Caragiale curat! Scrisoarea din PSD Dâmbovița, neasumată de semnatari

Răsturnare de situație în PSD Dâmbovița, după apariția pe surse a unui document, care ar fi fost înmânat premierului Viorica Dăncilă, duminică, 11 august, când aceasta a fost prezentă la Târgoviște, la manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Nifon. Documentul, o scrisoare prin care se cerea demiterea conducerii și înlocuirea cu o conducere interimară, a fost publicat, pe surse, în cursul zilei de luni, în mai multe site-uri naționale.

Astăzi, conținutul scrisorii apărute public a făcut obiectul unei discuții și a unui vot în cadrul Comitetului Executiv al PSD Dâmbovița. Organizația a transmis un comunicat de presă ca urmare a acestui CEx. “Comitetul Executiv al PSD Dâmbovița a aprobat, marți, 13 august, organizarea unei Conferințe Județene de Alegeri a PSD Dâmbovița, pentru data de 6 septembrie, în urma unei propuneri făcute în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD de către președintele PSD Dâmbovița, Rovana Plumb.

Tot în cadrul CEx al PSD Dâmbovița nici unul dintre cei 83 de membri prezenți nu și-a asumat conținutul scrisorii apărute în presă și înaintată conducerii centrale a partidului de către doi colegi.

În cadrul CEx mai mulți semnatari ai scrisorii au afirmat public că au fost induși în eroare cu privire la conținutul acestui document, pe care nu l-au văzut la momentul semnării și despre care li s-a spus că este o solicitare pentru organizarea de alegeri înainte de data intrării în campania electorală pentru alegerile prezindențiale.” se arată în comunicat.

Discuții despre strângerea unor semnături au apărut încă din luna iunie, dar pe capete de tabel diferite, unele despre o analiză a rezultatelor alegerilor europarlamentare. Pare că, scrisoarea era programată a fi înmânată până la congresul din 3 august, despre care se face referire și în document ca dată de organizare a Congresului de Alegeri pentru stabilirea candidatului PSD pentru Cotroceni. Data a fost, însă, modificată la finalul lunii iulie, ca urmare a cazului Caracal, de unde rezultă că textul a fost stabilit înainte de această dată. Cu toate acestea, mai mulți primari care au semnat, au spus în fața forului extins de conducere a partidului că nu au cunoscut textul înaintat și că au știut că este vorba despre o solicitare de organizare a unei conferinte de alegeri.  Aceasta înseamnă că semnăturile au fost strânse înainte de 19 iulie, când BPJ al PSD Dâmbovița stabilise ca data de organizare a alegerilor data de 4 octombrie. Este posibil ca textul să fi fost modificat de mai multe ori. Unii dintre semnatari și-au cerut scuze colegilor și președintei partidului că au contribuit la situația generată de această scrisoare, înaintată premierului de către fostul președinte executiv Corneliul Ștefan și secretarul general Cristian Stan. Acesta, din urmă, prezent la Comitetul Excutiv nu și-a asumat însă conținutul scrisorii. Deputatul Corneliu Ștefan nu a fost prezent la lucrările CEx. Vom vedea care vor fi evoluțiile ulterioare ale acestei situații.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro