DUMINICA DE POEZIE – Andreea GHICA – Băi…

1.

îmi iau inima-n dinți și fug cu ea unde văd cu ochii

 

*keep calm and try no to love anyone*

asta ar trebui să scrie pe cănile de cafea

cănile ălea pe care le folosești

când îți bei cafeaua fix cu cineva

pe care inevitabil îl iubești

te uiți la cană

te uiți la persoana din fața ta

o tăcere a naibii de ciudată

îți îmbrățișează interiorul

simți o chestie în piept

bum bum bum

inima asta n-a mai bătut

de ceva vreme atât de tare

pesemne că până și cănile

ăstea imprimate au ajuns să-ți dea lumea

peste cap

dacă o cană de 10 lei cu un text stupid te impresionează

stai să te întrebi ce fel de om ești

de aici

un șir incotrolabil de întrebări

îți trec prin minte

stai să-ți analizezi toată viața

chiar din ziua în care te-ai născut

mereu ai crezut că atunci s-a întâmplat ceva

nu poți să realizezi când s-a produs ruptura

și cum de începi să te agiți

din cele mai banale chestii

de pe lumea asta

din cauza unei text

aparent

fără vreo semnificație

începi să îți freci mâinile una de alta

te frămânți

cafeaua îți stă în gât

iar ăluia din fața ta îi spui

la naiba

eu nu pot să te mai iubesc

cana asta e de vină

te ridici

te clatini

nici nu te mai uiți în urmă

pleci unde vezi cu ochii

*keep calm and try not to remember a single thing*

 

2.

 

Băi,

mă apuca uneori un dor teribil,

te-ri-bil,

de mare și de liniștea aia

pe care nu o mai întâlnești nicăieri.

Nu mă dau în vânt după apa în sine,

plajă nu prea fac,

dar când se lasă seara,

marea se transformă complet,

iar asta-mi place cel mai mult.

Pare epuizată și sătulă de toți oamenii

care au vizitat-o peste zi,

de zgomote,

și parcă se pregătește de culcare.

E mai domoală,

se mișcă mai greu,

iar valurile sunt aproape inexistente.

 

3.

 

Îmi place

când descopăr de una singură

Bucureștiul mai puțin haotic.

Casele acoperite de iederă,

cu lumină caldă,

îmi provoacă o stare anume.

E ca și cum m-am teleportat,

în doar câteva secunde,

într-un alt loc.

În spatele casei

se întinde nebunia de mașini,

claxoane și oameni care te împing,

dar în fața ei e liniște și atât.

 

4.

 

Mă-ntrebam atunci,

mă-ntreb și acum:

oare la ce se gândeau oamenii ăia minusculi,

pe care îi vedeam de jos,

și care mai că atingeau cerul?

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro