ÎNSEMNĂRI MORALE – BĂNUIALĂ ȘI CINSTE

 

„…câte sunt adevărate, câte sunt de cinste…”

Un înțelept evreu al timpului nostru ( și care a trecut la creștinismul ortodox ) era de părere că, pentru creștini bănuiala e un păcat grav, că neîncrederea e ucigătoare și că așteptările și încrederea acordată  cinstei unui om îi conferă  acestuia toată demnitatea cu care poate fi investit doar un om profund moral.

Poate că nu suntem în viața de fiecare zi niște oameni bănuitori, dar diverse împrejurări ne aduc pe fiecare dintre noi în situația de a ne îndoi de semenii noștri. Ce faci în fața evidenței, a confirmării unor bănuieli? Judeci? Psalmistul spune: „Mâniați-vă, dar nu greșiți; de cele ce ziceți în inimile voastre, așternuturile voastre vă căiți”. ( Psalmul 4.4 ) Să reproșezi, să pedepsești, să consideri nedemn să te cobori ca să privești necinstea de aproape.

Cinstea este definitorie pentru cei ce vor și trăiesc conform poruncilor divine. În „Epistola către filipiene” Pavel îndemna: „… fraților, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt curate, câte sunt de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute și orice laudă, la acestea să vă fie gândul.” (5.8)

Pentru creștinul practicant, un reper  al vieții lui este: „…fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc”. (Luca 11.28) Strădania omului îi este socotită în locul faptelor sale bune, căci cel ce dorește să închine viața sa lui Hristos, Mântuitorul tinde spre ceva ce-l apropie de Dumnezeu, neuitând îndemnul: „…cuvântul vostru să fie, ceea ce este da, da și ceea ce este nu, nu, iar ceea ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este”. (Matei 5.37)

Cred că fiecare este dator să-și înfrâneze pornirile de a judeca și a pedepsi pe semenii săi. Cel ce reușește aceasta, caută pacea, care este mai importantă decât dreptatea, așa cum mă povățuia de curând un om carismatic.