ALEGERI 2016: Ciprian Iacob – “Sunt candidatul cu cele mai mari șanse de a fi ales primar”

Înscrierea în cursă a unui candidat independent la funcția de primar în Târgoviște dă frisoane unora și altora, dar cine sunteți dumneavoastră domnule Ciprian Iacob?

Sunt târgoviștean get beget. Târgoviște este orașul în care în urmă cu 34 de ani m-am născut într-o familie de târgovișteni obișnuiți.  Educația și pașii în viață mi-au fost îndrumați de profesorii  Scolii Coresi, ai colegiului Constantin Carabella și mai apoi de cadrele universitare al Facultății de Științe Juridice din Universitatea Valahia din Târgoviște și nu ezit și pe această cale să le mulțumesc tuturor pentru ceea ce au făcut pentru mine. Acum, împreună cu dumnealor este nevoie, ca în următorii 4 ani și nu doar, să participăm la reforma administrației locale astfel încât să aibă din nou motive se mândrească cu rezultatul muncii dumnealor, elevul Ciprian Iacob în noua sa misiune, primarul independent al municipiului Târgoviște. Datorez comunității locale din Târgoviște ceea ce sunt astăzi, am copilărit, am învățat, am fost educat, mi-am întemeiat familia, lucrez, plătesc taxe și impozite ca fiecare târgoviștean.

Familia este cea mai mare realizare a mea si împreună cu soția mea Silvia ne creștem împreună în Târgoviște fetița, Sofia.

Profesez ca avocat de peste 10 ani, fiind membru al baroului Dâmbovița și am continuat să învăț, să mă perfecționez profesional, am absolvit un Master în Criminalistică, iar din 2015 sunt absolvent al școlii doctorale a Universității Valahia fiind Doctor în Management.

In urmă cu o săptămână ați confirmat discuțiile din mediul online, candidați în 5 iunie la funcția de primar al municipiului Târgoviște. Ce v-a determinat sau motivat să candidați și de ce credeți că din postura de independent puteți câștiga?

Pot să spun că am câștigat deja deși mai sunt două luni până la data alegerilor.
Am câștigat încrederea oamenilor care mă susțin necondiționat pe Facebook, am câștigat susținerea tuturor oamenilor pe care îi întâlnesc zi de zi în Târgoviște, pe unii dintre ei îi cunosc, pe alții i-am cunoscut în ultimele luni și toți acești oameni m-au convins și m-au determinat să iau decizia de a candida. Voi munci pentru a câștiga încrederea tuturor târgoviștenilor pentru a fi ales pentru prima dată în istoria recentă a orașului primar independent al municipiului Târgoviște.

Este evident că sunt candidatul cu cele mai mari șanse de a fi ales primarul municipiului Târgoviște independent fiind de departe cel mai bine pregătit profesional între cei care și-au anunțat candidatura.
În plan personal am obligația morală și dorința de a întoarce comunității, în care m-am realizat, ceea ce am primit eu în cei 34 de ani de viață, voi munci pentru comunitatea locală dacă târgovișteni doresc asta.

Este vremea ca Primăria Târgoviște să fie condusă de primarul oamenilor, de primarul târgoviștenilor și nu de marionetele desemnate de partidelor politice, partide despre care vedem zilnic că sunt corupte până în măduva oaselor, măduva fiind chiar candidații/politicieni.
Este un moment de cumpănă pentru Târgoviște și singura soluția este independența față de partidele politice corupte și conduse de personaje care de 26 de ani trăiesc din banii noștri, personaje care au făcut averi enorme în calitate de angajați la stat unde au semnat contracte, au privatizat, au furat.

“Candidații/politicieni” sunt înghiontiți de la spate, manevrați și manipulați de partidele politice psd-pnl-pmp-alde din care fac parte sau de către finanțatorii lor băieți deștepți, iar motivația acestora este banul public și dorința de putere toate acestea însă fără nici o legătură cu târgovișteni, cu nevoile sau problemele lor. Pentru candidații/politicieni și gașca lor de partid contează doar banul public.

Toți cei care sunt anunțați a fi “candidații/politicieni” sunt marionetele partidelor politice, indiferent de coloritul penelor, au condus împreună sau cu schimbul în ultimii 8 ani primăria Târgoviște!
Acești “candidați/politicieni” gravitează în jurul unui prieten comun, deja condamnat penal, asta pentru că scopul lor comun a fost și este unul singur: sifonarea banului public. Ei își spală unul altuia mâinile. Jocul lor de interese pentru banul public face să sufere târgoviștenii.

De ce trebuie să emigreze vecinul meu sau al tău pentru o viață mai bună dacă stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile și să rămânem în Târgoviște alături de cei dragi?

Trebuie să vrem să ne fie mai bine pentru că Dumnezeu ne dă dar nu ne bagă în traistă! și să mergem la vot în 5 iunie.
Independența primarului de cercurile de interese din jurul partidelor politice corupte psd-pnl-pmp-alde trebuie însă asumată prin vot de către toți târgovișteni.

Candidați/politicieni psd-pnl-pmp-alde de astăzi au pus umărul la sifonarea bugetului local, in ultimii 8 ani, partidul a cerut iar ei au executat ordinele, și-au păstrat scaunul și buzunarul plin cu bani publici, iar partidul îi răsplătește pentru merite deosebite, iar astăzi “candidați/politicieni” și trebuie să vă păcălească iarăși astfel să poată ocupa scaunul care asigură acces la banul public.
Mizeriile ultimilor 8 ani nu sunt încă sancționate pe de-a-ntregul dar se va întâmpla cu siguranță este doar o chestiune de timp.

Târgoviștea nu mai are timp, trebuie să renască, este nevoie să înceapă modernizarea și târgovișteni chiar nu merită să retrăiască repetarea istoriei ultimilor patru ani când primarul în funcție a fost condamnat penal, apoi lideri politicieni și consilieri locali au schimbat primari interimari precum șosetele murdare pe o schemă doar de ei știută dar fără legătură cu bunăstarea târgoviștenilor, cei doi primari, buni prieteni, astăzi “candidați/politicieni” vin să se întreacă iată pentru scaunul de primar dar ei au împărțit deja bugetul local! Stă în puterea târgoviștenilor să își decidă singuri alesul.

Tupeul dar și disprețul pentru târgovișteni, banul public dar și dorința de putere îi împinge pe acești “cetățeni/candidați” să încerce încă odată să vă păcălească și să îi votați.
Toți acești “cetățeni/candidați” au misiunea partidului în suflet, iar în următorii patru ani au misiunea să sifoneze bani la bugetul local pentru ei, pentru partid sau pentru finanțatorii lor.

Candidez la postul de Primar al municipiului Târgoviște fără să existe la adresa mea suspiciuni de probleme penale, îmi doresc și voi fi un primar ales de oameni și nu de o mână de politicieni corupți, voi fi un primar care va munci pentru oameni și bunul mers al cetății celor 33 de domnitori, cândva capitala țării, Târgoviște.

Nu sunt dispus la compromisuri și deși am primit “oferte de colaborare” cu și de la politicieni locali, nu îmi voi înșela niciodată susținătorii și alegătorii mei cu promisiuni deșarte și zâmbete false.

Sunt un om cu credință în Dumnezeu și am convingerea că târgoviștenii au nevoie de seriozitate și onestitate din partea celor care îi conduc. Oamenii își doresc respect, să scape de corupție, de minciună, de mizerie și mizerii, de nepăsare și batjocură!  Cetățenii municipiului Târgoviște merită respect și înțelegere, merită o viață mai bună și pentru asta plătesc taxe.

Eu, Ciprian Iacob, sunt primarul de care târgoviștenii și Târgoviștea au nevoie.

Domnule Ciprian Iacob ce lipsește sau ce nu se face în primăria Târgoviște pentru a fi în slujba cetățeanului? De ce are nevoie primăria Târgoviște?

Primăria Târgoviște are nevoie de un primar independent, primar care să nu poată fi manipulat de partidele politice psd-pnl-pmp-alde.
Primăria Târgoviște si instituțiile subordonate trebuie să scape urgent de monopolul instituit de partidele politice psd-pnl-pmp-alde.
Primăria Târgoviște este a târgoviștenilor, primăria nu trebuie să mai fie ca până acum un accesoriu al partidelor și a clientelei psd-pnl-pmp-alde.
Primăria Târgoviște are personal pregătit profesional, specialiști, experți, funcționari responsabili care scăpați de cotizația la partid și jugul politic instituit de partidele politice psd-pnl-pmp-alde vor performa alături de primarul independent pentru a rezolva corect și cinstit problemele târgoviștenilor.
Primăria Târgoviște are nevoie de un consiliul local care să nu facă sluj la partide, este nevoie de consilieri care să ia decizii inteligente și să nu vină de la partid cu listele de combinații pe banul public și de directive de la partidele politice psd-pnl-pmp-alde.
Primăria Târgoviște nu este pușculiță pentru partidul politic indiferent care ar fi el, psd-pnl-pmp-alde.
Primăria Târgoviște și consiliul local trebuie să adopte exclusiv decizii care vor îmbunătăți viața de zi cu zi a tuturor târgoviștenilor indiferent de gen, vârstă, etnie, pregătire profesională sau religie.

Primarul independent Ciprian Iacob și Primăria Târgoviște vor fi cel mai bun mediator dintre locuitorii Târgoviștei și consiliul local municipal chiar dacă membrii consiliul vor fi consilieri independenți sau consilieri reprezentanți ai partidelor politice psd-pnl-pmp-alde. Eu, Ciprian Iacob, primar independent al municipiului Târgoviște voi reprezenta exclusiv interesele târgoviștenilor.

Care vor fi primele măsuri ce le veți lua în calitate de primar?

Va fi mult de muncă! dar pentru asta cer votul târgoviștenilor pentru a fi primar independent și să muncesc pentru ei.
Voi inchide robinetele și voi decăpușa de la banul public clientela psd-pnl-pmp-alde.
Voi discuta zilnic cu târgoviștenii pentru a rezolva problemele din fiecare cartier, de pe fiecare stradă și voi ține cont de părerea oamenilor în deciziile viitoare, pentru că orașul este al târgoviștenilor, nu al primarului sau al consiliului local.

Târgoviștenii trebuie să aibă și vor avea în mandatul meu de primar independent decizia asupra proiectelor de dezvoltare a orașului.
Proiectele aflate în derulare vor fi continuare și voi căuta soluții pentru îmbunătățirea calității acestora, voi verifica cu rigurozitate buna administrare a resurselor bugetului.

Voi fi extrem de aplicat în a pune în practică viitoare proiecte ce vor putea fi realizate cu fonduri europene și voi depune toate eforturile împreună cu echipa din Primăria Târgoviște pentru a accesa și a aduce banii europeni pentru dezvoltarea urbei noastre.
Primăria Târgoviște împreună cu mine primar independent nu va pierde sub nici o formă fonduri europene din cauza incompetenței politicienilor corupți.

In ultimii 8 ani părerea târgoviștenilor nu a contat pentru aleșii locali dar a venit vremea ca toți aleșii locali să facă ce spun locuitorii cetății. Mă angajez ca Primăria Târgoviște împreună cu mine primar independent să facem întotdeauna ceea ce ne cer locuitorii orașului.

Care considerați că sunt cele mai importante probleme ale târgoviștenilor?

Cea mai importantă problemă o reprezintă mizeria si mizeriile aduse de partidele politice în oraș, corupția propagată de aceștia.
Cetățenii și-au pierdut încrederea că lucrurile mai pot fi schimbate pentru că de 26 de ani au fost înșelați, dezamăgiți, batjocoriți, nerespectați și furați de politicieni.
Primar independent fiind, împreună cu echipa din Primăria Târgoviște vom readuce încrederea oamenilor în instituție.

Sunt mii de târgovișteni care forțați de nevoi au plecat la muncă în străinătate pentru un trai mai bun principala cauză fiind corupția politicienilor și a hoției promovată de partidele politice.
În mandatul meu de primar prioritatea va fi creșterea calității vieții și crearea condițiilor necesare întoarceri acasă a celor care se vor regăsi în ceea ce urmează să devină municipiul Târgoviște in anii ce urmează.

Târgoviștenii doresc transparența cheltuirii banului public, seriozitate și respect!
Primăria Târgoviște împreună cu mine primar independent vom face cunoscut cum și pentru ce se cheltuiesc banii, fiind responsabili pentru asta.

Primăria Târgoviște prin atragerea de fonduri europene pentru investiții de infrastructură vor genera locuri de muncă și investiții ale mediului privat local și astfel vom rezolva una dintre problemele orașului.

Prioritățile municipiului Târgoviște și ale primarului independent Ciprian Iacob sunt investițiile în infrastructura rutieră, alimentarea cu apă și canalizarea în tot orașul, dezvoltarea si cresterea calității instituțiilor de învățământ și medicale, îmbunătățirea calității condițiilor de transportul public în oraș și în localitățile limitrofe, promovarea municipiului Târgoviște în scop turistic pentru a pune în valoare resursa istorică și culturală lăsată nouă de înaintașii noștri dar și de realizările actuale.

Buna colaborare cu cetățenii pentru proiecte viitoare și transparență totală privind cheltuirea banului public.

Pentru toate acestea este nevoie să fim împreună fiind nevoie de ajutorul și susținerea întregii prese locale online, scrise sau tv și multumesc pe această cale publicației Gazeta Dâmboviței pentru deschiderea de a promova ideile și gândurile celui ce va fi din 5 iunie 2016 primarul independent al municipiului Târgoviște Ciprian Iacob.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

: 5 ganduri despre “ALEGERI 2016: Ciprian Iacob – “Sunt candidatul cu cele mai mari șanse de a fi ales primar”

  • 15 aprilie 2016 at 13:46
    Permalink

    ” Candidez la postul de Primar al municipiului Târgoviște fără să existe la adresa mea suspiciuni de probleme penale….”
    Iacob, ai dosar penal.
    Cum faci tu acum când ești cercetat penal?!

    Reply
  • 11 aprilie 2016 at 20:54
    Permalink

    Independet pe dracu, nu mai credeti toate prostiile !

    Reply
  • 11 aprilie 2016 at 15:36
    Permalink

    Bafta Ciprian Iacob! Mai un independent, decat un partid.

    Reply
  • 11 aprilie 2016 at 11:47
    Permalink

    mult succes, domnule Iacob! suntem alaturi de dvs.

    Reply
  • 11 aprilie 2016 at 11:26
    Permalink

    Sa intelegem ca samsarul de masini Iacob ,sustinut de Volintiru si Pargaru … va fi sustinut de PNL-UNPR?

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro