POVESTE DE VOLUNTARIAT: Alexandru Lăculiceanu – viitor medic, datorită Crucii Roşii

Gazeta Dâmboviței vă propune o nouă campanie de presă, de data aceasta despre voluntari și voluntariat. Într-o lume dominată de bani și interese, voluntariatul pare doar o poveste frumoasă. Vom demonstra însă că poveștile există. Vă vom spune povestea a zeci de voluntari ai Societății Naționale de Cruce Roșie Filiala Dâmbovița, care au dedicat timp și efort în sprijinul semenilor lor. Urmăriți, în fiecare săptămână, de luni până vineri: POVESTE DE VOLUNTARIAT!

Experienţa de voluntariat la Crucea Roşie Dâmboviţa i-a arătat drumul în viaţă lui Alexandru. În prezent este student în anul IV, la Facultatea de Medicină din Braşov şi vizează o specialitate chirurgicală. Îşi doreşte să profeseze în România, pentru că simte că este dator faţă de ţară. “Dacă a fost să fiu român, să fiu până la capăt”, spune tânărul.

Când a început “aventura” ta la Crucea Roşie şi ce te-a determinat să te alături echipei de voluntari?

Mi-am început activitatea în cadrul Cruci Roşii Dâmboviţa, pe vremea dinozaurilor, cum imi zic voluntarii mai noi, acum 4 ani jumătate, care a fi adevărata mea vârstă de voluntar al CRR (Crucea Roşie Română). Am nimerit în toiul acţiunilor desfăşurate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Marea familie de vountari de acum era un pic mai mică pe vremea aceea. Sediul era în renovări, sediul provizoriu era mic, şi totuşi eram câţiva care ne adunăm de fiecare dată. Timpul a trecut, am revenit la sediul actual şi usor-usor, am început să ne aglutinăm şi să formăm ceea ce numim acum mare familie de voluntari ai filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa, care reprezintă de fapt şi principalul motiv pentru care sunt voluntar al Crucii Rosii. Acest lucru, combinat cu faptul că reuşeşti să ajuţi oameni cu situaţii material extreme de proaste cu diverse lucruri, unii chiar victime ale calamităţilor naturale, unii care pot depinde de ajutoare pentru a avea ce mânca, te fac să te gândeşti dacă, odată intrat în această mare familie, îi mai poţi întoarce vreodată spatele.

alexandru-laculiceanu-crucea rosie (5)

Care crezi că au fost momentele cheie în activitatea ta de voluntariat?

Au fost atâtea… Fiecare bătrânică ce depinde de ajutoare ca să supravieţuiască, fiecare victimă a unei calamităţi, fiecare copil sau adult pe care reuşesc să îl învăţ o manevră de prim ajutor. Fiecare din ei reprezintă un moment cheie. Zâmbetul unui copil care primeşte o pungă de dulciuri sau plânsul unei bătrâne pe care o găseşti mâncînd o ceapă, în prispa unei case, dacă o poţi numi casă ceva ce stă să pice oricând, fără pâine măcar, pentru că nu avea bani de asemena lux, când îi duci ceva alimente neperisabile. Nu am criteriile de comparaţie pentru aşa ceva. Momentul cheie cu adevărat a fost faptul că am început activitatea de voluntariat în cadrul CRR.

alexandru-laculiceanu-crucea rosie

Ce oportunităţi oferă Crucea Roşie unui tânăr?

Oportunităţi sunt multe. Depinde numai de fiecare dacă vede în lucrurile mărunte oportunităţi. Dezvoltarea personală ar fi cea mai importantă. Stiai că unii dau bani pentru aşa ceva?!?! Crucea Roşie reuşeşte să o facă gratis. Te ajută să te descoperi pe tine în primul rând, să vezi la ce eşti bun, la ce poţi fi bun sau lucruri pe care nu o să fi capabil să le faci vreodată. Şi apoi te ajută să descoperi oameni. Aici întâlneşti poveşti de viaţă, întâmplări din lumea reală. Lumea reală care nu seamănă deloc cu lumea pe care o vezi la televizor.

alexandru-laculiceanu-crucea rosie (3)

A avut vreun rol activitatea de voluntariat în alegerea drumului profesional?

Bineînţeles. Când mi-am început activitatea ca voluntar, eram un tânăr proaspat ieşit de pe băncile şcolii, fără o experienţă reală de viaţă, total debusolat, fără să ştiu pe ce drum să apuc din punct de vedere profesional, înscris cu sila la o şcoală postliceală sanitară. La Crucea Roşie am descoperit că îmi place de fapt să ajut oamenii si că uneori chiar reuşesc să fac asta.

alexandru-laculiceanu-crucea rosie (2)

Ai reuşit să menţii contactul cu voluntarii Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa. Cum te simţi când revii la sediul din Târgovişte, cu o experienţă în spate dublată de studiile pe care le urmezi?

Solicitat. Cel puţin în materie de prim ajutor premedical. Primul ajutor premedical presupune un set minimal de cunoştinţe, pentru că orice individ, indiferent de pregătirea profesională să fie capabil să execute anumite manevre în anumite situaţii. Voluntarul, ca structură, nu se opreşte la minimal. Sunt lucruri pe care le explic la solicitările lor, care nu ţin de primul ajutor premedical, dar care îi ajută să înţeleagă anumite procese fiziopatologice, să vadă mai departe de momentul în care execută manevrele de prim ajutor şi mai ales să înţeleagă logica din spatele fiecărei manevre executate.

alexandru-laculiceanu-crucea rosie (4)

Peste câţiva ani, când vei ajunge medic, vei folosi experienţa de la Crucea Roşie pentru a îmbunătăţi activitatea personalului din spital? Dacă da, cum?

Aici este cu adevărat o problemă. Eu, indiferent cu câtă experienţă o să vin din spate, ca individ, nu o să reuşesc să îmbunătăţesc sistemul. O masă critică, în schimb, ar putea face asta. Aceasta se conturează uşor-uşor, dar o să mai dureze până o să prindă formă. Dacă este ceva de care îmi este teamă este faptul că sistemul rămâne în urmă şi nu voi putea să-mi fac meseria la standardele care trebuie.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro