Ceremonia militară și religioasă de depunere a Jurământului Militar de către recruții seriei I/2026 a avut loc astăzi, 16 octombrie, în Piața Mihai Viteazul din Târgoviște. Tinerii fac parte din rândul soldaților și gradaților profesioniști ai unităților din Garnizoana Târgoviște.
La eveniment au participat și recruți ai Batalionului 22 Transport „Dâmbovița”, care au rostit jurământul alături de noii militari ai celorlalte unități din garnizoană. Comandantul batalionului, locotenent-colonelul Darius Mihu, a fost prezent la ceremonie și i-a felicitat pentru alegerea carierei militare.
Alături de militari au fost oficialități ale administrației publice locale și familiile recruților. Ceremonia a marcat asumarea unui angajament ce presupune disciplină, responsabilitate și devotament față de țară.
Camarazii din cadrul Batalionului 22 Transport „Dâmbovița” le-au transmis tinerilor urări de succes, sănătate și împliniri în cariera militară.



Facebook
WhatsApp
TikTok




































