Congres USR. Dumitru Lupescu: “Avem nevoie de oameni noi și cinstiți”

Pe 14-15 septembrie la Iulius Congress Hall din Timișoara, a avut loc al V-lea Congres al Uniunii Salvați România. Congresul a reunit 500 de delegați din toată țara, care au ales organele de conducere ale partidului. Congresul USR întrunit la Timișoara l-a validat pe Dan Barna pentru un nou mandat de președinte, după alegerea acestuia prin votul electronic al membrilor partidului.

La 30 de ani de la Revoluție, Uniunea Salvați România și-a ales direct și democratic, pentru 2 ani, noile structuri de conducere și control intern: Biroul Național, Comisia Națională de Arbitraj și Comisia Națională de Cenzori.

Suntem siguri că noile echipe vor fi cel puțin la fel de performante ca precedentele. Suntem de asemenea siguri că noul Birou Național va fi foarte important nu doar pentru soarta USR, ci și pentru direcția întregii țări în următorii ani.

Noi considerăm că Revoluția începută în 1989 nu s-a terminat încă. Mai sunt încă prea mulți neaveniți în politica românească, persoane de care trebuie să scăpăm.

Avem nevoie de oameni noi și cinstiți care să poată reprezenta o țară care a evoluat enorm, în ciuda clasei politice aflate vremelnic la conducerea țării si care se străduiește să ne țină pe loc. Să ne țină săraci, servili și neajutorați.

Noi vrem să fim acea schimbare!

Împreună cu colegii de la PLUS ne luptăm zi de zi cu o Românie „pesedizată”, pentru a deveni principala forță politică a țării.

Știm că cerem mult.
Știm că promitem să schimbăm multe dintre racilele actuale. Dar putem spune hotărâți că avem alături de noi alte mii de oameni capabili și dornici de a face aceste schimbări.

Te invităm, deci, să ne vezi și să vorbim despre viziunea noastră pentru România.

Stimați dâmbovițeni, vă așteptăm alături de noi să vă convingeti singuri că suntem într-adevăr binele cel mai mare pentru viitorul european al României.” a declarat, după Congres, deputatul Dumitru Lupescu, președintele USR Dâmbovița.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro