ortooxacell kiss2022.gif Flax

TÂRGOVIŞTE: Inaugurat în campania electorală, Clubul Pensionarilor nu a fost deschis, încă, publicului

La trei luni de la inaugurare, Clubul Pensionarilor din Târgovişte, amenajat într-o fostă centrală termică este, încă, închis publicului. Situaţia se datorează lipsei de avize. Clădirea a fost racordată la sistemul de alimentare cu gaze abia în urmă cu o săptămână, din cauza termenelor foarte lungi pentru racordări ale furnizorului. Abia în această săptămână s-au înaintat solicitările de avizare către DSP şi ISU. Legal, autorizaţiile ar trebuie să fie emise în 20 de zile lucrătoare. Dacă autoritaţiile vor fi emise în termen, după Paşte, pensionarii vor putea să se bucure de spaţiu. Cu toate că lipseau avizele, iar  Clubul nu putea funcţiona, Primăria Târgovişte a ţinut să bifeze inaugurarea Clubului în plină campanie electorală pentru alegerile generale.

Clubul din micro 6 are o capacitate de 90 de persoane. Pot deveni membri ai Clubului doar pensionarii din Târgovişte, pe baza unui dosar car va conţine şi o adeverinţă medicală pentru prezenţa în comunitate. Pensionarii vor avea legitimaţii de acces, iar personalul nu va permite accesul decât în baza acestor legitimaţii.  Persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice nu vor fi primite în incintă. Conform primăriei Târgoişte, în cadrul Clubului, pensionarii vor beneficia de asistență medicală și stomatologică primară, gratuit.

Reabilitarea și dotarea clădirii a costat 440 000 de lei. Un al doilea Club va fi amenajat într-o fostă centrală termică din micro 8.

Distribuie:

Un comentariu la „TÂRGOVIŞTE: Inaugurat în campania electorală, Clubul Pensionarilor nu a fost deschis, încă, publicului”

  1. cine a inventat că intrarea se face „pe baza unui dosar” e defect cu capul
    a propos, culoarea politică contează? 🙁

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media