DUMINICA DE POEZIE – Ștefania PAVEL – Poezia la 16 ani…

1.

 

Promisiuni

 

Stând întinsă pe podeaua

Plină de hârtii mototolite

Mă privești ca și cum aș fi

Doar o pată neagră

Născută din ruine,

Adoptată

De întinderea albă a lumii…

 

Și îmi amintesc cum mi-ai promis

Dimineți cu gust de cafea

Servită într-o cană albă

Dincolo de  culoarea închisă a băuturii,

Exact așa cum contrastăm și noi acum,

Sau așa cum contrastez eu

Cu întinderea asta

Vopsită în alb,

Plină de persoane vopsite tot în alb…

 

Îmi amintesc cum mi-ai promis

Zile cu parfum de soare,

Dar mi-ai oferit nopți

În care se aud,

În depărtare, sunete de ploaie

Și de pian,

Iar lângă mine, bătăi în ușă

Ale gândurilor ascuțite

Și încă o poveste neclară

Spusă în cel mai respingător mod posibil…

 

Din asta e formată coloana sonoră

Pe care mi-ai dăruit-o

Și pe care o aud stins

În timp ce pereții din jurul meu se dizolvă

Și ecranul pe care îl am în față se stinge

Dând curaj siluetelor periculos de neclare

Să înainteze în întuneric…

 

Asta e coloana sonoră

Pe care o aud stins

La sfârșitul lumii din fiecare noapte,

Atunci când, ca de obicei,

Nu îmi găsesc locul în pat

Și nici în mine.

Stând întinsă pe podeaua

Plină de hârtii mototolite…

 

Ți-am simțit privirea

Și mi-am amintit cum o să îmi promiți

Că întinderea asta albă

Nu va avea nicio pată neagră.

 

 

 

 

2.

 

Păcatul

 

Ieri îți îmbrăcam rochia

Țesută din fire de fumul meu de țigară

Și din păcat.

M-am lăsat în buzunarele ei

Ca de acum să mă poți purta pe ascuns,

Fără teamă.

Tot ieri îți îmbrăcam aerul

De pe toate străzile pustii

Și slab luminate,

Și în el m-am lăsat

Ca să mă poți respira

Atunci când oxigenul ți se pare prea greu.

 

Ieri ți-am îmbrăcat și ochii,

Dar lor le-am furat strălucirea vinovată

Și o păstrez presată între paginile

Unei cărți vechi

Ca să te las în siguranță,

Fără semnul păcatului.

 

Azi ți-am îmbrăcat, pe ascuns,

Îmbrățișarea,

Ca să îți pot șopti că

Dacă vei avea vreodată nevoie de mine,

Mă găsești în buzunarul stâng

Al rochiei țesută din fum și păcat,

În aerul tău

De pe străzile pustii și întunecate.

 

Ieri am pus bucăți de mine

În tot ceea ce-ți aparține

Și azi am pierdut restul

În tot ceea ce nu-ți aparține.