Vorbe din cotidianitatea medie
68.
Exact la ora 16,00, în drum spre casă, te-ai aşezat pe un scaun. Pe o terasă. Un scaun-fotoliu, lejer, odihnitor. Nici n-avea importanţă ce voiai, ce comandai. Un vânticel tânăr te bătea în spate, stăruitor. Te ţinea treaz, într-o uşoară alertă. Ai privit bulevardul în lumina verzuie, filtrată de frunze. Bulevardul ţâşnea direct din ochii tăi, cuminte, larg, al tuturor. O briză mai vioaie ţi-a şters obrazul drept. Ai ascultat ecourile ei uşoare. Fix la 16,35 ai plecat.
*
Increat: să fii roua de dimineață peste care n-a venit soarele nimicitor. Să fii un simțământ, o mireasmă în aer, o nădejde…
*
O vreme nedeslușită. Soare timid, cu dinți de lapte. Totuși, corcoduși înfloriți și tei înmuguriți. Trecătorii, îmbrăcați felurit, destul de diferit, în funcție de vârstă, mai mult. Am văzut tineri doar în cămașă, râzând. Brrr. Mi-am amintit cum pe la 26-27 de ani, prin noiembrie, mergeam către un tren, cu „cineva”. Și întâlnim o doamnă care ne cunoștea pe amândoi. Și zice: Păi, nu ți-e frig, că uite vine o măzăriche care se va face zăpadă. Eu: cum să-mi fie frig, e cald. Ea, îmbrăcată cu un cojoc, pune mâna pe geaca mea „îmblănită” cu imitație, ce mai, subțire ca de septembrie, zice: Eu dacă aș avea geaca asta pe mine aș muri. Avea 45 de ani. Nu ne e frig., zice și fata – da, era o domnișoară -, e destul de bine…. „Sângele”, a zis doamna, râzând cam a pagubă, depărtându-se. Deci, ce ziceam. A, că am întâlnit fete cu băieți în costumație subțire, sport, amuzându-se. Se potriveau cu florile albe ale corcodușilor, cu înmugurirea teilor, cu altele…
*
Liniștit precum un polițist traversând agale strada, cu pulanul din dotare, cu pistolul ținut ascuns. Ieșit din spațiu și timp. Fără teamă.
*
Să lucrezi toată ziua muncă brută, grea, direct cu lucrurile, acaparat de ele. Şi să fii una cu lucrul tău, imaginarul tău să n-aibă fisură, să nu fie infiltrat, insiduos, nici de imaginea viitorului, nici de amintirea celor trecute. Nu. Tu să fii totuna cu prezenţa şi materialitatea obiectului din faţa ochilor tăi. O altă variantă e să evadezi, să simulezi prezenţa ta printre lucruri, captat însă de visuri ca de o Fata Morgana mereu aflată înaintea ta, dar mereu neatinsă. Să faci, să visezi. Peste amândouă trece acelaşi timp: un animal flămând, nesătul, ai cărui colţi scânteiază rece, deasupra şi neîncetat.
*
Suntem scoici. Tot ce-avem cu adevărat e înăuntrul nostru.
*
A venit un meseriaș, a pus un grilaj mic, pe geam, pentru aerisire la gaze. A luat 200 de lei. Bravo, i-am zis în gând, nu știam să fac asta. Va mai veni săptămâna viitoare, pentru un alt geam, din interior spre balcon, alți 200. Bravo, de mai multe ori. Brățară de aur: o plătești.
*
Plimbarea tristă și nervoasă a tatei în curte, când venea cineva, un vecin sau o rudă, să taie unul dintre frumoșii lui miei, de Paști. El nu tăia nici măcar o găină, nu mai zic de pui… Ieșea și din curte, de multe ori.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
