DUMINICA DE POEZIE – Constanța POPESCU – Cinci

1.

 

Umbre

 

Pe cărările mele,

doar umbre,

care m-au abandonat,

cu tristeți arhivate,

strânse în straiele începutului.

 

Mai aștept,

trenuri ridate,

nevândute încă

la cimitirul elefanților

de oțel topit.

 

Iubirile se mai țin de mână,

niște postere decolorate,

ca o stare de spirit eșuată,

îmi cotrobăie gândul

și sună dezacordat,

încât ultimii trecători

se gândesc,

de ce nu au roata lor de rezervă,

în visul de doi,

unde iubindu-mă,

ar fi fost eterni.

 

2.

 

Fricile

 

Femeile,

au cele mai mari cearcăne,

în umbra zilelor,

ca într-o eclipsă,

în care negrul e prea mult,

ca în zilele acelea,

din calendarul pământesc,

sau ca sufletul lor,

când se împart toate la doi:

bucurii și tristeți.,

trecut și lipsă viitor…

 

Când nu mai au zile,

ci doar nopți,

cu frici, neliniști și furtuni la ferestre

și viața se joacă pe o carte,

tot sau anxiarul din vin…

 

În eclipsa de iubire,

la spitale se tratează alte boli…

poate gripa,

dar nu singurătatea…

 

3.

 

Schiță de plan

 

Contacte imperfecte,

ca un joc de domino.

Mai greșește soarta,

adunând și scăzând

să ajungem la zero.

Drumuri în pantă

curăță durerea.

Neuronii mei secătuiți

și-au retras sinapsele.

În solitudine Dumnezeu desenează

autostrăzi,

pentru arhitecții de vise.

Jocul de-a joaca are un sens tainic,

hrănind copilul din mine,

cu pașii la gradul perfect,

făcând copii

pentru muzeu de antichități,

unde ne așezăm pe rând,

indiferent de planul înalt.

 

4.

 

Întoarcerea în rând

 

Mă doare intrarea oaselor

în lutul care-mi recunoaște amprenta.

Eram acolo din vremea fără amintiri,

sămânță purtată între anotimpuri…

Emoția mea în palma-ți

strălucește și uneori se aprinde,

când știi s-o faci

să-mi lumineze calea.

Deșertăciune și speranță,

cu pași predestinați.

Nu este vis,

este întoarcerea în rând,

când așteptând, topesc o lumânare…

 

5.

 

Se cântă rock

 

 

Aș vrea să mă cauți uneori,

să mă întrebi dacă mi-e bine,

cum mă prind zorile cu fricile

în gene și gândul năvălind spre tine.

Să mă întrebi de rochia cu volane,

unde ascunsesem grijile, ce de la poartă se vedeau…

de sărbători, să mă întrebi,

dacă mai servesc salata mea de dor,

cu vise garnisită,

dacă am mai primit  trandafiri,

fără să fi cerut o îmbrățișare la pachet…

Și să vorbim nimicuri blânde,

ce ne ocupă viața,

să pot trece pragul cu îngăduință

și să rostesc refrenul  care mă ține încă vie:

îmi e bine, încă foarte bine…

La radio se cântă Rock…

și nimeni nu ascultă.

 

 

 

 

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro