ortooxacell kiss2022.gif Flax

Scrisoare deschisă primarului Gabriel Boriga!

Gabriel Boriga, rămâi primarul în care am crezut! E un îndemn! Zilele acestea se vorbește șoptit despre primarul Boriga, condamnare și încetarea mandatului. Ba, chiar, unii care s-au întrecut în plângeri pe la DNA pentru a te trage la răspundere, se străduiesc acum să te arate într-o lumină mai bună. Că, de fapt, n-ai un primar așa rău cum au căzut în ispita de a crede inițial! Ar fi în stare să se și bată și să ne arate obrazul, cum că îți facem rău, nouă celor care am  crezut în tine! Ei uite, peste asta eu nu pot să trec!

Pentru mine Boriga a fost o mare speranță: că unul dintre noi, un tânăr fost om de presă, a ajuns în fruntea unei comunități. Că ne cunoștea din alte vremuri și că erau din aceeași breaslă, a fost important pentru noi.

Gabi, ți-am fost alături când majoritatea te înjura, când urlau să fi închis, nu cu suspendare, ci cu executare, cu ani grei de pușcărie. Te-am susținut media în cea de-a doua campanie pentru proiectele pe care le începusei, alături de o echipă. Astăzi, dacă ceva din toți acești ani mai contează în politică, mi-aș dori să iei o pauză. Să mergi acasă, să te joci cu al tău copil, să te plimbi prin parc, să ne vedem la terase.

Instanța a decis că primarul în care am crezut a greșit. Ai o condamnare, care nu te împiedică trei ani să participi ca și candidat la alegeri pentru primărie. Ai anunțat că vei candida! Foarte bine! Candidează din nou, ieși din nou primar, dacă electoratul târgoviștean va decide așa. Până atunci,  până la alegeri, Gabi, ia presiunea de pe instituția asta pe care ai condus-o 6 ani. A fost o decizie personală susținerea pe care ți-am acordat-o până acum și pentru care noii tăi prieteni m-au dușmănit și încă o fac. Aștept de la tine să iei deciziile care să mă determine să te susțin și pe mai departe, cu demnitate.

 

Cu considerație, Crina Zamfirescu, redactor șef Gazeta Dâmboviței

Distribuie:

14 comentarii la „Scrisoare deschisă primarului Gabriel Boriga!”

  1. E ceva a la Basescu! Fratele in arest, ginerele cercetat, iar asta cica totul e in regula si devina e Voiculescu, Ponta si dracu mai stie cine. Boriga s-a autocondamnat, ca in vechiul sistem ceausist, la locul de munca. Criminalul se intoarce la locul faptei. Da gaura, dovedita cu acte de 100000 euro, e condamnat si …ramane in primarie, cu acelasi sofer, aceeasi masina, acelasi birou, acelasi telefon, acelasi laptop. Mai fratilor, e razna totul. Nu-i mai tineti partea public, ca incurajati infractorul si mai da un tun. Nu a adus nimic de acasa, a carat banii in baschet unde era nevasta-sa, a impartit fondurile alea europene, impreuna cu nasul Popescu la toti finii sai, la rude, la ciracii pedelisti sau prieteni. Lucrarile au fost si sunt inca scumpe dar de proasta calitate. Mergeti pe centura otelariei si baza de agrement. Banii s-au papat, lucrarile sunt vraiste, si se da cu susnumitii pe la DNA. Un exemplu minor, de aprox. un miliard vechi, banii bugetului local, au intrat in parcul Chindia, dincolo de lac, unde s-a facut o cabana de scanduri, s-au intins niste cabluri, totul pentru aventura si adrenalina. Stiti cine a facut lucrarea? Un fin de al lui Boriga. Cati dintre voi, cei cel laudati, v-ati consumat aici adrenalina? Niciunul, caci s-a dus dracului investitia, seamana a sandrama. Ba, pardon, a devenit WC, closet ca-n fundul curtii, de 1 miliard vechi. Si exemplele negative probabil sunt multe dar noi, fraierii de rand, nu le stim. Asa ca, mai domnilor si doamnelor prieteni si admiratoare, lasati omul sa sa-si piarda urma din oras, caci e rusinos ca un penal sa stea la locul faptei. Dar se pare ca nesimtirea chiar e nesimtita! Si ma credeti sau nu, nu sunt pesedist, pupincurist, comunist, sunt doar un cetatean satul de basisti, pontisti, popesti si tutuieni. Sucesuri!

  2. A greșit sa plătească! Asa trebuie sa se întâmple cu toți politicienii de genul pentru ca sa ajungă si tara asta undeva.. Daca nu, o sa tot avem dinastia in funcții pana cand o sa ajungem ca India. Pentru a diminua corupția din tara asta e nevoie de asa ceva, asa ca gura mica si joc de glezne.

  3. targovistenii sunt cam prosti. sper sa vina primar cristi stan sau plumb si sa va dea si sa va faca ce stiu ei mai bine: m.ie. gabi, fraier ai mai fi sa te mai intorci la primarie. astia sunt mizerabili. faci nu e bine…nu faci iar nu e bine. HUA!

  4. domnilor…aveti si nu aveti dreptate. o fi facut boriga lucruri rele, dar a facut si unele bune, care le compenseaza pe primele. acum….nu sunt popa sa promovez iertarea pacatelor. dar desi mi se pare absurd sa aiba voie sa candideze, sunt ok cu libertatea lui. acum sa fim seriosi…cati dintre voi aveti vecini tigani(nu rromi) sau, de ce nu, romani, care dau sau au dat in cap pt bani? catora dintre ei aveti curaj sa le reprosati asta in fata? nu mai blamati doar primarul, ca nu e nicio diferenta. deci da, merita liber, dar liber sa faca tot ce vrea, doar in AFARA primariei !

  5. Bai suntem un oras de prosti.Nu mai exista alti oameni nepatati care sa candideze?.E puscarias, a furat din banul public, sa zica mersi ca a scapat cu atat. Si ce lucruri marete a facut pentru acest oras de tot il ridicati in slavi ?A facut 10.000 de locuri de munca, a adus investitori, in afara de banii bagati in echipa de baschet, si zilele orasului si mai stiu eu ce alte manifestari in care spalat bani ce a facut? Mergeti prin oras si vedeti cum a inceput 30 de lucrari si nu a finalizat niciuna.Orasul arata ca dupa razboi , parcari neasfaltate, drumuri desfundate , nu sunt trotuare, un dezastru total.Poate il votati voi astia care sunteti pupincuristi , oameni care gandesc vad lucrurile din perspectice economice nu artistice.Intai trebuie sa mananc, spal,dorm si apoi ma duc la teatru.Noi nu suntem oras , suntem o comuna mai mare. Luati exemplu orasele de langa noi capitale de judet vedeti ce grad de dezvoltare au si uitativa la noi.Aceasta conuna e condusa de interlopi si de rromi.Borige nu are nici un pic de bun simt , te minte in fata, nu respecta nici o valoare , el are respect fata de baniicar-i intra in buzunare.Dar voi sunteti chiori , sau sunteti platiti sa tot il ridicati in slavi.Indiferent de ce credeti voi , e un puscarias, iar cei ce-l sustin inseamna ca fac parte dintre aceeia care contribuie la devalorizarea morala a politicii romanesti.Cell putin ar trebui sa aiba bunul simt sa nu mai ridice capul din pamant de rusine si sa inapoieze banii furati la bugetul local.Doi infractori , nasul si finul, Popescu si Boriga.

  6. discutiile astea nu au sens…gabi boriga e cel mai bun primar pe care l-a avut tgv si daca el pleaca se duce totul de rapa!

  7. Nu scapa boriga asa usor, stati linistiti. Mai are dosare penale,pacat ca nu se mai face inchisoare silnica pe viata , asta merita boriga, a distrus orasul asta, uitativa pe unde mergeti sau sunteti legati la ochi.

  8. Trebuia să răspundă cineva pentru moartea copilului ucis de leagăn ! Cum primăria,se ştie,face lucrări de rahat,ar trebui schimbată din temelii. Absolut toţi sînt nişte parveniţi, nu au nimic în comun cu problemele reale ale comunităţii!!!

  9. oameni buni, sunteti legati la ochi?primarul este ales prin votul cetatenilor, nu numic cum este sanda si antonel jijie.cat despre primarul Boriga, hadeti sa ne uitam in orasul nostru, sa vedem cate lucruri a facut Boriga si cate au facut ceilalti primari in 20 de ani, ok? apoi sa discutam despre Boriga ca e nu stiu cum…carcotasi sunt multi!

  10. In sfarsit v ati dat seama stimata dna Zamfirescu ca dl Boriga forteaza un pic lucrurile…..nu e o noutate ca il sustineti , ne am dat seama….
    Saptamina trecuta a postat un comentariu in care ii sugeram acelasi lucru.
    Desi nu toate comentariile mi le pastrati (sau postati ) o sa imi exprim parerea in continuare.
    Ultimul comentariu legat de dl Volintiru mi l ati retras foarte repede.

  11. Crina, in JUSTITIE crezi? Cum e posibil sa crezi intr-un om condamnat definitiv de o instanta pentru fapte de coruptie??

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media