ortooxacell kiss2022.gif Flax

E oficial! Primăria Târgovişte reziliază contractul de lucrări la Centura Ocolitoare a municipiului

Lucrările la Centura Târgoviştei eşuează pentru a treia oară. Contractul, în valoare  de 51.106 585 de lei, încheiat cu Asocierea SC Good Prod SRL și SK-13 Patstroy JSC va fi reziliat. Dirigenția de șantier este asigurată de Primacons Group  SRL. Durata de execuție era de 9 luni de la data de emitere a ordinului de începere, respectiv în februarie anul viitor lucrarea trebuia încheiată. La acest moment, conform primarului interimar Cristian Stan  constructorul nu a depus  nicio situație de lucrări.

„Suntem în situația de a rezilia contractul și de a formula plângere penală. Acest lucru se va întâmpla în următoarele două săptămâni. Vom avea anumite discuții cu ADR Sud Muntenia.  Intenționăm să facem o nouă  licitație, pentru a încheia un nou contract de execuție și vom găsi fonduri să-l finalizăm până la 1  august 2016. Toate prejudiciile pe care le vom înregistra vor fi recuperate  de la constructor. Problema a fost constituită de lipsa finanțării și de declarațiile care au fost date din punctul meu de vedere inducându-ne în eroare la momentul la care a participat la licitație. Trebuia să aibă un capital de lucru de 20 de milioane, pe care se pare că nu îl are. În schimb, a venit să ceară un avans, pe care primăria Târgoviște nu l-a putut acorda, pentru că nu exista garanția că acele sume de bani vor fin utilizate pentru acest proiect, în contextul în care existau la momentul solicitării avansului anumite cereri de înființare a popririi pe conturile beneficiarilor.” a mai declarat acesta.

Gazeta Dâmboviţei a atras atenţia, încă, de la atribuirea lucrării către asocierea SC Good Prod SRL și SK-13 Patstroy JSC că lucrurile erau putrede, liderul de asociere fiind o balastieră cu doi angajaţi. Se pare că a am avut dreptate asupra capacităţii acestei societăţi să finalizeze lucrarea, asta fără să fim specialişti în drumuri.

Vezi şi: VIN BULGARII SĂ FACĂ CENTURA TÂRGOVIȘTEI! LIDERUL ROMÂN AL ASOCIERII E O BALASTIERĂ

Modernizarea şi reabilitarea Drumului de centură este un proiect finanţat prin Programul Operațional Regional 2007- 2013, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale şi locale”, Domeniul major de intervenție 2.1 – „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia / reabilitarea şoselelor de centură”. Valoarea totală a proiectului este de 88,7 milioane lei, dintre care 70,2 milioane de lei sunt nerambursabili. Câştigătorul licitaţiei a fost declarată Asocierea: S.C. CAST S.R.L. – lider asociere, împuternicit, S.C. TRANS BITUM S.R.L., CARENA SpA IMPRESA DI COSTRUZIONI. Acest contract  a fost reziliat tot în 2012. Licitația  fost reluată în 2013, restul de lucrări de executat fiind câștigat de Tehnologica Radion. Doar că firma a intrat în insolvență, iar în acest condiții, Tehnologica Radion nu a susținut garanția de participare, iar oferta lor, deși câștigătoare, nu mai e valabilă. Stadiul de realizare al proiectului era la acel moment de 27%. În iunie 2015, lucrarea a fost atribuită Asocierii SC Good Prod SRL și SK-13 Patstroy JSC. Având în vedere evoluţia proiectului este greu de crezut că se va relua licitaţia şi stabili un nou câştigător până la finele anului. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Târgoviştea riscă o corecţie financiară de 100% pe acest proiect.

Distribuie:

2 comentarii la „E oficial! Primăria Târgovişte reziliază contractul de lucrări la Centura Ocolitoare a municipiului”

  1. „Toate prejudiciile … vor fi recuperate de la constructor.” … ce spui, Frantz?
    ştiu că asta mi-o serveşti pînă la alegeri, după care voi afla că tot de la impozitele mele se va petrece. 🙁
    nu crezi că devine tot mai riscant să te prezinţi la locale?
    a propos: măcar planul la semnele de circulaţie l-ai realizat?

  2. deh, la treaba asta nu se mai pot fura banii (ce s-a furat, s-a furat deja) cum s-au furat pe piduri, mana in mana toata gasca politica de hoti si fosti, si actuali, cu santuri fantoma, cu indicatoare si cu vopsit trotuare, lucrari facute de mantuiala, hotie pe fata.. si cu cotetul de informare, de juma de milion euro, din buricul targului, ala pe care acum nu-l mai vor nici-unu, ca deh, cioara e prea vopsita si se vede magaria si prostia pana dincolo de granita..

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media