Un tânăr dâmbovițean, autodidact, a uimit juriul la “Românii au talent” – VIDEO

foto: romaniiautalent.protv.ro

Tânărul dâmbovițean Alexandru Badea (21 de ani) a fost semifinalist în cel de-al cincilea sezon al emisiunii ”Românii au talent”. S-a întors în sezonul 9 suprem pentru că a descoperit ce mesaj vrea să transmită. De această dată, a venit cu o compoziție proprie, pian și tobe, oferind ”4 emoții diferite în mai puțin de patru minute”.

Originar din Bujoreanca, la 10 ani, Alexandru a început studiile la pian, îndemnat de tatăl lui, care-și dorea să-l vadă cântând la biserică. Și-au permis să plătească doi ani un profesor, după care Alexandru a devenit autodidact. La vârsta de 16 ani, a descoperit că-i place mai mult să improvizeze decât să interpreteze și s-a apucat de compoziție. Până acum, are 26 de piese compuse.

Își dorește ca muzica lui ”să hrănească cea mai profundă emoție din interiorul fiecărui om și să-l motiveze spre îndeplinirea visurilor”. Până acum, nu a compus și texte pentru piesele lui, dar dacă ajunge în finală, are pregătit un mesaj.

Tatăl său este construcor, mama este casnică, are o soră mai mică cu un an, care în trecut picta, dar acum s-a axat pe psihologie.

Alexandru a primit patru de “DA” de la juriul concursului.

 


Valeriana heidelbergcement
Paleologu
Iohanis

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro