ortooxacell kiss2022.gif Flax

PICĂTURA CU ACID: Neglijenţă în serviciu, „durere în cot” sau pur şi simplu… TERORISM ?

cristin petre2 Cristin Petre 

Cum nu totul se reduce la luptă politică, cine este sau nu este preşedinte, ce culoare are bluza Bahmuţeancăi, care şi cu cine s-a mai cuplat în „high life-ul” autohton, vă aduc în atenţie ceva ce priveşte pe fiecare. Ceva ce chiar contează, fiind vorba de supravieţuirea fiecărui individ.

Am văzut cu toţii că STATUL, ca principal garant al integrităţii noastre în caz de accidente, inundaţii, cutremure, este „pregătit” să ne lase să ne descurcăm singuri. Am văzut aeronave care cad şi echipajele salvate de pădurari, am văzut elicoptere SMURD, destinate salvării individului, căzute şi echipajele înecate, am văzut bărci cu motor ce se deplasau… la vasle, am văzut cum o zăpadă căzută într-o seară blochează o ţară întreagă, pentru că spre surpriza autorităţilor iarna mai şi ninge câteodată, am văzut inundaţii în care autorităţi „se dau cu barca” şi la propriu, şi la figurat… AM VĂZUT DE TOATE, MAI PUŢIN CE ESTE NORMAL SĂ FI VĂZUT într-un stat ce nu este muribund .

Că tot vorbesc de utopia STAT NORMAL pentru România, un stat cu numele, ce are administraţia pe mâna unor indivizi interesaţi de binele propriu şi de a băga în buzunarul lor ŞPĂGI GRASE, vă informez că Depozitele Statului pentru Situaţii de Urgenţă sunt… GOALE !

Da, acele depozite ce ar trebui ca în caz de cutremur, de inundaţii, de molime şi alte nenorociri, sunt GOALE. Este drept, ele există, dar pot fi folosite doar ca adăpost de ploaie, pentru că pe rafturile ce trebuia să existe medicamente, alimente, materiale de construcţii, îmbrăcăminte, combustibili etc., nu se află decât praful.

Vedeam alaltăseară la ştiri cum patronatul din industria alimentară spunea că „În România nu s-a mai cumpărat carne pentru rezervele de stat, din anul 2005, iar conserve de carne – din 2007 sau 2008. În rezervele de stat nu există nicio sursă de proteină alimentară pentru consumatorul român pentru următoarele 3-6 luni” !!!

De asemenea, conform legii (ce gluma bună, nu ?) în depozitul Oficiului Central de Stocare din Bucureşti ar trebui să se afle şi vaccinuri, medicamente epidemiologice, truse chirurgicale etc. Vă miră să aflaţi că nu sunt? Pe mine nu mă miră, din păcate.

Dacă facem un exerciţiu de gândire, cam ce ar însemna un cutremur major, cu mii de morţi, cu instalaţii de apă, gaz, curent distruse, cu infrastuctură rutieră sfărâmată (nu ca acum nu ar fi) am ajunge la concluzia următoare: SCAPĂ CINE POATE şi DĂ DOAMNE SĂ FIE VARĂ ŞI PE TIMP DE ZI ! Că, altfel, ne-a luat „echipa adversă” vorba lui Toma Caragiu, altă victimă a unui cutremur. Acelaşi scenariu este valabil şi pentru inundaţii, pentru epidemii şi pentru orice altă criză majoră.

Deci? Avem legi, avem inspectorate de urgenţă stufoase ca încadrări, ce fac dări de seamă şi bilanţuri la sfârşit de an din care reiese că ” E BINE”, dar… numai bine nu este! E drept, îi vezi că arată foarte bine la defilări, cu maşinutele lor, cu echipamentele ce par coborâte din Star Wars, dar în „teatrul de luptă” sunt depăşiţi ca pregătire, nefiind în stare să-şi salveze colegi de ai lor pentru ca nu ştiu să pornească un motor sau „uită cheia” (!!!)

Avand Legea nr. 82/1992 şi HG 1380/2009 ce reglementeaza acţiunile şi TE OBLIGĂ să fii pregătit pentru a salva viaţa CETĂŢEANULUI şi tu, STAT, o ignori, esti RESPONSABILUL DIRECT pentru orice victimă! Atât timp cât în art. 3, pct 14 din HG 1380/2009 se spune clar şi fără echivoc : „Asigură îndeplinirea programelor anuale de constituire şi reîntregire a produselor în vederea realizării stocurilor până la nivelurile maxime aprobate prin nomenclator”, dar nu o faci, miroase a penal, „dragă” STAT.

Neglijarea cu bună ştiinţă a îndatoririlor ce iţi revin, din punct de vedre juridic, este infracţiunea de NEGLIJENŢĂ ÎN SERVICIU. Iar eu plusez şi îi acuz pe cei ce ar trebui să asigure stocurile în acele depozite, de TERORISM, pentru că prin inacţiunea lor nu fac altceva decât un ATAC TERORIST asupra populaţiei României. Da, ATAC TERORIST, pentru că devii responsabil pentru moartea a zeci de mii de oameni, ce ar muri ulterior de foame, sete, frig etc., dacă tu nu ai cu ce să-i ajuţi.

Asa că, până una-alta, să ne facem noi provizii, să învăţăm niscaiva tehnici de salvare şi supravieţuire, căci dacă ne bazăm pe grija organismelor statului ne întâlnim Creatorul mai repede decât era prevăzut.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media