ortooxacell kiss2022.gif Flax

FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Scrisoare către copilul meu

Dragul meu copil,

 

E 19.10.2021, am 25 de ani și mi-am dorit ca tu să fii aici. Acum n-am idee cine e bărbatul căruia tu îi spui acum „tată” și nici măcar câți ani avem noi nu știu. Vreau să scriu acum ceva ce să îmi amintească, în timp ce tu o să citești asta, cum eram și cum îmi doresc atunci să fiu. Nu știu cum o să fiu eu atunci când tu o să citești asta, dar știu că fac tot posibilul să fiu un model pentru tine. Vreau să învăț cât mai multe de la viață ca să te pot învăța. Vreau să fii mândru că sunt mama ta. Vreau să îți pot oferi tot ce ai nevoie pentru a crește frumos. Nu îmi doresc să fii fost fată sau băiat. Îmi doresc, pur și simplu, să fii! Ești cel mai frumos lucru din viața mea și tot ce știu e că aș da orice ca ție să îți fie bine.

Da, am spus că îmi doresc să fii bine, dar promit să te las să greșești. Eu n-am avut libertatea de a greși, dar vreau ca tu să o ai. O să te învăț, o să îți explic cum e viața, dar nu vreau să mă crezi mereu pe cuvânt. Vreau să știi să faci diferența dintre lecții și sfaturi. Vreau să știi când să ai încredere în mine și când să ai curajul să experimentezi viața fără să mă crezi pe cuvânt. Știu că o să greșesc și poate, uneori, o să te opresc chiar eu din a experimenta, dar te rog să mă ierți! Iubirea și frica de a pierde esența mea, adică pe tine, mă vor face să îmi pierd rațiunea în fața instinctelor.

Hai să ne respectăm unul pe altul! Eu îți respect libertatea, intimitatea, dorințele și personalitatea. Tu respectă-mi sfaturile, lecțiile, munca și iubirea. Da, o să ne certăm și o să avem opinii diferite pentru că cine știe unde va mai ajunge lumea asta și așa deja prea instabilă. Hai să lăsăm iubirea dintre noi să ne împace de fiecare dată. Ai încredere în mine! Știu, doar tu ști ce e mai bine pentru tine, dar și eu sunt aici și ultimul lucru pe care mi-l doresc e să îți fie rău. Spune-mi tot ce simți! Spune-mi când te doare, când ești fericit, când simți că zbori și când ai inima zdrobită. Sunt aici să te țin în brațe, să te iubesc, să te ajut, să te înțeleg, nu să te judec sau să te critic. Și eu am fost ca tine și știu cât doare să nu poți spune ce simți chiar dacă urli pe interior. De asta îmi doresc să ai încredere în mine. Ai făcut o prostie? Și ce dacă?! Și eu am făcut și poate încă mai fac, dar le rezolvăm pe toate împreună.

Eu îmi doresc multe de la viață. Muncesc să fac ce îmi propun și o să muncesc toată viața ca să îmi văd visurile materializându-se. Și dacă nu o să reușesc să fac exact ce mi-am propus nu e vina ta. Nu vreau să faci tu ce n-am putut eu să fac. Tu ești diferit. Ai personalitatea ta, ai visurile tale, ai idealurile tale, ai pasiunile tale. Promit să fiu mereu acolo lângă tine și să fac tot posibilul să îți urmezi visele până la capătul lumii. Tot ce vreau de la tine e să visezi. Visează! Visează mult! Și orice s-ar întâmpla să nu lași pe nimeni să îți spună că visurile tale sunt greșite sau că nu sunt realizabile. Nu lăsa pe nimeni, nici măcar pe mine sau pe tatăl tău, să te împiedice să zbori.  Meriți să ai tot ce e mai bun și o să fac tot ce pot ca visele tale să fie reale.

Îmi doresc foarte mult să fii mândru de mine și îmi doresc să nu regreți că-ți sunt mamă. Nu tu ești aici pentru mine, ci eu sunt aici pentru tine. Te-am făcut pentru că mi-am dorit enorm să știu că am putut da naștere unei vieți și pentru că îl iubesc pe tatăl tău și sper să-l iubesc și să-l respect toată viața. Nu te-am făcut nici din constrângere, nici ca să-ți punem pe umeri responsabilitatea relației noastre. Deci, nu ne ești dator cu nimic. Te-am făcut ca să-ți oferim totul fără să îți cerem ceva în schimb. Dacă vreodată o să încalc promisiunile făcute aici, te rog să îmi reamintești ce ți-am promis. Să mă tragi de mânecă și să îmi spui dacă greșesc.

Să ai grijă la oamenii din jurul tău. Nu crede bazaconiile cu oamenii răi care nu vor decât să te rănească. Oamenii sunt buni dacă știi cum să te porți cu ei. Respectă munca altora și ajută cât poți de mult. Învață din tot, toate și de la toți. Iubește totul din toată inima ta. Să mergi mereu în viață cu Dumnezeul pe care îl simți tu în inima ta. Fii sincer și transparent. Binele și răul din viața ta depind de tine. Nu le da oamenilor ce n-ai vrea să primești. Să crezi în tine indiferent de cine o să încerce să te descurajeze, dar să știi când să te retragi dacă o cale se dovedește a fi greșită. O să am eu grijă să îți mai dau din când în când câte un sfat.

Dragul meu, îmi doresc să fii fericit, liniștit, să crești frumos, în dragoste și lumină și să ai un drum cât mai lin în viață. Asta îmi doresc la 25 de ani pentru tine. Când tu citești asta sper să am exact aceleași dorințe, gânduri și principii.

 

Cu drag,

copila ce se transformă în femeie pentru un suflet ce încă rătăcește.

 

Claudia F. BADEA  este  redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media