Documentar filmat la Lungulețu, prezentat de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite

Proiecție extraordinară a documentarului Varză, cartofi și alți demoni

găzduită de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), cu ocazia lansării programului Decade of Family Farming

 

București, 28 mai 2019: Documentarul Varză, cartofi și alți demoni va fi proiectat în cadrul evenimentului organizat de Ambasada României în Republica Italiană și Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură cu prilejul lansării programului Decade of Family Farming, al Națiunilor Unite. Evenimentul va avea loc miercuri, 29 mai și va fi găzduit de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO). Proiecția documentarului va avea loc în prezența regizorului, Șerban Georgescu, care va împărtăși celor prezenți impresii culese prin obiectivul camerei de luat vederi despre succesele și eșecurile agriculturii de familie din România.

Proiecția documentarul Varză, cartofi și alți demoni deschide totodată săptămâna dedicată cinematografiei românești care se va desfășura la Roma, în perioada 6 – 9 iunie, în cadrul Romania Film Fest – a IX-a ediție a Festivalului de Film Românesc ProCult.

Documentarul Varză, cartofi și alți demoni a avut premiera în 2016 la Dok Leipzig, iar un an mai târziu, în 2017, a fost desemnat “Cel mai bun documentar” de către Uniunea Cineaștilor din România (UCIN).

Varză, cartofi și alți demoni îl invită pe privitor în Lungulețu, un sat din apropierea Bucureştiului, unde 1000 de agricultori așteaptă an de an în piața locală să își vândă cele peste 100.000 de tone de varză. La finalul zilei, au de ales între a vinde pe nimic sau a-şi îngropa recolta. Regizorul decide să petreacă un an în acest sat și să lucreze pământul cot la cot cu sătenii, încercând să înţeleagă de ce aceste familii de agricultori, aparent prosperi și cu şanse de a avea un trai bun, trăiesc pe datorie. Documentarul este o satiră a realităților curente din agricultura europeană, prezentate de regizor într-un stil specific românesc: ”haz de necaz”.       

Şerban Georgescu are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul realizării de documentare. Printre titlurile de referință din portofoliul său se regăsește documentarul Everest, dedicat primei expediții integral românești pe Vârful Everest, desfășurată în 2003, la care regizorul a luat parte inclusiv în calitate de cameram, precum și seria de documentare Călător pe Viață care invită privitorul într-un periplu din jungla amazoniană până la ghețarii din Alaska și din Sahara pâna în Tibet, și în acest caz regizorul participând și în calitate de cameram.

Din 2006, Șerban Georgescu a colaborat constant cu case de producţie de film din Norvegia, Danemarca şi Elveţia, contribuind în calitate de regizor și editor de imagine la realizarea mai multor documentare încununate cu premii internaţionale.

Cel mai recent documentar al său, Jurnalul familiei -escu, face o radiografie a familiei tipice de români, pentru care granițele, etnia sau preferințele vestimentare și culinare diferite sunt tot atâtea motive care să o unească, nu să o dezbine.

Documentarul „Jurnalul familiei -escu” va avea premiera la TIFF în 6 iunie 2019. (https://www.facebook.com/JurnalulFamilieiEscu)


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro