Fotbalul județean și liderii ligilor, aproape de finalul turului

În cadrul ligilor județene, structuri ale Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, activează 97 (inițial 98) de echipe. Liga 4 este formată din 18 echipe, iar liderul cu o etapă înainte de finalul turului este Gloria Cornești, cu 43 de puncte acumulate, care este urmărită de Răcari și Gura Șuții, ambele la egalitate, cu 40 de puncte în cont. În Liga 5 întâlnim 3 serii, Nord, Sud și Vest, care inițial au avut 3 serii egale de 18 echipe, echipa din Bezdead fiind exclusă pentru neprezentare pe parcursul turului din Seria Nord. În Seria Vest avem lider pe Titu (41 de puncte), urmată de Ungureni, cu același număr de puncte. În Seria Sud a Ligii a 5-a, Finta are un avantaj de 11 puncte, având încă de pe acum o opțiune serioasă de promovare. În Seria Nord, liderii sunt cei de la Cetatea Târgoviște 1396, cu 37 de puncte acumulate, dar și cu un meci restant, urmați de Dărmănești și Șută Seacă, care au 36, respectiv 34 de puncte. În Liga 6, găsim două serii, Nord și Sud, care au în componență câte 13 echipe, liderii din Nord fiind Gloria Bucșani (27 de puncte), urmați de Valea Lungă (26 puncte) și Ulmi III (23 puncte), în timp ce în Sud avem lideri pe Gura Foii (31 puncte), precedați de Crețu (28 puncte) și Puntea de Greci (24 de puncte). Vom reveni cu un material dedicat “campioanelor de iarnă”, după ultima etapă, programată la sfârșitul acestei săptămâni! Numai bine!

Valeriana Comedie




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro