CRUCEA ROȘIE – 140 de ani de istorie a mișcării umanitare

FOTO: Regina Maria in fata unui sediu al Crucii Rosii din Romania, in 1917

Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie Despre noi – Cine suntem, principii, misiune şi viziune

Cine suntem

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România este o organizaţie umanitară membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, auxiliară autorităţii publice şi abilitată prin lege să asigure asistenţă umanitară în caz de dezastre şi să vină în sprijinul celor mai vulnerabile persoane.

Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie este cunoscută în întreaga lume ca o organizaţie de ajutor umanitar, reunind peste 128 000 000 de membri, ce acţionează consecvent în vederea prevenirii şi alinării suferinţelor provocate de războaie, conflicte armate, tensiuni politice, dezastre şi calamităţi naturale sau sociale.

Ea cuprinde Societăţile Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din 186 de state, precum şi două instituţii internaţionale cu sediul la Geneva: Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) – creat în 1863 – şi Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (Liga) – creată în 1919. Fiecare din aceste trei părţi componente are activităţi şi roluri specifice, bine stabilite. Ceea ce le uneşte sunt Principiile fundamentale ale Mişcării de Cruce Roşie şi Semilună Roşie şi acţiunea comună în spiritul umanismului.

 

Breviar de istorie a Crucii Roşii Române

4 iulie 1876: În actualul local al Spitalului Colţea din Bucureşti, a luat fiinţă Societatea Naţională de Cruce Roşie din România. Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române, se regăsesc nume ilustre ale istoriei precum: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino şi Dr. Carol Davila.

Primul preşedinte al Crucii Roşii Române a fost Prinţul Dimitrie Ghica, în perioada 1876-1897. La conducerea organizaţiei i-au urmat apoi alte nume celebre precum George Gr. Cantacuzino, (1897-1913), Alexandru Marghiloman (1914-1925).

1876: La nici trei săptămâni de la înfiinţare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanţă a Crucii Roşii Române a plecat într-o primă misiune umanitară pe frontul sârbo-turc, pentru a acorda ajutor medical militarilor răniţi ai celor două părţi aflate în conflict.

1877-1878: Participarea ambulanţelor şi spitalelor de Cruce Roşie în timpul războiul de Independenţă.

1906: Prin Statutul Crucii Roşii, adoptat în 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societăţii, motiv pentru care, în 1906, ele au înfiinţat “Societatea de Cruce Roşie a doamnelor din România”. Prima preşedintă aleasă a fost Irina Câmpineanu. Societatea activa în paralel cu cea înfiinţată în1876 şi se ocupa cu strângerea de fonduri pentru ajutorarea în caz de război şi  calamităţi, pregătea personal voluntar, coopta doamne devotate din aproape toate oraşele ţării.

1915: Adunarea Generală a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie a aprobat fuziunea celor două entităţi. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roşie la acea vreme,a adresat românilor următorul mesaj: „Crucea Roşie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca şi în război, nu trebuie să piară. Cu toţii, de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu nesfârşită dragoste.”

1916-1918: În timpul Primului Război Mondial, Cruce Roşie Română aduce o importantă contribuţie la alinarea suferinţelor militarilor răniţi, refugiaţilor şi populaţiei civile. Femei aparţinând celor mai diferite categorii sociale au muncit ca voluntare ale Crucii Roşii în spitale, infirmerii, cantine. Însăşi Regina Maria, Înalta patroană a Crucii Roşii Române, vizitează spitalele şi punctele de adunare a răniţilor.

 1919: La 6 mai ia fiinţă Liga Societăţilor de Cruce Roşie cu scopul coordonării acţiunilor umanitare în timp de pace; în 1991, Liga a primit numele de Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. Societatea Naţională de Cruce Roşie din România aderă la Ligă.

1922: Se creează Crucea Roşie a tinerimii, care, un an mai târziu, în decembrie 1923, începe să editeze „Revista Crucii Roşii a tinerimii”.

1922 -1923: Marea Campanie a Crucii Roşii Române pentru combaterea malariei, tuberculozei şi tifosului.

1923: Se organizează în România prima „Săptămână a Crucii Roşii”.

 1927: 20 noiembrie, la Bucureşti, are loc inaugurarea sediului central al Societăţii de Cruce Roşie din România, construit din fonduri proprii, în str. Biserica Amzei nr.29, unde se află şi în prezent.

1939: Sprijin acordat de Crucea Roşie militarilor şi civilor refugiaţi, în urma invadării Poloniei de către armatele germană şi sovietică.

1940: Ajutor al Crucii Roşii Române pentru victimele marelui cutremur.

 1941: Începând cu intrarea României în război, Crucea Roşie Română, aflată sub Înaltul patronaj al Reginei Elena, vine în ajutorul răniţilor, bolnavilor, prizonierilor şi refugiaţilor.

1941-1945: Crucea Roşie Română organizează 6 spitale de campanie, 16 spitale de zonă interioară, 55 cantine de gară şi 40 de infirmerii. Sunt expediate zeci de mii de scrisori şi colete pentru prizonierii iugoslavi, polonezi, francezi, englezi, bulgari etc., aflaţi în Germania.

– Instaurarea dictaturii comuniste a marcat şi destinul Crucii Roşii Române. Ea se va afla timp de aproape jumătate de secol, până în 1989, sub o severă tutelă guvernamentală, fapt care a făcut ca ea să nu-şi poată îndeplini întotdeauna misiunea nobilă şi generoasă pentru care a fost creată.

1947-1948: Cu sprijin internaţional, Crucea Roşie acordă importante ajutoare populaţiei afectate de secetă – distribuind zahăr, grâu, medicamente, orez, lapte condensat, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Acţiunea I.O.V.R: campania Crucii Roşii Române pentru protecţia invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război. Pentru ei se creează şi un periodic cu titlul „Foaia I.O.V.R.”, care va apărea până în august 1950 când se transformă în revista „Gata pentru apărarea sanitară”, iar, începând din 1959, va purta titlul „Sănătatea”.

1952-1953: Se creează primele grupe sanitare ale Crucii Roşii, al căror scop era acela de a acorda primul ajutor în caz de catastrofe, accidente etc.

1956: Se înfiinţează prima caravană cinematografică a Crucii Roşii Române pentru educaţia sanitară a populaţiei.

1962: Se organizează, pentru prima dată, concursul pentru acordarea primului ajutor „Sanitarii pricepuţi”.

1970-1975: Campanii de amploare în favoarea sinistraţilor de pe urma inundaţiilor catastrofale care au afectat centrul şi vestul ţării. Prin intermediul Federaţiei, sunt acceptate şi se primesc importante ajutoare internaţionale.

1977: Intervenţie promptă în sprijinul victimelor seismului de la 4 martie şi al militarilor care participau la operaţiunile de salvare – Societatea Naţională de Cruce Roşie din România organizează cea de-a XXIII-a Conferinţă Internaţională a Crucii Roşii, forumul suprem al Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. Evenimentul rămâne în istoria Crucii Roşii prin adoptarea unei rezoluţii care stabileşte Misiunea fundamenală a Mişcării.

 

1990: România ratifică cele două Protocoale Adiţionale la Convenţiile de la Geneva. 8-9 noiembrie: Adunarea generală extraordinară a Societăţii de Cruce Roşie pune bazele reorganizării Crucii Roşii, adoptă noul Statut, Liniile directoare ale dezvoltării până în anul 1994 şi a ales, în mod democratic, o nouă conducere.

1991: Campanie naţională a Crucii Roşii Române pentru protecţia victimelor de război, sub deviza: „Luminaţi întunericul!”. – Primul ajutor umanitar al Crucii Roşii Române în Republica Moldova, în urma inundaţiilor care au afectat raioanele Şoldăneşti, Orhei, Sângerei, Drochia.

1995: A fost editată şi promulgată legea nr. 139 privind activitatea specifică a societăţii, caauxiliară a autorităţii publice. Legea recunoaşte organizaţia ca fiind persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop patrimonial, bazată pe ajutor voluntar.

1999: Cea mai amplă acţiune de sprijinire a autorităţilor în combaterea rujolei şi rubeolei. Crucea Roşie a pus la dispoziţia Ministerului Sănătăţii majoritatea cantităţilor de vaccin.

2003: A fost adoptat un nou statut al Crucii Roşii Române prin care s-a reuşit separarea legislativului de deliberativ.

2005: Campania Naţională “Ajutor pentru Asia” prin intermediul căreia s-au colectat peste 892.000 de Euro, donaţi persoanelor afectate de catastrofa din decembrie 2004 din Asia de Sud-Est.

2008: Crucea Roşie Română este prezentă la fiecare nivel teritorial: judeţ, municipiu, oraş, comună şi sat, având 47 de filiale, 1.996 subfiliale şi 1.307 comisii. La finele anului 2006 erau înscrişi 129.571 membrii cotizanţi, peste 10 000 de voluntari şi 178 de salariaţi.

2009: Într-o perioadă economică dificilă, Crucea Roşie Română lansează proiectul Banca de Alimente care oferă tuturor oamenilor ocazia de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi: familii numeroase cu venituri reduse, persoane cu dizabilităţi, bătrâni singuri, tineri cu posibilităţi materiale restrânse.

 

Protecţia emblemei în România

Legea nr. 139/1995 a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, modificată prin Legea 524/2004, prevede în art. 5 că, în timp de pace, emblema Crucii Roşii poate fi folosită doar de Crucea Roşie Română, sau, cu acordul acesteia şi în cazuri restrictiv prevăzute, de terţi. Codul Penal al României sancţionează, în art. 476, folosirea emblemei sau a denumirii de Crucea Roşie sau a unei imitaţii a acestei embleme ori denumiri.