În copilărie, am citit pentru a afla. Citeam la întâmplare şi pe nerăsuflate. Aşa m-am obişnuit să adorm spre dimineaţă. Promiţându-mi că voi închide ochii imediat după ce voi termina capitolul, apoi volumul şi, în cele din urmă, cartea.Cine nu şi-a pierdut nopţile citind pe ascuns, sub pătura transformată în cort, la lumina chioară a unei veioze ieftine, neapărat din plastic, asta pentru a scăpa de eterna cicăleală cu îţi distrugi creierul, mâine mergi la şcoală, nu va putea înţelege niciodată ce înseamnă să fii bolnav de literatură. Pentru că, înainte de a se dovedi o pasiune, literatura este o boală.
De fapt, noapte de noapte pândeam cu înfrigurare un moment, unul anume: momentul acela în care nimic, dar absolut nimic nu mai tulbură liniştea lumii. Eşti tu şi atât…Atunci şi numai atunci, cele două vieţi, cea trăită şi cea citită, deveneau una singură. Iar temperatura din cameră scădea cu un grad sau două.
Mai întâi, găseam o stradă, neapărat una pietruită, care se strecura printre clădiri roase de vânturi şi ploi… Putea fi una dintre cele pe care Remy îşi dădea reprezentaţiile sau una dintre cele pe care D’Artagnanîşi scotea spada, încălcând interdicţia cu privire la duel sau, mai târziu, una dintre străzile pe care Rastignac se tot grăbea spre a-şi întâlni destinul. Mă rog, pietruită să fie… Aşteptând, reciteam pagina de câte trei, patru sau chiar cinci ori. Iar momentul acela în care rămâi singur pe lume venea negreşit. Şi gata… Pătrundeam într-o altă lume.
……………………………………………………………………………………………
Astăzi aş spune că nordicii ar trebui citiţi mai degrabă dimineaţa, francezii şi nemţii, cu vreo câteva excepţii, pe la prânz, englezii şi spaniolii, după-amiaza, chinezii, japonezii şi indienii, seara, ruşii şi americanii, noaptea. Românii şi italienii, altădată… Eu însă i-am citit de-a valma. Aşa se face că, în nopţile mele, ruşii se împăcau cu americanii, chinezii şi japonezii nu mai conteneau în a-şi face plecăciuni, francezii şi germanii îşi descopereau legături de sânge, iar indienii îi iertau pe englezi că au încercat să civilizeze una dintre cele mai vechi civilizaţii ale lumii. Nordicii rămâneau neîmpăcaţi. Despre spanioli n-am ştiut niciodată ce să spun.
În adolescenţă, am citit pentru a înţelege. Ceva filozofie, ceva alchimie, câte ceva despre yoga… Ciupeli. Ficţiune, doar accidental. Eram deja om în toată firea, nu-mi mai permiteam să pierd timpul cu poveşti. Evident, mult Eliade. Despre Eliade ne pomenise, aproape în şoaptă, Nicoleta, tovarăşa de română, prin clasa a şaptea. Terminase de puţini ani facultatea şi avea părul castaniu, lung până în talie.Probabil un bun motiv pentru care Eliade a ajuns să se confunde cu misterul însuşi, cel pe care voiam cu tot dinadinsul să-l dezleg.
Nu prea mai citeam noaptea. În schimb aveam coşmaruri… Că n-o să apuc să citesc tot. Cu mult înainte să-l descopăr pe Eco, m-am visat într-o bibliotecă ale cărei scări, mobile, coborau şi se ridicau după o logică doar de ele ştiută, împiedicându-mă sistematic să ajung la rafturile înţesate cu cărţi. Iar atunci când se opreau, alcătuiau un labirint fără început şi fără sfârşit. Ştiu, şi această imaginea este fumată, apare la Escher, dar asta nu face să-mi aparţină mai puţin.
Cele două biblioteci pe care le aveam în casă şi de care altădată eram atât de mândru îmi păreau acum extrem de sărace. Pe rafturile care îşi pierduseră de mult forma iniţială nu se mai îngrămădea decât maculatură. Celebra contestare adolescentină a autorităţii a luat probabil, în cazul meu, şi forma dispreţului făţiş pentru orice fel de carte care ar fi încercat să-mi amorţească luciditatea. Adică pentru aproape toate cărţile de care dispuneam. Câţiva ani, doar praful s-a atins de coperţile lor jupuite şi decolorate. Şi asta, pentru că pe mine nu mă mai interesa decât adevărul. Ce-i drept, uneori îmi mai permiteam moftul de a folosi câte una drept suport pentru ceaşca de cafea.
Totuşi, prima trădare notabilă s-a consumat când m-am dus la nişte cursuri de yoga. Mai pe ascuns, că mi se speriase tot neamul când a aflat de ele. Că o apuc pe alte căi. N-am apucat-o, pentru că cel care conferenţia ţinea morţiş să merg şi la antrenament. Antrenamentele, desfăşurate într-un alt loc şi la o altă oră, erau cu taxă. N-am prea înţeles de ce insista atât, pentru că eu voiam să înţeleg, nu să fac gimnastică. Aşa că am renunţat şi tot neamul şi-a văzut de treburile lui, renunţând la a mai sta cu ochii pe mine cât era ziua de lungă.
……………………………………………………………………………………………
Apoi, am citit din obligaţie. Mult, dar fără niciun chef. Abia în anii din urmă am reînceput să citesc din plăcere. Cred că acesta este motivul pentru care citesc tot mai puţin.
DANIEL TACHE este doctor în filologie, critic, istoric literar și eseist, profesor la Colegiul Național CONSTANTIN CARABELLA, din Târgoviște…
Citeşte şi
LA BORTA RECE, cu domnul Radu PĂRPĂUȚĂ și patru lame de cuțit, adânc tăietoare în vorbe și cuvinte…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, ascuțită și răpăitoare…
Din New York, confesiuni încântătoare în SUBSTITURI, cu Dana NEACȘU…
Zece ALTFEL DE POEME, de Puiu JIPA, în JI-PISME DE SÂMBĂTĂ…
Două mirări, cu marele regizor Constantin VAENI, în rubrica lui ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…
Doamna profesoară Mihaela MARIN și gândurile ei întristate, în CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
CIUCLARISME cu, desigur, Bogdan CIUCLARU și o întrebare hamletiană…
MELANCOLII, două poeme de Constanța POPESCU…
STRATEGII DE DISTANȚARE, cu domnul profesor Petre STOICA…
Marius Alexandru DINCĂ și rubrica lui JUNIORI DE CARABELLA…
Un colaborator nou, un campion mondial, domnul profesor Ioan N. RADU, în rubrica COSMOSUL DIN NOI…
Domnișoara Ioana PIOARU, cu o foarte interesantă LECȚIE DE ZBOR…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE, cu domnișoara Erica OPREA…
O situație de presă, cu Pompiliu ALEXANDRU, în CULTURA URBANĂ…
Nostalgii de Actor, cu Puiu JIPA, în rubrica lui AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
Alte PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, cu domnișoara Cătălina CRISTACHE…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu Mariana OPREA STATE…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI și domnul Teodor Constantin BÂRSAN…
JUNIORI DE CARABELLA, adică Daria STEMATE…
REFLECȚII MINORE, cu domnul profesor Aleaxandru IACOB…
Scriitorul Ioan VIȘTEA și RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ…
Rubrica TERAPII ÎNGÂNDURATE, cu domnul Ioan VIȘTEA…