Parisul m-a primit cu căldură la 6 dimineața, într-o sâmbătă de octombrie. Eram înconjurată de 4 bagaje enorme cu haine pentru toamnă, pentru iarnă și primăvară și o mașină de scris portabilă – o comoară. Ah, și de o pungă de plastic cu mâncare. Plecasem de la București cu mai bine de 24 de ore înainte și nu m-așteptam să primesc niciun fel de ajutor până nu ajungeam la Caen, unde au debarcat americanii către sfârșitul războiului doi mondial.
Aveam o adresă de la un birou de administrare a studenților străini și $75. Ajunsesem la Paris. Dar nu în gara de unde trebuia să iau un alt tren pentru Caen, Gara St. Lazare. Mi-ar fi fost imposibil să merg mai mult de câțiva pași târând două bagaje, lăsându-le și ducându-mă să le iau pe celelalte… Mi-ar fi luat o viață.
Un francez de origine africană, purtând uniforma SNCF, se apropie și mă întreabă ceva. Eu am răspuns probabil inteligibil. El s-a întors cu un cărucior de bagaje și eu nu a trebuit să mă mai frământ. L-am urmat. El mi-a lăsat bagajele lângă trenul de Caen. Eu i-aș fi dat toți banii, dar mi-am amintit că mai am de mers. Probabil că i-am dat jumătate.
Am revenit în Paris în același an, 1990, în decembrie, pentru vacanța de iarnă. Administrația studenților străini organizase o vacanță pentru toți studenții străini din Franța. Am avut noroc, am fost în același grup cu doi vechi prieteni din facultate. Toți eram absolvenți 1989 de drept. La București. Toți aveam burse de la guvernul francez. Toți fusesem numiți de decan.
Am vizitat atunci, Le Louvre, Versailles, La Tour Eiffel, ne-am plimbat pe Sena in a Bateau Mouche, și pe jos în Jardin de Luxembourg. În fiecare zi cel puțin doua muzee sau locuri turistice… Nu-mi mai amintesc. M-au impresionat. Dar cel mai mult mi-a plăcut că m-am văzut cu prietenii mei.
Am revenit la Paris într-o altă excursie, în primăvara lui 1991 și am fost la Musee Rodin și am stat în autocar lângă o studentă franceză de la politehnică și la sfârșitul excursiei eram prietene…Ne vedem in fiecare an de atunci.
Tot în primăvara lui 1991 am revenit la Paris să studiez pentru teza mea de master. Am făcut un mic stagiu la Centrul National de Cinematografie, teza mea era în dreptul de autor al scenaristului. Eram studentă la scenaristică, la Academia de Film… Un timp am fost studentă la scenaristică și la filologie, după ce terminasem dreptul și lucram la Institutul de cercetări al Academiei… Dar Ionuț m-a rugat să vorbesc despre Parisul tinereții mele, nu de București…
Cu ocazia vizitei de studii am stat la Cite Universitaire, lângă Porte d’Italie și mi-am făcut alți prieteni. Cu o prietenă am văzut doua piese de Eugen Ionescu, la Teatrul Eugen Ionescu, dedicat numai operei sale în Cartierul Latin. M-am simțit mândră, deși nu prea am înțeles eu ce se întâmpla pe scenă.
Către sfârșitul anului de studii în Caen, am revenit în Paris cu prietenul meu Christian, un student comunist din Germania de Est. Îi întâlneam părinții. Urma ca el să vină la Pucioasa și apoi să ne căsătorim și să ne stabilim in Berlin. Am mâncat la un restaurant grecesc, cu părinții lui. Foarte amabili… Foarte sinceri și deschiși… Nefandosiți… Mi-au plăcut. Christian rămâne unul dintre cei mai remarcabili oameni pe care i-am cunoscut. Din păcate nu i-am spus-o atunci când eram împreună.
Dar ne-am dus într-o discotecă-bar tot în Cartierul Latin și știu că am dansat până când a trebuit să mergem la gară, să luam trenul de 6:30 spre Caen. Discoteca fără nume rămâne cel mai clar amănunt al Parisului meu de la 23 de ani.
Facebook
WhatsApp
TikTok
