ortooxacell kiss2022.gif Flax

Liberalii au dăruit mărţişoare parfumate, ca simbol al înmiresmatei primăveri

Liberalii târgovişteni au marcat debutul primăverii într-o acţiune dedicată doamnelor şi domnişoarelor, la care au luat parte Gabriel Cristache, președinte PNL Târgoviște, Adrian Mocanu, președinte TNL Dâmbovița, Ciprian Manolache, președinte CSL și un grup de tineri alături de un grup de tineri şi studenţi liberali. Pe lângă tradiţionalele mărţişoare, felicitări şi ghiocei, liberalii le-au surprins plăcut pe doamne şi cu mici cadouri constând în seturi de bețişoare sau lumânări parfumate: „Ne bucurăm că am putut fi astăzi în mijlocul doamnelor din municipiul Târgovişte şi am încercat, cu micile atenţii pe care le-am oferit, să le aducem un zâmbet, acum la început de primăvară. Uneori, poate, în tumultul zilelor pe care le trăim, uităm să arătăm cât de mult preţuim mamele, soţiile, surorile, prietenele care ne sunt alături în clipe frumoase, dar şi în cele grele. De aceea am ţinut ca echipa PNL Târgovişte, alături de tinerii noştri studenţi, să marcăm în mod deosebit ziua de 1 martie. La mulţi ani, tuturor doamnelor!”, a transmis Gabriel Cristache, președinte PNL Târgoviște. „O primăvară frumoasă şi însorită, multă sănătate şi bucurii le doresc tuturor doamnelor.” ,a urat consilierul judeţean Adrian Mocanu, liderul tinerilor liberali din judeţ.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media