ortooxacell kiss2022.gif Flax

Casa Sindicatelor a intrat în procedură de expropriere

Primăria Târgovişte a început demersurile pentru preluarea Casei de Cultură a Sindicatelor! Primul pas a fost deja făcut prin demararea procedurii de expropriere a imobilului… de la actualii proprietari. Cine sunt aceştia, rămâne de văzut! Situată în zona „zero” a municipiului Târgovişte, Casa Sindicatelor, altădată o clădire fanion a oraşului unde se ţineau spectacolele cele mai importante, a devenit în ultimii 30 de ani o umbră a ceea ce a fost odată. În lipsa unui sistem de încălzire, situaţie generată de lipsa investiţiilor pe care nu prea a avut cine să le facă, imobilul s-a degradat de la un an la altul şi riscă să devină o ruină dacă nu se intervine urgent pentru stoparea declinului. Edilul oraşului, Cristian Stan a anunţat că Primăria Târgovişte este dispusă să plătească 10 – 15 milioane de lei pe această clădire reprezentativă a municipiului.
„Avem în plină desfăşurare procedura de expropriere pentru Casa Sindicatelor. A fost aprobată în Consiliul Local, se lucrează la documentaţia tehnico economică. În momentul în care va fi gata documentaţia tehnico economică, în acelaşi timp cu aprobarea indicatorilor se va produce şi exproprierea, urmând ca cei care vor dovedi că sunt proprietari, noi nu avem această obligaţie, să ridice banii din contul unde aceştia vor fi viraţi.
Cred că este un moment important pentru oraşul nostru la nivel de instituţii, de clădiri emblematice, pentru că această Casă a Sindicatelor risca să se dărâme, să se deterioreze şi mă bucur că am avut şi inspiraţia şi curajul de a lua o asemeneadecizie care cred că este unicat în România. Cred că această clădire merită undeva la 10 – 15 milioane de lei, o finanţare chiar şi rambursabilă în contextul unui grad de îndatorare de aproximativ 3% pe care municipiul Târgovişte îl are în momentul
de faţă. Asta pentru a anticipa criticile care vor veni din cealaltă zonă de genul  „domne, vă împrumutaţi de nu mai puteţi”, cu toate că ar trebui să se uite puţin la Guvern, la nivelul împrumuturilor pe care le practică…”, a declarat astăzi primarumunicipiului Târgovişte, Cristian Stan, în cadrul unei conferinţe de presă, prima din anul 2020.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media