- TREI DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTII RUTIERI PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE FALS ÎN DECLARAȚII
La data de 27 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit trei dosare penale în care se efectuează cercetări față de două femei, de 48 și 65 de ani și față de un bărbat, de 29 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.
Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în urma solicitărilor polițiștilor de a comunica identitatea conducătorilor unor autoturisme înmatriculate pe numele persoanelor în cauză, ce ar fi fost surprinse de aparatul radar circulând cu o viteză mai mare decât limita legală, acestea ar fi declarat, în mod nereal, că la volan s-ar fi aflat alte persoane.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
IPJ Dâmbovița




Facebook
WhatsApp
TikTok





































