Ce se întâmplă atunci când se sfârșește amintirea? se întreba abătut unul dintre personajele mele. Ca și scrisul, de altfel; cuvintele care au alergat prin paginile poveștilor s-au oprit fericite, la locurile lor. Și au apărut visele sumbre, toate au luat-o razna, tot așa cum se petrec lucrurile cu oamenii ajunși la bătrânețe. Ceva continuă să se mai învârtă prin căldura lor rătăcită. Să stai de pază, măcar cinci minute, să pășești prin beznă ca prin propria ta libertate, să faci un pas și apoi să dispari…
*
Atunci când o santinelă anonimă îți arată drumul periculos, să te întrebi: doamnă, bătrânico, mamaie, băbuțo unde te duci? Tot astfel se întreba un alt personaj din poveștile mele. Bătrânii, de altfel, îndură ușor un refuz, se supun, pentru ei noaptea se face de necuprins, timpul devine pustiu și fără rost. Au, cum a spus cineva, timp de prisos și toată viața înapoi. Și foarte aproape de ei s-au zărit moartea vorbitului, a mersului, a statului în picioare, a statului acolo unde nimic nu mai e al tău, a dormitului noaptea. Nu moartea, de fapt, ci reîntoarcerea… Să nu-ți amintești nimic despre ziua de azi, ce altceva să mai ceri de la veșnicie? Și să dai o formă mai complicată unei lipse de speranță veche de când lumea.
*
Am citit cândva o carte despre iubire, despre cele patruzeci de legi ale iubirii. O viață fără iubire, îmi amintesc eu de acolo, e lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauți, divină ori pământească. Împărțirile duc doar la alte împărțiri. Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. Este ceea ce devine, pur și simplu, iubirea e apa vieții, iar cel ce iubește e un suflet de foc. Lumea se învârte altfel atunci când focul iubește apa. Mai am un gând, nici nu știu dacă l-am citit undeva, e foarte ușor să fim recunoscători atunci când totul merge bine. Cum ar fi însă să devenim recunoscători nu numai pentru ceea ce ni s-a dat, ci și pentru ceea ce n-am primit?
*
Îmi vine să vă spun, precum un personaj celebru, obișnuiți-vă cu deșertul! Îngerul are trup omenesc, știm despre el că apare doar atunci când pleacă un om, că lasă doar o lipsă. În același timp, lasă cuvinte, care sunt semne și transformă un trup într-o brazdă de pământ. Un alt înger a apărut în marginea de sus a unei ferestre deschise. Hei, a strigat el, cine stă pe loc e mort!
*
Vedeți? Atunci când viața ne îngăduie să fim singuri cu noi înșine, descoperim tot felul de trăiri necunoscute. Sentimentele devin mai puternice și ne întunecă inteligența, pe care o domină. Dacă încerci să stai două minute cu ochii pe ecranul televizorului înțelegi că omul e o mașină de vorbit, un imbecil. Ne obișnuim să fim nerecunoscători și, poate, să mai trecem prin viață și în tăcere. De altfel, lumea în care trăim e previzibilă și liniară, chiar dacă e plină de amenințări și de primejdii. Cele mai multe ne urmăresc din întunericul minților amorțite. Și mai rămâne un pericol, norul negru de pe cer. Între timp trufia a și fost pedepsită.
Facebook
WhatsApp
TikTok
