Filmul este o adaptare după romanul omonim al Anitei Diamant, creată de Elizabeth Chandler și Anne Meredith și regizat de Roger Young. „Cortul Roșu” spune poveștile lui Iacov, Esau și Iosif despre hainele multicolore, prin ochii femeilor din jurul lor. Și deși nu ajunge niciodată să „indice teritoriul lăcustelor”, răsturnările de situație necesare pentru a atinge anumite pietre de temelie biblice aruncă mult praf. Rebecca Ferguson este remarcabil de bună în rolul Dinei, fiica lui Leah și a lui Jacob, în această adaptare cinematografică în două părți a romanului Cortul Roșu. Ecranizarea este realizată de Lifetime și este o reinterpretare feministă a Vechiului Testament. Și nu este o realizare ușoară.
În ultima lună am avut parte de filme și cărți din zona misticii creștine și, indiferent dacă o crezi adevărată, ficțiune sau ceva între acestea, Biblia este întotdeauna dificil de adaptat la film sau la televiziune. Deși plină de intrigi, este evident lipsită de dialoguri, există puține tranziții narative și, cu câteva excepții foarte notabile, nu există nicio dezvoltare a personajelor. De aceea, atâtea epopei biblice ajung să pară atât de ridicole. Nu sunt sandalele, robele sau coiful egiptean nebunesc; este vorba despre personaje inevitabil modernizate, adesea cu accente britanice, îndesate în sandale, robe și coiful egiptean nebunesc, implicate în scene extrem de dramatice care par să apară de nicăieri.
Din fericire, Dinah, care se confruntă cu și mai multe greutăți aici decât în carte, rămâne suficient de dinamică pentru a infuza lumea antică cu spiritul modern, fără a cădea în absurd. Deși este ajutată de o distribuție care îi include pe Minnie Driver în rolul lui Leah și pe Morena Baccarin în rolul lui Rachel, interpretarea lui Ferguson este cea care ridică nivelul artistic al filmului „Cortul Roșu”. Un personaj abia menționat în Geneza, unde era cunoscută mai ales pentru faptul că a fost violată și a provocat masacre, Dinah este centrul reimaginării feministe a clanului lui Iacov (Iain Glen) de către Diamant. Versiunea ei a lui Leah, Rachel și soțiile lor surori o venerează în secret pe zeița mamă și găsesc putere comună centrată pe pântece în cortul roșu, în care se retrăgeau în timpul menstruației. Și viața e destul de bună în acel cort roșu. Este destul de spațios și luxos, având în vedere împrejurimile deșertice, cu o zonă de conversație foarte confortabilă și o mulțime de gustări. Crampele nu sunt niciodată menționate, deși nașterea este evident o problemă. Din fericire, Rachel este o moașă talentată și, fiind singura fiică dintr-o mare de fii, Dinah devine asistenta ei. Ni se povestește despre tensiunea de lungă durată dintre Rahela și Lea, într-un flashback îl vedem pe Iacov curtând-o pe Rahela, care în ziua nunții este înlocuită de Lea (deși din motive diferite aici față de Biblie), dar toți se înțeleg remarcabil de bine într-o așezare poligamă cu resurse limitate. Până când Iacob decide brusc să mute familia înapoi pe pământurile sale de origine, anumiți fii se satură pentru că Iosif este favoritul tatălui său, iar Dina se îndrăgostește de un prinț local. Apoi lucrurile merg din rău în rău; în curând s-ar putea să te întrebi dacă Dina are descendență directă cu Iov.
Acțiunea se mută în Egipt (cu multe accesorii extravagante pentru cap) și, încă o dată, ni se reamintește că înțelegerea plantelor medicinale, a medicinii sau a profesiei de moașă este esențială pentru supraviețuirea femeilor într-un mediu ostil (vezi și „Outlander”). Dinah este, până la urmă, personajul suprem al ficțiunii feministe revendicate: energică, ingenioasă, intuitivă, suferă sub jugul patriarhatului, dar supraviețuiește prin inteligența și forța ei interioară. Nici frumusețea ei nu strică.
Multe părți din „Cortul Roșu” se apropie de parodie: Joseph, interpretat de Will Tudor, este un Botticelli cu ochi albaștri, în contrast cu tenul arab al fraților săi ucigași, Jacob, interpretat de Glen, oscilează de la metrosexual la autocrat pe fondul unei muzici incontestabile din „Urzeala Tronurilor”, iar anumite scene din piață au o calitate Disney. Însă Ferguson, care joacă în „Regina Albă”, o altă rescriere feministă, știe exact ce face. Dinah a ei, ca personaj, este puternică și obraznică. Obraznica poate fi admirabilă, dar obraznicia te va face să mori în Egiptul antic.
Actrițele care interpretează celelalte personaje feminine sunt: Minnie Driver care dă viață mamei lui Dina, Lea, frumoasa Morena Baccarin este Rahela, iar Debra Winger are dublu rol de narator și versiunea matură a Dinei.
Cartea are un context istoric definit și prezentarea este pe stilul lui Mika Waltari. Personaje de legendă își îmbină existența cu oameni normali într-un context istoric autentic. Astfel, viața femeilor era separată de cea a bărbaților. În multe societăți din Orientul Apropiat antic exista o separare funcțională a spațiilor, mai ales în jurul nașterii, menstruației și activităților zilnice. Nu avem descrieri detaliate din vremea lui Iacov, dar arheologia și textele mesopotamiene arată că femeile aveau propriile lor zone și ritmuri de viață. Ideea e că femeile stăteau împreună, discutau, transmiteau experiență și cunoștințe. De menționat că transmiterea cunoașterii între femei este aproape sigur reală. Nu în formă ritualică elaborată ca în film, dar practic: cum naști, cum crești copilul, cum gestionezi corpul, lucrurile astea nu erau scrise în „texte sacre”, ci transmise oral. Aici filmul probabil amplifică ceva real. Nașterea ca moment intens, aproape sacru, este iarăși foarte realistă. În lumea veche, nașterea era periculoasă și încărcată simbolic. Nu avem ritualuri descrise exact ca în film, dar faptul că era un moment cu greutate socială și spirituală e clar.
În „Cortul Roșu”, cunoașterea circulă în tăcere, dar este o tăcere de tip uman, concret. Femeile nu scriu, nu predică, nu construiesc sisteme teologice. Ele transmit prin prezență, prin experiență, prin apropiere. Este o cunoaștere legată de corp, de viață, de ritmuri naturale. Nu este ascunsă pentru că ar fi interzisă, ci pentru că nu are unde să apară în textul oficial. Este invizibilă, nu secretă în sens intenționat. În schimb, când te uiți la tradițiile despre Iisus, mai ales în zona aceea unde apare ideea de „mysterion”, lucrurile se schimbă. Acolo apare pentru prima dată clar ideea că există un adevăr care nu este doar nespus, ci este dat diferențiat. Nu toți primesc același nivel. Nu pentru că unii sunt excluși social, ci pentru că unii nu pot încă să înțeleagă. Asta introduce un alt tip de tăcere: nu tăcerea vieții, ci tăcerea intenționată a sensului.
O asociere cu cealaltă construcție mobilă din Biblie este evidentă și se folosește cumva de subconștientul colectiv care este obișnuit deja cu Tabernacolul. Tabernacolul este locul unde comunitatea spune explicit: aici este prezența lui Dumnezeu, aici se aduce viața înapoi la sursă prin jertfă, aici se recunoaște că viața vine „de sus”. Este un spațiu consacrat, delimitat, în care viața este raportată la Creator. Cortul roșu, în lectura simbolică, este locul unde viața apare prin corp, prin femeie, prin naștere. Nu este consacrat de o lege, dar este încărcat de sens prin ceea ce se întâmplă acolo. Femeia nu devine o zeiță în sens teologic (Biblia nu merge în direcția aceasta), dar în acele momente ea este purtătoarea concretă a vieții, adică exact punctul unde „darea de viață” se face vizibilă. Tabernacolul este o construcție consacrată: un loc delimitat în care comunitatea adună, organizează și recunoaște prezența lui Dumnezeu, Izvorul vieții. Sacrul e „adunat” și stabilizat prin formă, ritm, rânduială.
Cortul roșu, ca metaforă, este o construcție trăită: un loc delimitat în care viața însăși se manifestă la intensitate maximă și anume: nașterea, trecerea, vulnerabilitatea, grijă. Sacrul nu e „instalat”, ci se aprinde din evenimentele vieții. Tot contextul este făcut să scoată în evidență prezența și importanța femeii în viață cotidiană, dar și mistico-religioasă. Prezența feminină este o alternativă la o societate patriarhală.
Vă recomand și filmul și cartea, indiferent de ordine. Aspectul vizual este binevenit și creează un puternic proces de catharsis. Cartea a apărut la Editura Polirom în 2007.
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
