ortooxacell kiss2022.gif Flax

ALDE l-a înlocuit pe Ionel Petre “fără preaviz”. A aflat din presă cine e noul președinte

Critic al fuziunii cu ProRomânia, președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a fost înlocuit de la conducerea organizației. Noul președinte a fost prezentat de Adrian Țuțuianu la depunerea candidaturilor. Este vorba de un bucureștean, Cătălin Popescu (foto jos), membru în Consiliul de Administrație la Hidroelectrica și profesor la facultatea de Inginerie. Acesta nu pare să aibă legături cu județul Dâmbovița. Acesta a primit și locul 2 pe lista ProRomânia pentru Camera Deputaților.

Ionel Petre spune că a aflat din presă că nu mai e președinte. Acesta a transmis o declarație de presă în care își menține opinia conform căreia nu agreează decizia ALDE de a merge alături de ProRomânia.

“Astăzi, președintele PRO România Dâmbovița a prezentat noul președinte ALDE Dâmbovița fără ca mie, ca lider de ani buni al organizației, să mi se aducă la cunoștință despre această numire. Practic, am aflat din presă că nu mai sunt președinte ALDE Dâmbovița.

Dincolo de lipsa de transparență și bun simț manifestate față de mine, ca lider ALDE, am asistat  la prima acțiune de forță și unică autoritate a reprezentanților ProRomânia.

Eu nu sunt persoana care iese pe ușa din spate sau care poate fi aruncată pe fereastră. Colegii din ALDE mă cunosc foarte bine, sunt un politician asumat, mi-am susținut întotdeauna punctele de vedere. Este dovada respectului față de partid și față de cetățenii cărora le-am cerut întotdeauna să aibă încredere în noi.

Sunt un om politic sincer, un politician de echipă. Tot timpul am respectat partidul pe care l-am reprezentat cu demnitate.

Le urez succes foștilor colegi în tot ceea ce vor face de acum înainte pe plan politic! În ALDE am cunoscut mulți oameni demni de respect și pentru acest lucru, mă simt un om privilegiat!

Rămân un politician atent și în permanență aproape de oameni, chiar dacă acum sunt dezamăgit de modul în care coechipierii mei și liderii ALDE au înțeles să își manifeste hotărârea de a mă exclude din rândurile lor. O manieră puerilă, lipsită de consistența deciziilor luate de oameni care doresc să conducă destinele unei nații.

Acum este clar că drumul alături de ALDE este la final. Eu sunt un politician de dreapta și așa voi rămâne. Nu agreez deloc decizia ALDE de a merge mai departe alături de PRO România, aspect pe care l-am exprimat încă de la anunțarea fuziunii. Eu am viziuni liberale care, de altfel, m-au și condus acum câțiva ani spre ALDE ca formațiune politică.

Momentan, îmi voi continua activitatea în domeniul privat, ca antreprenor. Politic, voi continua să îmi susțin public opiniile, din respect pentru cetățenii care mi-au acordat timpul lor, ascultându-mă în acești ani, dar și votul lor, aca reprezentant ALDE.

Voi cotinua activitatea politică, dacă proiectele și viziunea mea vor fi împărtășite de o altă formațiune politică cu viziuni de dreapta.

Rămân deschis ca politician pentru că eu cred cu tărie în proiectul #REFORMĂ, demarat anul acesta. Cred în politica pentru oameni, cu OAMENI! Cele bune! ”   Ionel Petre.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media