ortooxacell kiss2022.gif Flax

O GRAVIDĂ INFORMATĂ: Amniocenteza

Gazeta Dâmboviţei vă propune o nouă rubrică săptămânală, cu informaţii de interes pentru viitoarele mămici şi nu numai. Alături de dr. Andrei Tomescu, vom aduce lămuriri şi chiar vom demonta mituri legate de diferite aspecte întâlnite pe parcursul unei sarcini. De asemenea, vom răspunde, prin subiectele abordate, întrebărilor pe care le puteţi adresa prin intermediul email-ului, la [email protected] .

Amniocenteza este un test de diagnostic prenatal care se face la recomandarea medicului care urmărește sarcina, pentru a determina dacă bebelușul are anumite anomalii genetice, malformații sau infecții. Nu este o investigație de rutină, fiind recomandată de obicei femeilor cu risc crescut de a naște un copil cu anomalii genetice. Prin această procedură se diagnostichează sindromul Down, sindromul Edwards, fibroza chistică, boala Tay-Sachs, boala Hungtinton etc.

Iată categoriile de gravide cărora li se recomandă amniocenteza:

– femei cu vârste mai mari de 35 de ani, la care studiile efectuate arată că riscul de a avea un copil cu sindrom Down este de 1 la 270.

– gravide care au rezultate anormale la testul de screening pentru anomalii genetice din primul trimestru , cunoscut ca bitest sau dublu test.

– gravide care au rezultate modificate la triplu test.

– femei care au un copil cu o afecțiune genetică sau cele care au suferit anterior pierderea unei sarcini cu un făt cu anomalii genetice.

– gravide care au antecedente familiale de afecțiuni genetice

Procedura presupune extragerea unei mici cantități de lichid amniotic din uter pentu a fi analizat în laborator. În cursul intervenției, medicul introduce, sub control ecografic, un ac lung și subțire prin abdomenul gravidei pana în uter. Cu ajutorul unei seringi, se extrage o cantitate mică de lichid amniotic în condiții de sterilitate și sub anestezie locală. Amniocenteza se efectuează în centre spitalicești mari sau în anumite clinici private de către medici specialiști, dat fiind că metoda, chiar dacă are precizie de diagnosticare a afecțiunilor de 99%, are și anumite riscuri, de la infectare până la pierderea sarcinii. În plus, pentru gravidele cu Rh negativ, se recomandă vaccinarea ulterioară cu imunoglobulina specifică pentru a preveni incompatibilitatea în sistem Rh..șț/l.ț

  

Dr. Andrei Tomescu

Absolvent de Medicină Generală în 1990, a efectuat stagiatura la Maternitatea Giuleşti, actualmente Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu”. În 1996, a venit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte ca medic specialist. În 2000 a devenit medic primar şi şef de secţie. Are competenţă în chirurgie laparoscopică minim invazivă, colposcopie şi atestat în managementul sanitar.

“Mi-a plăcut specialitatea obstetrică-ginecologie de prima oară când am intrat în maternitate, la facultate. Mi-a plăcut pentru că e ceva fiziologic. Lucrez de 20 de ani în maternitatea din Târgovişte şi încerc să-mi fac profesia aşa cum se cuvine şi să mă port deontologic şi faţă de pacienţi, şi faţă de aparţinători, şi faţă de colegi, pentru a produce sănătate.”

A adus pe lume peste 3000 de copii din Dâmboviţa şi nu numai.

Îl puteţi găsi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte sau la cabinetul particular de obstetrică-ginecologie din Târgovişte, Bulevadrul Castanilor, bl. 46, parter, jud. Dâmboviţa (în zona sensului giratoriu de la intersecţia str. Tudor Vladimirescu cu Bulevardul Castanilor), tel: 0245 610091.

 

Citește și:

O GRAVIDĂ INFORMATĂ, UN COPIL SĂNĂTOS: Analize decontate în sarcină

O GRAVIDĂ INFORMATĂ, UN COPIL SĂNĂTOS : Vaccinuri în sarcină

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media