ortooxacell kiss2022.gif Flax

GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Fetița aceea…

   Fetița aceea, cu părul despletit și ochii maron, pictați în acuarelă, despre care îți povestesc uneori, aleargă cu mine peste timp, ea nu întrezărește capătul drumului, dar are picioarele lungi, de pe rochița ei vaporoasă, plină de imprimeuri, se desprind, luându-și zborul, o mulțime de greieri și fluture.

   Erau dimineți atât de dulci, ca fagurii de miere scoși abia din stup, păunițe cu trene încărcate de curcubeie străbăteau ograda prăfuită, câinele în lanț moțăia la umbra nucului, unchiul Ștefan își ascuțea mereu coasa…

   -Cerul e albastru! O să fie o zi fierbinte!

   Mătușa Ana spăla blide, pe masa de lemn ședea Biblia, iar pe scăunelul verde, găleata cu apă rece de la fântână, câteva muște bâzâiau în jurul băiețelului din legănuț, ea nu pregeta să zboare purtând pene peste gulerașul alb de la rochiță, voaluri de cânepă și de lucernă; într-o zi, a prins marfarul din mers, cu el se transportau buștenii spre țara vecină, în obraji îi flutura vântul, sufletul ei se preschimbase în zmeu, tras de un mosorel galben.

   -Măi, să fie, repeta unchiul Ștefan, de pe prispă, se hurducă pământul când trece marfariul aista, cât e de lung…

   Fetița i-a făcut semn cu mâna, atunci când trenul a trecut pe dinaintea casei și a teiului înflorit… Cât vedea cu ochii, tot galben și verde, inima ei tremura sub cupola cerului albastru, o locomotivă neagră, cu aburi și pufăituri greoaie o purta prin raiul căpițelor de fân și al dealurilor încovoiate care sprijineau orizontul, apoi râuri săltărețe, perdele de fagi și brazi argintii.

   Aproape de graniță, marfarul s-a oprit, mirosea a păcură și a pădure, fetița a sărit peste ștric și a urcat neștiută și neobservată de nimeni în trenul care făcea cale întoarsă… A apăsat pe clanță, unchiul Ștefan își îndesa pălăria pe cap să iasă din casă…

   -Se strâng norii, măcar de-ar da olecuță de ploaie!

   Câinele a încuviințat cu un lătrat,

   -Ană, să dai copcilei hribi cu smântână!

   Nimeni nu-i vedea mânuțele și nasul, pline de funingine, și nici ochii, ochii, mii de margarete fixate pe retină, ea nu era ea, ci luase locul vântului… A venit seara, s-a urcat în podul șurii și a adormit, somn lung; în draniță lovea ploaia… Din când în când, toloaca aceea a copilăriei se umple de lume, sunt cele mai frumoase zile ale anului, oamenii se îmbracă frumos, se strâng grupuri, fanfara își pregătește instrumentele.

   -A crescut! zice cineva.

   -E copila care înota pe sub apă ca un pește!

   -Doar ea se cocoța în părul din ograda Domnicăi, mai înalt decât clopotnița din sat, până în vârf…

   Iar fata striga:

   -Nu pleca!

   Dar timpul pleacă și îngălbenește fotografiile, fiecare chip se asprește odată cu fiecare pagină întoarsă din album, iar azi, gândurile aglomerate în mintea ei, ca buruienile după ploaie, cresc, cresc înalte, tot mai înalte, printre muri, pe sub copacii invadați de iederă și picioare desculțe;  e multă umezeală aici, tristețe mucedă, cruci, muguri de castani sufocați, cum să se mai strecoare, printre atâtea tăceri nerostite, flori de câmp de toate culorile, invadate de pălămidă…

   -Prietene! ar vrea să strige, dar nu poate, pășește cu grijă să nu atingă spinarea șarpelui fojgăind prin ierburi, căci el șade acolo, la pândă, ascuns de ciocul egretei care plonjează din înalturi, vântul adie ușor în frunzișul de cuvinte crescut fără măsură, norii sunt plini de apele care potopesc ochii ei, se uită printre stropi, așteptând soarele, este obosită frântă, totul e trecere și-și înăbușă suspinul în piept după pierderea încă a unui prieten, rostogolit sub povara altora…

   Nemiloasă viață, nemiloasă moarte! Ai fost bun, ai îngrijit vița de vie și nu ai păstrat nimic pentru tine… Mergi cu bine! îi spune… Aș vrea să fug, își spune, fără să las impresia că dezertez, aici nu mai contează timpul, doar boala, prea multă, și negura de la orizont și sacii plini de suferință cu care trebuie să urci spre zenit.

   Uneori, cu iubire albă ții povara pe loc, alteori îi ajuți pe alții să urce sau iei totul cu tine, Golgotă. Știi? Vreau mai repede! Iar tu te împiedici și cazi sub povara lor, punte de suspine între aici și acolo…

 

Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor…

Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media