#DÂMBOVIȚA100: Ostași dâmbovițeni în vâltoarea luptelor de la Mărăști (11 iulie 1917)

#Dâmboviţa100 – o campanie Gazeta Dâmboviţei, în anul Centenarului!

100 de poveşti despre oameni şi locuri, poveşti care merită spuse!

            Între evenimentele cu cele mai puternice argumente, prin care România își continua recunoașterea ca țară cu certe dovezi de apărare a valorilor sale naționale, făcând sacrificii materiale și umane imense, au fost luptele din vara anului 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz, când se constata faptul că „singurul punct strălucitor de pe frontul de răsărit s-a găsit în România, unde armata a atacat frontierele Carpaţilor, obţinând succese apreciabile”, iar ostaşul român fiind mult mai bine pregătit decât în 1916, a arătat Puterilor Centrale că „pe aici nu se trece”, stopând implicit ocuparea Moldovei şi sudul Ucrainei. Eroismul soldaţilor români în triunghiul morţii din vara anului 1917 a fost fără egal în analele primei conflagraţii mondiale a civilizaţiilor, Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz  fiind considerate cele mai importante succese ale Antantei, fapt ce a generat admiraţia şi motivat gratitudinea personalităţilor de marcă ale vremii, ale comandanţilor din ambele tabere şi ale mijloacelor de informare în masă. După opinia a numeroși specialiști militari europeni, rezistența eroică a românilor, pe frontul român din sud-vestul Moldovei, între munți și Siret din vara anului 1917, ,,…..a salvat întregul front din Orient”(Publicația ,,Daily Chronicle”).

Printre unitățile luptătoare în acele confruntări, intrate definitiv în zbuciumata noastră istorie, au fost și două regimente de infanterie dâmbovițene, Regimentele 22 și 62 infanterie. În dimineața zilei de 11 iulie 1917, comandantul Diviziei 3 Infanterie, generalul Alexandru Mărgineanu s-a adresat trupelor din subordine prin Ordinul de zi nr. 40, in care se arăta : ,,…..sunteți aleși de  Majestatea sa Regele și Comandantul Armatei a 2 a ca voi să rupeți cei dintâi cercul care frânge trupul țărișoarei noastre dragi…”.

Astfel, Regimentului 22 Infanterie i s-a conferit onoarea să acționeze în centrul dispozitivului de atac, pe direcția localității  Mărăști, între Regimentele 2 Vânători (la dreapta) și 30 Infanterie (la stânga). În urma ordinului primit, Regimentul 22 Infanterie urma să pornească atacul în dimineața zilei de 11 iulie 1917 la orele 4.45, după o pregătire de artilerie intensă de 48 de ore (în zilele de 9 și 10 iulie). Din punct de vedere tactic, trupele regimentului erau cantonate încă din cursul nopții de 9-10 iulie în poziția inițială, ca făcând parte din sectorul de Sud ( Brigada VI Infanterie, comandată de colonel Alexiu), și care avea de atacat satul Mărăști, iar după cucerirea acestuia să înainteze până în Valea Șușiței.

Fixând inamicul de pe direcția de ofensivă cu companiile 9 și 11 comandate de viteazul căpitan Coravu Ion, care ulterior au trecut la ,,atac frontal”, Regimentul 22 Infanterie comandat de locotenent colonel Alexandru Gheorghiu, a dat atacul principal prin învăluire asupra redutei 116 și marginea de nord a satului Mărăști, cu Batalioanele 1 și 2  comandate de maiorii Purcaru Dumitru și Folescu Mircea, iar Companiile 10 și 12 (restul Batalionului III din Regimentul 22 Infanterie), aflate sub comanda maiorului Gheorghe Georgescu, garnizoană de tranșee în sectorul Regimentului 22 Infanterie și Regimentul 2 Vânători. Asaltul a fost dezlănțuit la ora 4.45, cele două batalioane ale Regimentului 22 Infanterie reușind să învăluie reduta prin nordul acesteia, între cota 500 și redută, cucerind-o la ora 6.00. Apoi, cele două batalioane continuă înaintarea spre vest pentru a ajunge în spatele satului Mărăști, iar cu alte efective a atacat marginea de nord a satului. În același timp, din fața satului Mărăști, au pătruns și atacat și Companiile 9 și 11 aflate sub comanda căpitanului Ion Coravu, contribuind la ocuparea satului Mărăști în jurul orelor 10.00. Pentru că Batalionul 30 Infanterie a întâmpinat dificultăți pe Dealul Mănăstioarei, în ajutorul acestuia a intervenit Batalionul II din Regimentul 22 Infanterie, care a atacat satul de la nord la sud, cu scopul de a cădea în spatele inamicului de pe acest deal.

Mișcarea desfășurată între orele 11.45 și 13.45, este încununată cu un mare succes, iar inamicul a fost respins cu grele pierderi pe toată lungimea și adâncimea dispozitivului de luptă. În urma acestor desfășurări, Regimentul 22 Infanterie, a înregistrat următoarele pierderi: morți -1 ofițer, 1 elev plutonier, 45 trupă; răniți -8 ofițeri, 2 elevi plutonieri, 146 trupă; dispăruți -9 trupă. De asemenea, se capturează, 2 ofițeri, 278 trupă, 6 tunuri de 75 mm, 6 mortiere de 77 mm, 5 mitraliere și numeroase arme și muniții.

Este de remarcat faptul că în această primă zi de luptă ofensivă, pe direcția loviturii principale (în care se găsea și Regimentul 22 Infanterie), Armata a 2 a Română a reușit ruperea frontului inamic într-un sector de peste 10 km, pătrunzând aproximativ 3 km în adâncimea dispozitivului de apărare al acestuia.  În fața ostașilor dâmbovițeni se găseau trupe experimentate din Divizia 218 Infanterie Germană, comandate de generalul V. Nostritz, care n-au reușit să încetinească ritmul susținut al ofensivei din zilele următoare.

Cronici militare de notorietate găsesc loc de onoare pentru evidențierea modului în care s-a făcut acest lucru. Astfel, în atacul susținut în ziua de 13 iulie 1917 asupra pozițiilor inamice de pe Dealul Teiului, se arăta: ,,….Regimentul 22 Infanterie a angajat lupta corp la corp. În primele rânduri se află și bravul căpitan Ion Coravu (eroul de la Mărăști , n.r.) care-și îndrumă compania la atac”.

Jurnalul de operații al regimentului descrie în cele mai mici detalii, în cele 9 zile de luptă ofensiva în care ostașii săi au participat, împotriva celui mai puternic și temut adversar, soldatul german, care acum la Mărăști ridicând  în sus mâinile cu supunere, sau fugind dinaintea vestitei lupte corp la corp, din fața baionetei românești răzbunătoare. Cu o scriere caligrafică de admirat sunt detaliate luptele pe zone, cote, localități, situații tactice de amănunt în care au luptat și au căzut la datorie militari de toate gradele, prizonierii făcuți și ,,trupele capturate”.

În Ordinul de zi nr. 4, al Diviziei 3 Infanterie (consemnat în Jurnal), comandantul acesteia, arăta printre altele: ,,….În ziua de 11 iulie 1917, când voi ați rupt frontul dușman, cucerind rând pe rând și cu cel mai sublim curaj și având trei rânduri de tranșee…va rămâne ca pildă în analele istoriei noastre militare și va constitui cea mai frumoasă pagină a istoriei neamului…”.

            Evident emoționat și mândru de vitejia dovedită de trupele sale în faimoasa bătălie de la Mărăști, generalul Alexandru Averescu în Ordinul de zi nr. 1287, preciza:  ,,…Sunt mândru și fericit că mă găsesc în capul unor trupe care au știut să se distingă într-un mod atât de strălucit. V-ați măsurat cu un dușman care se crede azi cel mai tare din lume și care nu cunoaște ce-i  a da inapoi. Cu avântul vostru uimitor, la prima izbire l-ați pus, în toată puterea cuvântului, pe fugă”.

Aflându-se așa cum arătam, în contact permanent cu inamicul, în ofensivă, după ce Regimentul primește ,,…un detașament de un ofițer, trei elevi plutonieri și 150 trupă, pentru a recompleta pierderile în atacul dat la Mărăști”, în noaptea de 26/27 iulie 1917, a fost schimbat de pe pozitiile ocupate, în acel moment ,,între cota 606 și Valea Putnei, sud Topești”, de către Regimentul 17 Infanterie Mehedinți, ulterior trecând în rezerva Diviziei și fiind concentrat într-un raion cu centru pe localitatea Secătura Părosul. Aici, preotul regimentului a efectuat  o slujbă religioasă ,,pentru odihna sufletelor și pomenirea scumpilor noștrii camarazi, ofițeri și soldați, morți vitejește pe câmpul de onoare”.

Până la acea dată, în intervalul 11-27 iulie 1917, Regimentul 22 Infanterie a înregistrat următoarele pierderi: morti -3 ofițeri ( căpitan Ion Coravu, sublocotenent Ion Stroescu și sublocotenent Daniel Dumitrescu), 1 subofițer ( elev plutonier Nicolae Voinescu) și 104 soldați; răniți -8 ofițeri și 5 subofițeri ( căpitan N. Turbețeanu, sublocotenent Romulus Dumitriu, sublocotenent Nicolae M. Ionescu, sublocotenent Dumitru Pristavu, sublocotenent stan Zătreanu, sublocotenent Teodor Apostol, sublocotenent Nicolae Duldurescu și sublocotenent Schiaucu Popescu. Elevi plutonieri: Traian Ionescu, Nicolae Păun, Ioan S. Popescu, Ioan Matei și Gheorghe Oprea) și 291 soldați, dispăruți -44 soldati.

Prin Ordinul de Zi Nr. 8 al Diviziei a III-a din 27 Iulie 1917, Batalionul I al Regimentului 22 Infanterie este trimis începând cu 28 iulie 1917 să schimbe rămășițele Regimentelor 53 si 55 ale armatei ruse. În același timp, Batalioanele II și III ale regimentului dâmbovițean primesc ordin să se îndrepte către Cașin, pentru a se pune la dispoziția Corpului IV Armată, care emite Ordinul de Zi nr. 3997 din 30 iulie 1917, privind operațiunile din 31 iulie, și prin care Batalionul II se pune la dispoziția Regimentului 3 Roșiori în satul Nicorești, iar Batalionul III la dispoziția Regimentului 2 Roșiori, în satul Bahna.

Surprinzătoarea victorie a armatei române de la Mărăşti l-a impresionat pe comandantul corpului I de rezervă german, generalul von Morgen: „…după ce făcuseră o pregătire de şase luni înapoia frontului, sub conducerea franceză, ei se băteau mai bine, erau conduşi cu mai multă dibăcie şi, în special, artileria şi infanteria cooperau mai concordant decât la începutul campaniei”. În concluzie, bătălia de la Mărăşti, cum a rămas în istorie ofensiva armatei române din iulie 1917, a fost analizată pe larg într-un raport special, iar după cum avea să scrie şi Mihail Sadoveanu, „va trece în istoria noastră ca o operă serioasă şi solidă de artă militară. Mult doliu, multe dureri, multe lacrimi au fost răzbunate în ziua de 11 iulie 1917”.

Se cuvine să facem și alte judecăți apreciative referitoare la momentul de unicitate MĂRĂȘTI, trăit de ostașii dâmbovițeni. Mulți dintre ei nu au știut că avuseseră onoarea să participe la cea mai mare ofensivă a armatei noastre în Războiul de Reîntregire, având în frunte un vestit general. Ostașii lăsați la vatră după revenirea în ziua de 7 ianuarie 1919 în garnizoana Târgoviște (plecați în război în august 1916), au povestit în toată perioada interbelică, în mai toate localitățile dâmbovițene, că au stat în tranșee cu legendarul ,,gheneral” (Averescu-n.r.), ba chiar că unii dintre ei, au primit chiar din mâna sa decorația pe care o păstrau cu mândrie și sfințenie în lada de zestre sau la icoana familiei.

 

Colonel (r) Gheorghe Șerban, Președinte al Filialei „Mihai Viteazul” Dâmbovița, a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”

Prof. Dr. Cornel Mărculescu

Școala Gimnazială Dora Dalles Bucșani, județul Dâmbovița