Candidatul USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, s-a întâlnit cu târgoviştenii

„Am avut ocazia să-mi petrec o parte din timp alături de locuitorii oraşului, sunt zilele oraşului, felicitări, la mulţi ani Târgovişte, la mulţi ani doamnelor care poartă numele de Maria. Şi aici, ca peste tot în ţară, am fost în turneul de strângere a celor 200.000 de semnături…”

 

În ziua de duminică, 8 septembrie, Dan Barna, candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale s-a aflat  în municipiul Târgovişte unde s-a întâlnit şi a purtat discuţii cu cetăţenii oraşului. Prezenţi în număr mare pe străzile municipiului, pentru a participa la manifestările prilejuite de „Zilele Cetăţii”,  târgoviştenii au socializat cu membrii şi simpatizanţii  USR PLUS, care au strâns un număr important de  semnături pentru candidatul lor, Dan Barna. Popasul  de la Târgovişte face parte din turneul pe care Dan Barna îl face în toată ţara în tentativa sa de strângere a celor 200. 000 de semnături necesare la depunerea candidaturii pentru preşedinţia României.  Din programul vizitei de la Târgovişte nu a lipsit nici conferinţa de presă la care au participat atât reprezentanţii mass media, cât şi membri şi simpatizanţi ai USR PLUS din judeţul Dâmboviţa.  Amfitrionii manifestării au fost liderii celor două partide din judeţul Dâmboviţa, respectiv Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmboviţa şi Daniel Blaga, preşedintele PLUS Dâmboviţa.

„USR nu se dezminte şi va lucra numai pentru cetăţeni”

 

„Avem plăcerea să avem în mijlocul nostru şi în mijlocul locuitorilor municipiului Târgovişte pe Dan Barna, candidat la preşedinţia României la alegerile din noiembrie 2019. Aşa cum v-am mai spus am dus o campanie curată, pentru oameni, am continuat această campanie şi astăzi când am stat de vorbă cu locuitorii Târgoviştei, iar aceştia ne-au spus ce ar dori de la USR şi PLUS, de la alianţă. Democraţie, respectarea legii şi întoarcerea românilor plecaţi în străinătate acasă, acestea  au fost principalele dorinţe ale oamenilor. Îi asigur pe toţi locuitorii judeţului Dâmboviţa că USR nu se dezminte şi va lucra numai pentru cetăţeni”, a declarat Dumitru Lupescu, preşedinte USR Dâmboviţa, Dumitru Lupescu.

 

„Ne dorim o clasă politică fără penali”

 

„Plus Dâmboviţa este o filială tânără formată din oameni noi în politică, oameni care au dorit să se implice pentru că vor să aducă o schimbare. Am pornit acum un an de zile, ca o mişcare civică, iar acum suntem peste 140 de membrii în PLUS Dâmboviţa. Încrederea dâmboviţenilor de la alegerile din 26 mai a trimis în Parlamentul European cea mai competentă echipă de europarlamentari pe care a dat-o un partid sau o alianţă politică din România. Ca o recunoaştere a acestui fapt, Dacian Cioloş a fost ales preşedinte al Grupului Parlamentar European, New Europe, cea mai înaltă poziţie ocupată de un român în Parlamentul European. Ne dorim cu toţii schimbarea, ne dorim cu toţii o infrastructură care să ajute judeţul nostru în dezvoltarea sa economică, ne dorim şcoli şi spitale mai bune, ne dorim o clasă politică fără penali. Pentru toate acestea avem nevoie de consilieri locali, de primari, de un guvern competent şi un preşedinte implicat (…)”, a precizat Daniel Blaga, preşedintele PLUS Dâmboviţa.

 

„România trebuie să redevină o ţară în care să ne dorim să trăim, România trebuie să redevină o ţară în care să putem să fim fericiţi, aici, acasă, nu căutându-ne fericirea şi împlinirea pe alte meridiane”

„Este o bucurie pentru mine să fiu astăzi în Târgovişte, să revin în Dâmboviţa. Este unul din judeţele unde mi-am petrecut cei 20 de antreprenoriat în domeniul proiectelor europene, au fost câteva proiecte la care am contribuit,  în zona de resurse umane, în municipiul şi judeţul dumneavostră, de aceea revin cu plăcere şi bucurie. Am avut ocazia să-mi petrec o parte din timp alături de locuitorii oraşului, sunt zilele oraşului, felicitări, la mulţi ani Târgovişte, la mulţi ani doamnelor care poartă numele de Maria. Şi aici, ca peste tot în ţară, am fost în turneul de strângere a celor 200.000 de semnături… Astăzi sunt în Dâmboviţa, unde împreună cu colegii mei vom continua să adunăm semnături. Peste tot românii spun cam acelaşi lucru, că s-au săturat de vechea clasă politică, care timp de 30 de ani au făcut foarte puţin sau sunt disperaţi că jumătate din tinerii de liceu vor să plece din ţară. Am întâlnit foarte mulţi români care au venit în vacanţă în ţară care mi-au spus că s-ar întoarce şi mâine din străinătate dacă ţara le-ar da încredere, dacă ar vedea  că România începe să meargă într-o direcţie. Foarte mulţi au spus că nu au plecat din cauza salariului minim, foarte mulţi au plecat pentru că nu mai aveau încredere că merită să-şi crească copiii aici în această ţară. Ori exact acesta este mesajul pe care eu în calitate de candidat al Alianţei USR PLUS la preşedinţia României îl transmit. Este un mesaj foarte simplu. România trebuie să redevină o ţară în care să ne dorim să trăim, România trebuie să redevină o ţară în care să putem să fim fericiţi, aici, acasă, nu căutându-ne fericirea şi împlinirea pe alte meridiane. Lucrul acesta se poate întâmpla, iar condiţia este una foarte simplă, să intre şi în politică  oameni oneşti şi competenţi (…)”, a declarat la Târgovişte, Dan Barna, candidatul USR PLUS la preşedinţia României.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro