ortooxacell kiss2022.gif Flax

Chindia trebuie să confirme și azi, cu Daco-Getica!

Târgoviștenii sunt în fața unui alt test, aparent mai ușor decât ultimele, meciul cu Daco-Getica București, ocupanta locului 14 din clasament. Partida este programată acasă, pe Eugen Popescu, de la orele 15:30, iar echipa va fi cu siguranță susținută în număr mare, așa cum s-a întâmplat în ultimele meciuri disputate la Târgoviște! Chindia se află la 4 puncte distanță de primul loc, cu 54 de puncte acumulate, având în continuare șanse mari de promovare!

Cu ochii pe podium!

Liderul Clinceni s-a impus ieri în meciul cu UTA (2-0), în timp ce Snagov și U Cluj vor disputa azi meciurile din cadrul etapei 26, programate la orele 13:00, respectiv 20:00. Snagov, care va fi gazdă, are toate șansele să se impună în fața celor de la Poli Timișoara, echipă aflată pe ultimul loc. U Cluj are un meci ceva mai greu dar va evolua tot acasă, cu FC Argeș, ocupanta locului 6, dar cu un lot care poate juca de la egal la egal cu orice echipă din vârful clasamentului.  Să nu uităm de Petrolul, care are cu un punct mai puțin decât Chindia, dar cu o deplasare grea, la Politehnica Timișoara, care are mare nevoie de puncte, fiind situată pe locul 15, la limita pozițiilor retrogradabile.

Important este ca noi să ne continuăm seria foarte bună de rezultate, menținând astfel șansele concrete de promovare! Hai Chindia! Hai Târgoviște!

Bogdan Marius Gheorghe

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media