ortooxacell kiss2022.gif Flax

După patru ani! A fost stabilit câștigătorul pentru construcția sediului RAR Dâmbovița

Reprezentanța Dâmbovița a Registrului Auto Român (RAR) a primit, prin bugetul aprobat în ședința de Guvern din 18 martie 2015, suma de 1.800.000 Euro, din fondurile Regiei Autonome RAR, pentru construirea unui sediu nou. Acesta va fi situat în municipiul Târgoviște, pe Bulevardul Carol I, la nr. 51 (fost 49), în zona fostei unităţi militare de la Gară. Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat concesionarea unei suprafețe de teren de 10.000 mp pentru o perioadă de 49 ani, cu posibilitatea de prelungire pentru care concesionarul va plăti anual o redevență de 8.000 Euro.

Abia acum, însă, s-a încheiat procedura de achiziție.

Am fost anunțați de către Registrul Auto Român că s-a finalizat procedura de achiziție publică și a fost desemnat un câștigător, pentru obiectivul care va fi realizat pe terenul pe care Consiliul Județean Dâmbovița îl deține, în zona Unității Militare de la Gară, pentru construcția noului sediu al Registrului Auto Român, filiala Dâmbovița”, a precizat președintele CJD, Alexandru Oprea.

Recent, fostul președinte CJD, Adrian Țuțuianu declara că acest proiect este unul ratat de CJD.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media