EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Nevinovatele concepte

Pentru mulți dintre noi, între cuvinte și concepte nu pare să fie cine știe ce diferență, mai ales în cazurile în care ambele sunt menite doar să ne persuadeze la modul total. Adică, să golească de cât mai multe semnificații acele hărți mentale pe care fiecare dintre noi le configurăm de-a lungul vieții în legătură cu obiectele, fenomenele etc. care se află în curtea atât de largă și de necuprinsă a realității. Și, pe de altă parte, în același timp să ni se planteze, de fiecare dată, cu totul alte repere. Hărțile mentale, despre care facem vorbire, nu sunt astfel menite unor permanente și firești adăugiri, upgradări – cum s-ar zice acum, ci unor neobosite destructurări și refaceri. Într-o atare situație, cât se poate de firească în cazul mediei, și nu numai, n-am fi prea departe de ideea că, de fapt, acestea nu prea urmăresc să ne mijlocească o mai bună priză de conștientizare a realității, să ne comunice ceva care să genereze o treptată completitudine, ci, mai degrabă, de fiecare dată să se petreacă un fel de tabula rasa în capul nostru. Căci, vezi Doamne, doar pe un loc gol, reformat, se poate cu adevărat construi ceva durabil. Fenomenul descris mai sus este răspunzător de faptul că într-un asemenea mediu de comunicare nuanțele nu-și găsesc niciun rost, îndoiala rațională pare să fie o aberație logică, dacă nu cumva un moft revolut, iar tușele îngroșate, numai de alb și negru, pure amândouă, devin astfel doritele elementele constructive ale singurului schelet acceptabil și posibil de a descrie realitatea. O realitate în care nu mai este loc de cunoștințele care picură cu răbdare, treptat, în aceiași clepsidră firavă a înțelepciunii umane înfiripate cu greu de-a lungul unei sensibilități cumulate și numită cultură. O realitate în care nu se mai gustă experiențele servite pe îndelete, ci doar pilule totale, dacă se poate – extreme; și aceasta, fie chiar și cu prețul suspendării rațiunii, a logicii de uz cotidian. Într-o astfel de utilizare a cuvintelor, conceptele par să se transforme doar în cărăușele nevinovate a unor crâmpeie de realitate tot mai șchioape, debile și a căror paternitate nu are în spate mai nimic recognoscibil, și prin urmare, imposibil de a fi însumate. Totul pare destinat unei singure utilizări, precum o priză de narcotic care, precum un bilet șamanic, te transportă într-o lume paralelă, mereu alta.

Nu altfel se petrec lucrurile cu subiectele la zi ale mediei autohtone și unde abundă jumătățile de fenomen, abordarea superficială, partizanatul politic, clișeele de dreapta ca fiind unicele perspective posibile asupra politicului, în cele din urmă doar presupoziții sumare asupra unei realități astfel inevitabil condamnată unui schematism de-a dreptul tembel! De exemplu, în contextul în care fie Ungaria nu s-a sfiit să importe serul rusesc, fie Germania, dispusă să conlucreze la producerea aceluiași ser, media noastră doar a înregistrat „anomaliile neeuropene” ale acestor state. Și, bineînțeles, a făcut-o fără să fie capabilă să genereze totodată o dezbatere în chestiune, deși a realizat că, în curând, ne vom confrunta cu o criză a serului anti-covid. Ce să mai vorbim de faptul că nici biata noastră opoziție, vezi Doamne – de stânga, nu a fost în stare să îngaime ceva cu sens în această problemă,… Ceea ce ne duce cu gândul la ideea că băieții noștri din politică, fie ei la putere, fie în opoziție, nu au de fapt capacitatea ideatică de a problematiza cu adevărat o realitate dată, ca mai apoi, de aici, să se străduiască să găsească naibii niște soluții, așa, cum-necum, au făcut-o nea Orban și tanti Merkel… Sau, de pildă, într-un cotidian cu pretenții se declama că, la o masă salarială de 80 mld. euro, România se află pe locul 16 în UE, că factura salarială a României înseamnă 40% din PIB față de un nivel de 50-60 din PIB, cât este în Europa de Vest. Spre comparaţie, în Ger­ma­nia, masa sala­ria­lă – cea mai mare din UE, de 1.745 mld. euro – reprezintă 51,5% din PIB în 2018. (Ziarul financiar 21 03 2019). Bineînțeles că mai sus-numitul cotidian nu a tras și concluzia că repartiția venitului național se face preponderent în favoarea capitalui, limitându-se astfel veniturile din muncă, deși, pe de altă parte, se știe că randamentul capitalului în România este mai ridicat decât în țările dezvoltate. Ei bine, știrea a fost preluată de către majoritatea canalelor media, iar comentariile au fost preponderent îndreptate împotriva salariaților bugetari care, proporțional cu ponderea deținută în cadrul salariaților din economic, își însușesc, cică pe nedrept, o parte consistentă din PIB. Se înțelege că nimeni din seraficul nostru spectru politic nu a îndrăznit să ia apărarea bugetarilor, ca să nu mai pomenim de bieții salariați din mediul privat. De fapt, problema ponderii salarii-capital în cadrul PIB nu a înregistrat niciun fel de dezbatere publică. A fost ca și cum problema n-ar exista. Ea a murit chiar sub specia unei știri șchioape care arăta doar o parte din realitate. O realitate pe care colosalul Internet a înghițit-o dintr-o sorbitura, de zici că nici n-ar fi fost! Iar ceea ce închide pare să fie adevărul adevărat. Așa cum este și prostia cu ciucuri în cazul neomarxismului care ar caracteriza conceptul de societate deschisă a lui Popper. Este cât se poate de evident: lectura lui Popper nu este una facilă. Ca să nu mai pomenesc de Marx. Horribile dictu (et auditu)!

Deși poți găsi pe internet părți însemnate din ceea ce poți găsi și în biblioteci, totuși, în partea sa cea mai utilizată, acesta nu este decât un fel de poiană a lui Iocan care s-a lățit încât întreaga lume a ajuns la dimensiunile unui sat global. În mod paradoxal, în paranteză fie spus, deși internetul este un instrument evident al unei lumi globalizate, el este totodată și mijlocul prin intermediul căruia sunt colportate majoritatea ideologiilor anti-globalizare. Deși este o mașinărie colosală de cuvinte, cunoștințe etc, în mod paradoxal, cel mai adesea acestea ajung rar la stadiul și funcționalitatea unor concepte. De regulă, spațiul de atribuții al conceptelor vehiculate prin intermediul internetului este sărac și satisface doar nevoi primare de comunicare. Și este firesc să fie așa: invocata poiană nu era utilizată drept sală de lectură a vreunei biblioteci, ci era locul unde nevoia de comunicare s-a obiectivat în cea mai firească formă de relaționare interumană. Este cazul să realizăm că internetul nu este altceva. Și tocmai de aceea trebuie să-i conștientizăm și limitele.

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro