ortooxacell kiss2022.gif Flax

Acțiune în trafic a polițiștilor rutieri dâmbovițeni

La data de 7 februarie a.c., în intervalul orar 12:00-16:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au acționat pe raza municipiului Târgoviște pentru combaterea accidentelor de circulație produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor.

În urma activităților, polițiștii au controlat 56 de autovehicule, au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 11.600 de lei și au reținut 18 permise de conducere.

Din totalul amenzilor, 18 au fost pentru încălcarea normelor rutiere privind acordarea priorității de trecere pietonilor și 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să circule cu o viteză redusă, adaptată condițiile din trafic și să manifeste atenție sporită:

-la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri în siguranță şi să acorde prioritate de trecere;

-în zona instituţiilor de învăţământ, obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii;

-la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special în cazul celor care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversare prin faţa mijlocului de transport.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media