De la generația cu cheia la gât, la generația cu telefonul în mână, Dna. Laura Bălan – O viață la catedră

A intrat pentru prima dată într–o sală de clasă în urmă cu  36 de ani. De atunci, generații întregi de copii au trecut prin mâinile și sufletul său.

De la abecedarul de odinioară la telefonul din bancă, doamna învățătoare ne vorbește despre profesia care i-a marcat viața și despre diferențele dintre generații.

Doamna Laura Bălan, în prezent învățătoare a clasei a III-a în cadrul Liceului de Arte “Bălașa Doamna” din Târgoviște, ne-a oferit un interviu de excepție!

Reporter: Vă mai amintiți prima dumneavoastră zi ca învățătoare?

Laura Bălan: Relativ…A fost o zi încărcată de emoții…Îmi amintesc momente din primele zile, oameni, locuri, retrăiesc sentimente…

Aveam 18 ani jumătate când am pășit pentru prima dată, în calitate de învățător, pragul unei școli… Școala Gimnazială Nr.1 din Fieni mi-a fost prima ,,cea de-a doua casă”. O clădire impunătoare, situată pe partea stângă a drumului ce ducea spre Runcu…Deși străină până atunci, aceasta a devenit curând un spațiu familiar. Colegii m-au primit frumos, iar eu eram copleșită de tot ceea ce se întâmpla în jurul meu. Am primit spre îndrumare colectivul clasei a IV-a D, o provocare și pentru un cadru didactic experimentat, darămite pentru un începător în ale educației… Copiii mi s-au lipit de suflet… Și eu, lor. Cel mai năzdrăvan, N.S., a devenit ,,șeful clasei”; trebuia să fie model pentru ceilalți…

Reporter: Ce v-a făcut să alegeți această meserie?

Laura Bălan: Propria emoție. Propriu-mi spirit ludic. Dorința de a împărtăși cunoaștere, bucuria de a contribui la formarea caracterelor copiilor, sentimentul de utilitate și, mai ales, nevoia de conectare cu autenticul. Și dac-ar fi să mă mai nasc o dată, aș alege să fac același lucru.

Reporter: Ați avut în față, de-a lungul carierei, mai multe generații de copii. Care este cea mai mare schimbare pe care ați observat-o la elevi?

Laura Bălan: În opinia mea, cea mai mare schimbare a elevilor, în timp, este relația lor cu informația, cu autoritatea și cu efortul de a învăța. Elevul de la începutul carierei mele trebuia să depună efort pentru a ajunge la informație; astăzi, elevul trebuie să depună efort pentru a selecta informația, a-i acorda atenție și a o transforma în cunoaștere.

Și rolul nostru, al profesorilor, s-a schimbat: provocarea este astăzi nu doar să-i învățăm pe elevi, ci să-i ajutăm să-și dezvolte răbdarea, atenția, responsabilitatea și dorința de a gândi cu propria minte.

Reporter: Dacă ar fi să comparați copilul de acum 30 de ani cu copilul de astăzi, ce credeți că s-a câștigat și ce s-a pierdut?

 Laura Bălan: Voi începe, puțin nostalgică, poate, cu ceea ce s-a pierdut… S-au pierdut, după părerea mea, autonomia practică, timpul petrecut afară, cu prietenii, obișnuința de a se descurca fără ajutor imediat, simplitatea aceea frumoasă, confortabilă, dătătoare de siguranță, observarea directă, prin propriile filtre, a oamenilor, a mediului înconjurător, bucuria împlinirii unei dorințe ce ardea demult, mocnit, răbdarea… S-a câștigat astăzi accesul mult mai rapid la informație, multe oportunități de învățare digitală, comunicarea pe rețelele sociale, comunitățile virtuale, posibilități mai mari de a cere ajutor și de a accesa resurse.

Reporter: Ce au în comun copiii de ieri și cei de azi, indiferent cât de mult s-a schimbat lumea din jurul lor?

Laura Bălan: Copiii de ieri și copiii de azi au în comun nevoia de iubire, de siguranță, de acceptare, de prietenie și de libertate în a descoperi lumea. Și aș putea detalia puțin… Toți copiii au nevoie să simtă că sunt importanți pentru părinții lor, că sunt ascultați și acceptați, chiar și atunci când greșesc. Chiar dacă ,,ieri” copiii își chemau prietenii la joacă strigându-i peste gard iar ,,astăzi” își dau întâlnire prin mesaje, deopotrivă își doresc să aparțină unui grup, să nu se simtă singuri. Copilul de ieri desfăcea o jucărie să vadă cum funcționează; copilul de azi explorează un joc, o aplicație sau un experiment. Amândoi vor să afle cum funcționează lumea. Un copil care lua o notă mică în trecut putea simți aceeași dezamăgire pe care o simte un elev astăzi; toți au nevoie să înțeleagă că o greșeală nu le definește valoarea. Chiar dacă în trecut copiii erau învățați să nu-și exprime deschis nemulțumirile, emoțiile lor existau; copiii de azi au nevoie ca adulții să le ia în serios gândurile și trăirile.

Poate că generația de ieri a avut mai multe ocazii să învețe autonomia din necesitate, iar generația de astăzi are acces la mai multe informații și instrumente. Dar nici una dintre aceste realități nu schimbă nevoile fundamentale ale copilului.

Și mai este ceva important: adulții de astăzi au fost copiii de ieri. Între cele două generații nu există doar diferențe, ci și o punte formată din amintiri, valori, experiențe și responsabilitatea de a le oferi copiilor de azi ceea ce a fost bun în copilăria de atunci.

Reporter: Ați simțit vreodată că o generație de elevi v-a învățat pe dumneavoastră ceva important?

Laura  Bălan:  Nu  m-aș  gândi neapărat  la  o  generație  anume.  Eu  am  intrat  în  clasă  cu  experiență, cunoștințe și valori, dar fiecare generație de elevi mi-a oferit ocazia să învăț din nou ce înseamnă să educi un copil.

Am învățat multe de la elevii mei, în decursul atâtor ani petrecuți la catedră: să nu judec prea repede (înainte de a corecta un comportament, caută cauza lui!), să recunosc faptul că nu le știu pe toate (astăzi pot să spun, cu seninătate, ,,Nu știu. Hai să aflăm împreună!”), să fiu flexibilă fără a renunța însă la principii (fermitatea nu exclude blândețea iar disciplina poate fi construită prin respect reciproc, ci nu prin teamă), să accept că fiecare copil are propriul ritm (talent, interese, viteză de lucru, inspirație de moment…), să nu uit bucuria lucrurilor simple, să înțeleg că relația contează la fel de mult ca lecția… Mai pe scurt, ei m-au învățat să rămân eu însămi un om care învață.

Reporter: Care este diferența dintre un copil „cuminte” de altădată și un copil „cuminte” în zilele noastre?

Laura Bălan: Diferența nu stă neapărat în caracterul lor, ci mai ales în felul în care înțelegem noi astăzi cumințenia, disciplina și respectul. Acum 30-40 de ani, copilul cuminte era adesea cel care asculta, nu contrazicea, respecta regulile și nu ieșea în evidență prin comportamente considerate nepotrivite. Astăzi, ne dorim ca un copil să respecte regulile, dar și să aibă curajul să întrebe, să-și exprime emoțiile și să-și susțină punctul de vedere.

Un copil cu adevărat cuminte este acela care învață să fie liber fără să-i rănească pe ceilalți, să fie ferm fără să fie obraznic și să-și exprime personalitatea fără să ignore drepturile celor din jur. El poate să nu fie mereu liniștit, poate să greșească, poate să fie nemulțumit. Important este să învețe să-și gestioneze comportamentul, să-și recunoască greșelile  și  să  repare  ceea  ce  a  stricat.  Și  aici  intervine  rolul învățătorului: să facă diferența dintre un copil care nu deranjează pentru că îi este frică și un copil care se comportă frumos pentru că a înțeles valoarea respectului.

Reporter: Astăzi copiii cresc cu telefoane, internet și rețele sociale. Cum credeți că toate acestea le-au schimbat felul de a gândi, de a comunica și de a învăța?

Laura Bălan: Schimbarea este profundă, acționând nu numai asupra obiceiurilor, ci și a mediului în care copiii de astăzi își formează atenția, relațiile, personalitatea și raportarea la ceea ce-i înconjoară. De exemplu, un copil care cercetează, folosind internetul, compară surse și pune întrebări, își poate dezvolta gândirea critică. Un copil care însă doar derulează videoclipuri și preia răspunsuri fără să le verifice, poate ajunge să confunde informația cu înțelegerea.

Referitor la modul de a comunica, pot aprecia avantajele comunicării digitale, care însă nu dezvoltă toate abilitățile necesare unei relații umane; astfel, copiii au mai puțină răbdare în conversațiile directe, întâmpină dificultăți în înțelegerea emoțiilor celorlalți, iar aprecierea propriei valori poate fi influențată în mod eronat de comentariile și numărul de urmăritori de pe rețelele de socializare. Apoi mai există și riscul conflictelor online…

În ceea ce privește învățarea, tehnologia le oferă copiilor posibilități extraordinare: lecții interactive, experimente virtuale, explicații video, acces la informații din întreaga lume. Există însă o diferență importantă între a primi informația și a învăța cu adevărat. De exemplu, un elev poate urmări un videoclip despre o problemă de matematică și poate avea impresia că a înțeles-o. Când trebuie să o rezolve singur, fără ajutor, descoperă că nu și-a format încă deprinderea necesară. Riscurile apar, așadar, când instrumentele digitale înlocuiesc efortul personal.

Reporter: Ce însemna să fii învățătoare la începutul carierei dumneavoastră și ce înseamnă astăzi?

Laura Bălan: Să fii învățător în anii 90 însemna să educi copiii într-o lume în care școala, familia și autoritatea adultului aveau un loc bine definit; cuvântul învățătorului avea greutate, iar părinții susțineau regulile impuse de școală, manualul, tabla și caietul erau instrumentele de bază, disciplina era mai vizibilă, resursele didactice erau limitate.

Astăzi, să fii învățător înseamnă să educi copiii într-o lume care se schimbă permanent, în care informația este la îndemâna tuturor, tehnologia concurează pentru atenția elevilor, iar rolul profesorului este mereu pus în discuție. Acesta nu mai este singura sursă de informație, trebuie să adapteze predarea pentru  a implica toți copiii, gestionează și relații, nu doar lecții, are acces la multe resurse educaționale, are mai multe responsabilități profesionale.

Dar, dincolo de toate schimbările, a rămas ceva esențial: învățătorul este omul care pune primele cărămizi la temelia unui destin. Ce poate fi mai frumos?

Reporter: S-a schimbat și relația dintre învățător și părinte? Cum era atunci și cum este acum?

Laura Bălan: Cred că relația dintre învățător și părinte a evoluat. Dacă în trecut aceasta era bazată, în general, pe respectul față de cadrul didactic și pe recunoașterea autorității sale, în zilele noastre ea este mai dinamică și mai complexă, punând mai mult accent pe parteneriat și colaborare. Atunci când părinții și învățătorul lucrează împreună, copilul beneficiază de un mediu educațional mai sigur, mai echilibrat și mai favorabil dezvoltării sale.

Reporter: Credeți că astăzi se pune prea mult accent pe note și rezultate și prea puțin pe formarea copilului?

Laura Bălan: Da, consider că există acest risc astăzi. Rolul învățătorului nu este doar să transmită informații și să evalueze cunoștințe, ci și să formeze caractere, după cum și al părintelui nu este doar să urmărească rezultatele copilului, ci să-l ajute să devină un adult responsabil, echilibrat și capabil să ia decizii bune.

În același timp, notele și rezultatele au importanța lor: ele pot arăta ce a înțeles copilul și unde are nevoie de sprijin. Problema apare atunci când devin scopul principal al educației, în loc să fie doar unul dintre instrumentele ei.

Reporter: Ce credeți că ar trebui să învețe un copil în clasele primare, dincolo de citit, scris și socotit?

Laura Bălan: Un copil are nevoie atât de cunoștințe, cât și de valori. Are nevoie să știe să citească, să scrie și să socotească, dar și să respecte, să coopereze, să fie sincer, să-și recunoască greșelile și să manifeste compasiune.

Reporter: Care este lucrul pe care un învățător nu îl poate înlocui niciodată cu tehnologia?

Laura Bălan: Tehnologia nu va putea înlocui niciodată nevoia de conexiune reală dintre învățător și elevii săi.

Reporter: După atâția ani la catedră, ce v-a făcut să rămâneți în această meserie?

Laura Bălan: Răspunsul vine firesc: dragostea pentru copii. Meseria noastră nu este ușoară și, dacă nu ai acea emoție care creează puntea de comunicare cu ei, poți eșua.

Reporter: A existat vreun copil pe care nu l-ați uitat niciodată? De ce?

Laura Bălan: Poate vă va surprinde răspunsul meu: nu am uitat niciunul dintre elevii cărora le-am fost mentor. Există undeva, cumva, un fir invizibil care ne leagă, dincolo de spațiu și timp.

Reporter: Care a fost cea mai frumoasă amintire din cariera dumneavoastră? Dar una dintre cele mai grele?

Laura Balan: Am multe amintiri frumoase… Una, însă, îmi vine acum în minte… Predam la clasa pregătitoare… După prima săptămână de școală, un ghemotoc de fată, cu ochi de un albastru senin și bucle blonde, mă întreabă cu voce firavă: ,,Vrei să fii prietena mea?” Am acceptat, bineînțeles…

Viața însă nu este totdeauna așa cum ne-am dori… Nu de mult timp, am aflat că o fostă elevă, tare dragă mie, trece printr-o încercare grea… Mă rog la bunul Dumnezeu să-i ușureze suferința și să o întărească spre vindecare!

Reporter: Ce v-a fost cel mai greu să acceptați în schimbarea generațiilor?

Laura Bălan: Sunt o persoană care se adaptează ușor, de aceea nu aș putea spune că am întâmpinat greutăți în acceptarea schimbării noilor generații de elevi. Cred că experiența pe care am acumulat-o până acum în activitatea mea profesională devine cu adevărat valoroasă dacă este însoțită de disponibilitatea de a învăța, de a reflecta, de a schimba.

Reporter: Dacă v-ați putea întoarce în prima zi în care ați intrat într-o clasă, ce i-ați spune tinerei învățătoare care erați atunci?

Laura Bălan: I-aș putea spune: că lumea s-a schimbat mult, dar că rostul nostru a rămas același; că trebuie să învățăm, în fiecare zi, să ne adaptăm, fără să ne pierdem identitatea; că multe dintre lucrurile în care a crezut sunt valoroase și astăzi. Nu tot ce a fost cândva trebuie abandonat și nu tot ce este nou trebuie acceptat fără discernământ.

I-aș mai spune că ne asemănăm foarte mult… Amândouă ne-am dorit să lăsăm ceva bun în urma noastră; ea – prin fermitate, prin reguli și prin puterea exemplului, eu –  prin dialog, prin încurajare și prin înțelegerea fiecărui copil. Și să nu uite niciodată că în spatele fiecărui elev se află o poveste, o familie, o teamă, un talent și un vis.

Reporter: După o viață petrecută printre copii, ce credeți că ne învață ei, de fapt, despre viață?

Laura Bălan: Copiii ne învață că viața nu se măsoară doar în ceea ce realizăm, ci și în ceea ce dăruim și că nu este suficient să-i pregătim pentru viitor, dacă nu știm să fim alături de ei în prezent.

Reporter: Dacă ar trebui să descrieți în câteva cuvinte generația de copii pe care o avem astăzi, cum ați descrie-o?

Laura Bălan: Generația de copii de astăzi este curioasă, conectată la tehnologie, spontană, creativă, dornică de libertate și afirmare, uneori nerăbdătoare și vulnerabilă emoțional.

Reporter: Ce le-ați spune părinților care simt că nu mai înțeleg lumea în care cresc copiii lor?

Laura Bălan: Se spune că nimeni nu te pregătește să fii părinte, și așa este; provocări sunt multe și uneori te  simți depășit în încercarea ta de a educa așa cum ai fost tu educat. Le-aș spune părinților că fiii/ fiicele dumnealor nu au nevoie de o lume identică celei în care au trăit ei înșiși. Copiii dumnealor au nevoie de adulți care să-i ajute să se descurce cu lumea în care cresc ei, au nevoie de modele demne de urmat, au nevoie de timp, atenție, afecțiune, răbdare, echilibru, multă iubire, de încredere și sprijin în a avea propriile experiențe.

Reporter: Ce credeți că ar trebui să înțeleagă adulții despre copiii de astăzi?

Laura Bălan: Poate cel mai important este să înțelegem că un copil nu are nevoie nici să fie lăsat să facă tot ce dorește, nici să fie obligat să se conformeze fără să fie ascultat. Copilul are nevoie de echilibru: iubire

– reguli, libertate – responsabilitate, înțelegere – exigență.

Reporter: Dacă un fost elev v-ar întreba astăzi „Doamna învățătoare, ce contează cu adevărat în viață?”, ce i-ați răspunde?

Laura Bălan: I-aș răspunde așa:

,,Dragul meu, în viață contează multe lucruri…

–     contează să fii sănătos, să ai alături oameni pe care să-i iubești și care să te iubească;

–     contează să poți privi în ochii celorlalți fără să-ți fie rușine de faptele tale;

–     contează să fii bun, dar și să ai curajul de a spune ,,nu” atunci când ceva nu este drept;

–     să fii respectuos, dar să nu uiți că și tu meriți respect;

–     să ai ambiții, dar să nu calci peste oameni pentru a ajunge unde îți dorești;

–     contează să înveți, nu doar pentru note, ci pentru a înțelege lumea, pentru a te descurca singur și pentru a putea face alegeri bune;

–     contează să te bucuri de lucrurile mici! Mulțumește, cere-ți iertare când greșești, întinde o mână celui care are nevoie și nu-ți fie rușine să arăți că-ți pasă.”

Autor: Vera Codreanu