Agenda parlamentară: Carmen Holban (PSD) – Plafonul pentru medicamentele compensate a crescut la 990 de lei!

Plafonul pentru medicamentele în regim compensat a crescut de la 900 de lei, la 990 de lei! Măsura a fost luată după ce medicii de familie au tras numeroase semnale de alarmă, în mod special după majorarea pensiilor, operată la 1 iulie 2018, care i-a pus în situaţia de a nu mai putea elibera reţete compensate 90% unui număr însemnat de pacienţi din cauza faptului că cei 10% primiţi în plus la pensie i-a scos practic din plafonul legal de compensare. Anunţul privind majorarea plafonului privind reţetele compensate a fost făcut chiar de către deputatul PSD  Carmen Holban, membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor. „În şedinţa de Guvern din data de 17 iulie 2018, premierul României a anunţat  creşterea plafonului cu 10% până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate, adică de la 900 de lei, la 990 de lei. Măsura a avut în vedere ca pensionarii care au beneficiat de majorarea pensiilor începând cu 1 iulie 2018 să-şi păstreze acest drept şi anume accesul la medicamente compensate cu 90% a prescripţiei medicale de care beneficiază pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţii sociale pentru pensionari. După câte ştiţi, pe data de 1 iulie 2018 s-au prezentat foarte mulţi pensionari la medicii de familie, pentru că nu au putut să-şi ia reţeta compensată cu 90%. Medicul le-a spus că o să le dea reţetă compensată 50%. De ce? Tocmai pentru că această creştere a pensiei cu 10% îi împiedica să se încadereze în compensarea de 90%. Iată că, acum, rapid, am rezolvat şi această problemă. Din evidenţele CNAS, numărul de pensionari cu venituri numai din pensii de până la 900 de lei/lună este de 2.800.000 de persoane. Este a doua majorare a acestui plafon în actuala guvernare, prima fiind în luna iunie 2017 când plafonul a crescut de la 700 de lei la 900 de lei. Atunci am avut şi o diferenţiere a venitului pensionarului pentru că atunci se lua un venit cumulat dacă pensionarul respectiv mai avea venituri din chirii sau alte venituri. Pentru că se lua cumulat, el nu mai putea beneficia de reţetă de 90%. Şi atunci am dispersat aceste două părţi, plus că s-a mărit plafonul. Prin mărirea plafonului nu facem altceva decât să uşurăm eliberarea reţetelor cu 90% compensare la pensionari”, a punctat deputatul PSD de Dâmboviţa, Carmen Holban.

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro