ortooxacell kiss2022.gif Flax

POVESTE DE VOLUNTARIAT Ştefan Alexe: „Este o investiţie extrem de bună în mine”

Gazeta Dâmboviței vă propune o nouă campanie de presă, de data aceasta despre voluntari și voluntariat. Într-o lume dominată de bani și interese, voluntariatul pare doar o poveste frumoasă. Vom demonstra însă că poveștile există. Vă vom spune povestea a zeci  de voluntari ai Societății Naționale de Cruce Roșie Filiala Dâmbovița, care au dedicat timp și efort în sprijinul semenilor lor. Urmăriți, în fiecare săptămână, de luni până vineri: POVESTEDE VOLUNTARIAT!

Târgovişteanul de 22 de ani Ştefan Alexe nu numai că îi ajută pe ceilalţi prin munca de voluntariat, dar se şi pregăteşte pentru o carieră în domeniul medical. El este anul III la Postliceala Sanitară „F.E.G.” Târgovişte, specializarea asistent medical şi îşi doreşte să ajungă să lucreze pe o maşină a Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa sau a SMURD, pentru a interveni atunci când oamenii au mare nevoie de ajutor pentru viaţa lor. Este voluntar la Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa de aproximativ trei ani şi spune că activitatea de aici îl ajută nu numai în cariera pe care o vizează, ci şi în viaţă.

De ce te-a atras domeniul medical şi dacă activitatea de la Crucea Roşie are vreo legătura cu această alegere?

Îmi place foarte mult să lucrez şi să ajut alte persoane. Activitatea la Crucea Roşie am început-o la jumătatea primului semestru, la postileală. Am considerat că este o investiţie extrem de bună în mine.

Cum te ajută activitatea de la Crucea Roşie?

Mă ajută să mă dezvolt personal şi profesional. Învăţ să comunic cu diverse persoane, să fac faţă presiunii unei situaţii de urgenţă, să îmi controlez emoţiile în momentele cheie. La Crucea Roşie învăţăm foarte multe lucruri benefice în viaţa de zi cu zi.

stefan-alexe-crucea-rosie (1)

La ce activităţi ai participat şi unde crezi ca ţi-ai adus cel mai mult aportul?

Sunt voluntar al Crucii Roşii Române de aproximativ trei ani şi am participat la foarte multe activităţi. M-am implicat foarte mult în activităşile de pregătire pentru dezastre (cursuri de prim ajutor), educaţie pentru sănătate (măsurarea funcţiilor vitale şi distribuire de pliante pe această temă), dar şi programul social, prin care ajutăm persoanele aflate în nevoie – „BANCA DE ALIMENTE”.

stefan-alexe-crucea-rosie (5)

Ai mai făcut voluntariat şi pentru alte organizaţii/instituţii?

Da, sunt aspirant la Serviciul Public Salvamont Dâmboviţa, însă din păcate nu am mai reuşit să ţin legătura cu cei de acolo. Sper că la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor să reiau legătura cu ei. Aspirant este persoana care vrea să devină salvator montan. La Salvamont este puţin mai complicat, trebuie să fii doi ani aspirant, timp în care acumulezi un număr de ore de pregătire teoretică şi practică, după care trebuie să facă cele 4 module/şcoli ale Şcolii Naţionale Salvamont.

Ce satisfacţii ţi-a adus voluntariatul? Care este răsplata pentru implicarea în ajutorarea celorlalţi?

Răsplata este bucuria sufletească, ştiind că ai ajutat pe cineva, un suflet sărman sau bolnav.

stefan-alexe-crucea-rosie (2)

Ne-ai spus care sunt satisfacţiile, dar care sunt provocările muncii de voluntariat?

La Crucea Roşie Dâmboviţa, ne provocăm unul pe celălalt să devenim mai buni, mai competitivi. Provocări sunt la tot pasul, în fiecare zi avem parte de ele şi ne ajută să ne dezvoltăm atât personal, cât şi ca grup. Una din cele mai mari provocări este să ţin un curs de prim ajutor, deoarece în unele momente am probleme cu vorbitul în public.

Unde şi cui predai astfel de cursuri de prim ajutor?

Voluntarilor de la Crucea Roşie Dâmboviţa, dar au fost şi cazuri, ca de exemplu „Săptămâna Altfel”, când am mers în şcoli pentru a ţine un curs introductiv în tainele primului ajutor.

Cum te pregăteşti pentru astfel de cursuri ca să transmiţi cel mai bine informaţiile?

Este o pregătire continuă, deoarece tehnicile se pot schimba de la an la an. În primul rând, trebuie să ştiu foarte bine atât partea teoretică, dar şi pe cea practică. În al doilea rând, am avut formatori şi instructori foarte buni, care au ştiut să explice şi să se fac înţeleşi şi am reuşit să „fur” de la fiecare câte ceva şi să mă formez.

Este o reuşită că poţi ţine astfel de cursuri?

Deocamdată nu o pot numi o mare reuşită. În viitor vreau să obţin atestatul de formator şi să ţin aceste cursuri din postura de formator al Crucii Roşii.

stefan-alexe-crucea-rosie (4)

Crezi că o să fie un avantaj faptul că vei lucra în domeniul medical?

Da, mă ajuta să înteleg mai bine anumite situaţii. În plus, pe viitor vreau să intru pe una din maşinile de intervenţie în situaţii de urgenţă ale Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa sau SMURD şi mă ajută cunoaşterea primului ajutor.

stefan-alexe-crucea-rosie (3)

Ce ar mai fi de adăugat despre activitatea ta de voluntariat?

Aş vrea pe final să fac un apel, prin intermediul dumneavoastră, la persoanele care vor să investească o parte din timp în ei pentru a se dezvolta personal sau care vor să lege prietenii de durată, să vină la sediul nostru şi să se înscrie ca voluntari, doarece întotdeauna avem nevoie de forţe şi idei proaspete.

 stefan-alexe-crucea-rosie (6)

Distribuie:

2 comentarii la „POVESTE DE VOLUNTARIAT Ştefan Alexe: „Este o investiţie extrem de bună în mine””

  1. Stefan, asa te vreau, cat mai sus si cat mai multe misiuni indeplinite!
    Nu uita de prioritatile tale in acest an!
    Felicitari pentru ce ai facut pana acum!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media