Rovana Plumb, pledoarie pentru egalitate de gen la Școala de Vară a OFSD

Președintele PSD Dâmbovița, europarlamentarul Rovana Plumb, președinte al femeilor social democrate, a fost în acest weekend la lucrările Școlii de Vară a OFSD. Evenimentul a reunit 300 de membre ale partidului, la Pavilion Expozițional din Mamaia.

Guvernul PSD a schimbat în bine imaginea României. Suntem a doua ţară din Europa la nivel de creştere economică, iar aceste performanţe sunt recunoscute la cel mai înalt nivel, chiar de preşedintele SUA. PSD este partidul aflat acum în creştere în sondaje şi acest lucru îi sperie pe adversarii noştri politici. De aceea ne atacă pe toate fronturile, încearcă să ne dezbine şi să ne slăbească. Dar noi rămânem uniţi şi vom reuşi. Singura armă a adversarilor noştri sunt jignirile.” a declarat Rovana Plumb în discursul ei.

Președintele PSD Dâmbovița a subliniat necesitatea egalității de gen, amintind faptul că cel mai puternic partid in România a desemnat o femeie ca premier și candidat la prezindențiale, apreciind că vocea femeilor trebuie să se audă mai clar.

Pregătim o serie de măsuri care să ajute la combaterea discriminării de gen. Pentru că este important să ştim că noi avem puterea şi putem schimba lucrurile în bine, cum am făcut de când suntem împreună în această organizaţie. România are încă deficiențe în ce priveşte egalitatea de gen şi violenţa domestică. Vrem să construim împreună o ţară în care fiecare femeie să fie în siguranţă: acasă, pe stradă, la locul de muncă, în care fiecare femeie să aibă şanse egale de reuşită”, a mai spus Rovana Plumb.

Acesata a enumerat câteva dintre măsurile luate de guvernarea PSD cu privire la drepturile femeilor, printre care scăderea diferenței de salarizare între femei și bărbați la 5,2% pe media salariilor orare, creșterea stimulentului de reinserție a mamelor în activitate de la 500, la 650 de lei, dar și introducerea ordinului de restricție provizoru, în apărarea femeilor victime ale violenței domestice.

Din delegația OFSD Dâmbovița, care a participat la Școala de Vară, au făcut parte: deputatul Caren Hoban, deputatul Claudia Gilia, Doina Boboacă, Ruxandra Dragomir, Cerasela Roșoiu, Cezarina Necula, Luisa Bărboiu, Ileana Niculeascu, Ela Sandu, Gabriela Cerchez, Luminița Gălbenuș.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro