau care, în afară de muncă, nu mai au timp pentru ei, de exemplu să se ducă la munte sau la mare, să facă ceva care să îi scoată din monotonia asta a societății. Dacă le-am putea induce prin arta urbană că visele lor pot deveni realitate, poate îi încurajăm cumva, să facă și ce își doresc ei.

Iulian Mareș: Voi vreți să faceți ceva magic, expresia pe care ai folosit-o m-a dus cu gândul la hierofanii, așa cum le explica Mircea Eliade. Adică, ar fi manifestări ale sacrului în profan, pentru că arta voastră urbană nu ar fi simple desene, scopul lor ar transcende realizarea lor în sine. Asta este artă.

Angela Tincea: Noi vrem să inspirăm oamenii spre bine, pentru că există răutatea asta în lume, vrem să îi facem să înțeleagă că, totuși, viața e frumoasă și putem să facem lumea un loc mai bun pentru toți. Deși arta nu e așa apreciată în România, noi vrem să o facem mai apreciată.

Iulian Mareș: Îndrăznesc să spun că arta nu e apreciată deoarece lipsește, mai ales din locurile unde ar trebui să fie mai mult, adică pe stradă. Realist vorbind, puțini oameni intră în muzee, să vadă tablouri pe pereți, consumul nostru de cultură e scăzut, comparativ cu alte state.

Angela Tincea: Exact, iar prin ce vrem noi să facem, sperăm să dezvoltă și o cultură, o educație în rândul oamenilor …

Iulian Mareș: Prin munca voastră, puteți aduce un plus de frumos și de sens în peisajele urbane care ne înconjoară. Dacă acceptăm acest deziderat, cum îl vedeți concretizat? Care ar fi partea voastră din „marea schemă a lucrurilor”?

Ana-Maria Tincea: Noi suntem obișnuite, din partea oamenilor, cu reacții de genul „vai, foarte frumos, țineți-o tot așa” și atât. Nu ne-au întrebat, nu s-au interesat, chiar am avut și reacții negative.

Iulian Mareș: Din punctul vostru de vedere, care e raportul între nou și vechi, într-un act artistic? Când faceți un proiect, ce e mai important pentru voi, să păstrați în forma originală sau să veniți cu ceva nou?

Ana-Maria Tincea: De exemplu, la pictura din pub, mie mi-a fost un pic greu să pictez peste vechiul personaj, mi-a fost chiar greu, dar am păstrat chipul, l-am făcut absolut la fel, ca să respect exact acest raport. Nu știu, e greu de explicat …

Angela Tincea: ai păstrat și un pic de vechi, dar l-ai reinterpretat într-un stil steampunk. Ai păstrat o picătură din trecut, spiritul personajului.

Ana-Maria Tincea: În centrul picturii, am pus o poză cu personajul original, efectiv o poză  și lumea a apreciat foarte mult chestia asta.

Angela Tincea: O poză cu vechea pictură și personajul, adică a păstrat vechiul în nou, în stil steampunk.

Iulian Mareș: Este vreuna dintre voi sora dominantă?

Angela Tincea: Nu … suntem …

Ana-Maria Tincea: Hai, mă, să zicem cinstit! Eu sunt aia mai proeminentă, ca să spun așa, de când eram mici, eu eram „purtătorul de cuvânt”, aia cu gura mare …

Angela Tincea: Și eu eram sora mai timidă, dar mai responsabilă.

Iulian Mareș: Revin la o întrebare anterioară. Totuși, cum vreți să vă definiți, acum și pe viitor? Cine veți fi voi?

Ana-Maria Tincea: (n.n. râde) Înainte de toate, noi trebuie să ne terminăm studiile, să terminăm ce am început. Din anul I, tot vorbim să ne facem biroul nostru de proiectare și nu numai de proiectare, că ușor-ușor se dezvoltă și partea de arhitectură, de urbanism și de design, de design interior, ne-ar plăcea foarte mult să facem logo-uri, pentru restaurante, pentru orice. Să ne facem o firmă care să se numească „TNT”, adică Tincea & Tincea. Bineînțeles, nu vom renunța la pictură, la desen, asta face parte din noi.

Angela Tincea: E pasiunea noastră.

Ana-Maria Tincea: Vrem să implementăm pictura pe partea asta de urbanism, poate o să reușim, să vedem cum vor merge lucrurile, o să fim artiste complete (n.n. râde). Dar, până la urmă, și arhitectul e un artist!

Iulian Mareș: Dar, până la urmă, care e scopul acestei viziuni?

Ana-Maria Tincea: Să înfrumusețăm lumea.

Angela Tincea: Dacă noi înfrumusețăm locul, poate îl facem pe om să se simtă ca la el acasă, să îl facem să se simtă mai responsabil cu orașul în care stă, pentru că, la urma urmelor, acesta e casa lui, întâi orașul, apoi apartamentul sau imobilul în sine.

Iulian Mareș: Voi vreți să creșteți conștiința comunității că e o comunitate. De fapt, vreți să puneți umărul la elevarea oamenilor.

Angela Tincea: Da, da, vrem să îi facem mai buni și mai respectuoși în orașul în care trăiesc.

Ana-Maria Tincea: Poate dacă oamenii se regăsesc în acel peisaj urban, devin mai buni, mai romantici, mai inspirați, mai relaxați…

 

Din acest interviu, noi am înțeles că, adesea, măsura în care ne valorizăm propriile talente depinde și de atitudinea celor din jur – cât de mult sau cât de puțin apreciază ei produsul pe care noi îl putem livra. De fapt, este un cerc vicios, întrucât această realitate ne poate face să punem pe locul doi desăvârșirea talentului pe care îl are fiecare dintre noi sau chiar să abandonăm, cu timpul. Ispita e să avem succes cât mai repede, cu un produs ușor vandabil, de regulă aflat la jumătatea valorii sale potențiale.

Surorile Tincea aspiră să influențeze pozitiv societatea în care trăiesc, să aducă un plus de bine în calitatea vieții de zi cu zi a oamenilor. Arta lor și urbanismul pe care îl învață sunt instrumente complexe, dar în mâinile lor par ușor de folosit. Pragmatismul arătat de Ana-Maria în discurs e sănătos, vor trebui să se bazeze pe el, credem însă că va avea nevoie să rămână însoțit de idealismul pe care îl emană Angela. Altminteri, riscul este ca societatea să le altereze treptat proiecția de viitor, până ca ele să apuce să înfigă în corpul social, în mentalul colectiv steagul pe care va fi scris “TNT”, numele ce l-au ales pentru firma lor.

Orașele din România, mari sau mici, necesită mai multă artă stradală. Oamenii precum surorile Tincea trebuie încurajați și trebuie să li se pună la dispoziție resurse, pentru că slujesc binele comun, chiar și atunci când sunt inițiative private, orientate comercial. Un artist cu faimă mondială, precum Bansky, poate veni numai dintr-o cultură propice, care la rândul ei se formează, proiect după proiect, astfel încât să existe apetit de masă pentru arta stradală.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media