Arhiepiscopia Târgovişte îi ia apărarea profesorului care îi jigneşte pe elevi şi colegi

Distribuie:

Arhiepiscopia Târgovişte a transmis un comunicat de presă în care declară că profesorul de religie, Adrian Baicu, membru în Consiliul de Administraţie al Seminarului Teologic Târgovişte, şi-a cerut iertare pentru comportamentul său.

Este vorbă despre jigniri grave aduse demnităţii elevilor din clasa unde Baicu era diriginte, dar şi colegilor profesori despre care spune că sunt proşti, nesimţiţi şi jigodii ordinare. Ulterior, apariţiei înregistrărilor audio din clasă, Baicu a recunoscut că el este cel din înregistrări, dar spune că “prost” şi “nesimţit” nu sunt jigniri, ci constatări.

Baicu: Auzi mai Petre, bă v-am permis prea multe. Dar sunteţi atât de proşti, băi tu trebuie să te mai naşti de 100 de ori, să te mai naşti de 100 de ori încât să-ţi permiţi tu să faci gesturile astea de faţă cu mine. Când nu sunt eu de faţă, faceţi ce vreţi. Nu am pretenţii.  Ia să vedem de ce te-am făcut proastă. Ce ai făcut tu mai devreme? Spune ce ai făcut! Cum nu ai făcut nimic? Zi tu…ce a făcut! Cum a  făcut…e mică. Eu sunt în ceaţă.

Elev: Nu e aşa, dar…

Baicu: Auzi tu ce cauţi aici. Tu ieşi afară. Nu aveţi ce căuta în clasa asta.

…..

Elev:  Dar de ce e nesimţită? Dar pe bune, de ce e nesimtiţă?

Biacu: Scade nota la purtare! Gata şi asa sunt extrem de ocupat în perioada asta. E şi campanie…mai am şi alte treburi.

….

Elev: De ce nu fac toate clasele a XII la un loc şi unii colo, alţii dincolo.

Baicu: Pentru ca aveţi niste profesori proşti. Şi nişte nesimtiţi şi nişte jigodii ordinare. Puteţi să le transmiteti din partea mea.

Mai mult, îl înregistrări dirigintele Baicu recunoaşte că i-a obligat pe elevi să dea bani pentru majorat. De aici a plecat şi scandalul pentru că elevii nu au vrut să meragă în locaţia aleasă de profesor şi care oferă bonusuri de 5% din vânzări pentru evenimentele de grup.

Elev: Problema e ca doar câţiva vor să meargă la Mija.

Bacu: V-am obligat eu să faceţi ceva. Singurul lucru care v-am obligat a fost să daţi bani pentru majorat şi pentru  (nu se înţelege)..

Faţă-n faţă cu această situaţie, Arhiepiscopia Târgovişte a transmis presei următorul punct de vedere:

“În legătură cu incidentul nefericit în care a fost implicat domnul profesor Adrian Baicu, de la Liceul “Petru Cercel” din Târgoviște, precizăm următoarele: Domnia sa a fost chemat astăzi la Centrul Eparhial, unde și-a manifestat regretul profund pentru cele întâmplate, cerându-și iertare și promițând că astfel de momente nu se vor mai repeta.
Având în vedere pregătirea și experiența domnului profesor, precum și deschiderea spre slujirea comunității noastre locale, avem speranța că acesta este numai un incident izolat.
De asemenea, suntem convinși că un astfel de comportament nu caracterizează corpul profesoral de la disciplina Religie din Eparhia noastră.”

Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a deschis o anchetă în acest caz. Importantă este poziţia Arhiepiscopiei pentru ca toţi profesorii de religie au nevoie pentru a fi angajţi fără binecuvântarea scrisă a instituţiei.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

: 3 ganduri despre “Arhiepiscopia Târgovişte îi ia apărarea profesorului care îi jigneşte pe elevi şi colegi

    • 12 aprilie 2016 at 10:40
      Permalink

      Fara pentru tine!!!altii vor sa faca!!!

    • 12 aprilie 2016 at 14:04
      Permalink

      Poate o asistenta sau un medic ar mai utili.

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro