VALAHIA pascanu1.gif 	primordium_submeniu.gif MissTwist

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Două evenimente de altădată…

Regele Ferdinand la Târgovişte… Duminică, 24 aprilie 1921 avea loc la Târgovişte, ceremonia dezvelirii bustului M.S.Regele Ferdinand, ce fusese realizat de sculptorul Ionescu-Varro şi amplasat în faţa Şcolii de Cavalerie din oraş. La ora 11.00, regele şi regina, însoţiţi de principesa Mărioara au sosit la şcoala amintită fiind întâmpinaţi de oficialităţile locale. După desfăşurarea serviciului … Citește mai mult

LA MIJLOC DE SĂPTĂMÂNĂ – Constanța POPESCU – Vom zice cu glas tare: Hristos a înviat!

   Iată, cu bune cu rele, o treime de acest an s-a scurs. Cu mască, cu vaccin sau fără, cu bucurii mai mici, mai mult improvizate și uneori clandestine, cu nemulțumiri, proteste, timpul nostru trece. A trecut o iarnă, fără iarnă și am ajuns la prima mare sărbătoare a creștinilor și, de fapt, a tuturor. Dacă … Citește mai mult

TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Ostracizarea, instrumentul democratic uitat

În antichitate exista un procedeu de control al conducătorilor, în plus de o distribuire a puterii între membrii societății. Se numea ostracizare (ὀστρακισμός / ostrakismós). Era vorba despre un vot al Ecleziei (ansamblul cetățenilor) îndreptat împotriva celui mai indezirabil personaj politic. Acest vot însemna că persoana desemnată urma să fie alungată din politică pentru un … Citește mai mult

Invitație către o lume de basm – Satul poveștilor, un spațiu pentru întreaga familie

   Indiferent de vârsta biologică la care ne aflăm, poveștile ne dau vigoare și încredere în forțele noastre și în apropierea celor din jur. Avem nevoie de povești, avem nevoie de speranță. Tocmai de aceea, ne-am gândit că ar fi interesant nu numai să spunem, sau să ascultăm povești, ci și să le trăim.   … Citește mai mult

RESTITUIRI – Ioan N. RADU – Oameni de ieri și de azi ai Dâmboviței

Scriam, cu câțiva ani în urmă, despre un OM pe care-l știam în orașul nostru dintotdeauna și pe care îl cunosc zeci de generații ale Târgoviștei. Profesorul IOAN N. RADU… Campion mondial, dascăl de elită, profesor înțelept, conducător al școlii dâmbovițene… Revista ASTRONAUTICA, pe care o lansa lunar, vorbea lumii întregi despre orașul nostru. Scriam, … Citește mai mult

IPOTEZE DE LUCRU – Iulian MAREȘ – O lecție japoneză

În Japonia de după cel de-al doilea război mondial, situația economică era cruntă, alimentele de bază erau raționalizate, iar oamenii mureau de foame, la propriu. A rămas în istoria națională exemplul personal dat de un judecător care a făcut o demonstrație publică: a încercat să trăiască timp de câteva luni mâncând numai rația zilnică de … Citește mai mult

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Apa chioară a partidului

La valorile care i-au consacrat pe liberalii noștri – să nu uităm, cel mai vechi partid din Europa – am putea adăuga și apa chioară! Chiar, așa! Apa chioară ar trebui inclusă printre valorile prin intermediul cărora am putea avea acces la gramaticile generative ale gândirii liberale în stare pură! Ca să nu mai vorbim … Citește mai mult

SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI – O amintire din copilărie

De fapt, o reconstituire, pentru că nu-mi amintesc mai nimic în mod direct, ci am apelat la amintirile altora, ale părinţilor şi la amintirile povestirilor din amintiri ale bunicii. Bunicul Andrei, un bucovinean poreclit spre sfîrşitul vieţii „Burduşilă” – et pour cause! – , n-a avut prea mult pămînt în satul său de munte, aşa … Citește mai mult

EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Virusul fanatismului

Se ştie bine că pământul românesc este foarte fertil, e de ajuns să arunci în el orice sămânţă, că mâine-poimâine răsare acolo o mândreţe de plantă. Privind la istoria clipei recente, legată prin fire subterane de trecutul relativ îndepărtat al începutului de secol XX, sunt convins că o sămânţă veche în haine noi a încolţit … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Din jurnalul de profesor înainte de pensionare (1)

Și se apropia, după 41 de ani, în plină pandemie și sub apăsarea învățământului online, chiar ea, pensia… Cu puțină vreme înainte, am vorbit cu elevii mei despre infinit… Cred că am citit ceea ce vă spun acum într-un roman sau așa mi se pare, le-am povestit eu. O fată descoperă lumea lacomă și tristă … Citește mai mult

DUMINICA DE POEZIE – Un orologiu fără semne

S-a spus… Poetul e un donator de sânge la spitalul cuvintelor (Blaga), iar poeţii sunt inima umanităţii (Eugen Ionescu)… Poetul este un evocator, când îl înţelegem, suntem tot aşa poeţi ca el. Poeţii sunt doar interpreţi ai zeilor (Socrate)… Poezia? O filosofie caligrafică… Poetul este un domn în ţara visului (Heinrich Heine)… Așadar, poezia nu … Citește mai mult

UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc.  S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe … Citește mai mult

UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ

Alte rimelări În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ…  Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, … Citește mai mult

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Relatări Râsul, de Dorina Rusu, Editura Polirom

   Poveștile scoase din tiparele și firescul realității impun reguli destul de greu de stăpânit și de respectat pentru ca toate aceste transformări să poată să conducă la un rezultat bun, la o corectă receptare a ceea ce se vede în urma acestor relatări crude și ce se poate întâmpla cu ele odată așezate în stările … Citește mai mult

DE DINCOLO DE STATUIA LIBERTĂȚII – Dana NEACȘU – Ce putem face?

Nu cred că pe malurile Dâmboviței sunteți la curent cu brutalitatea poliției din America.  Împreună cu crimele în masă, brutalitatea poliției este o fațetă teribilă a stilului de viață american. Unul pe care fac tot posibilul să-l evit, trăind în New York. Oricum, săptămâna trecută s-a încheiat un proces într-un caz de brutalitate al poliției. Un polițist alb a … Citește mai mult

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Câteva gânduri despre ajutor

   Despre ajutor a început să se discute din ce în ce mai mult odată cu preocupările societății asupra drepturilor, minorităților, inegalităților existente din diverse motive. Discursul se construiește, în mare parte, în jurul motivelor pentru care ar trebui să se ofere ajutorul, cum ar trebui să se facă acest lucru și de către cine, iar … Citește mai mult

PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Deconstructivism -I-

1. Mitul constructorului De la mitul lui Icar (și Dedal) la mitul meșterului Manole, înțelepciunea populară este plină de lecții arhetipale despre conflictele dintre ambiție și limită, dintre egoism și reciprocitate. Nu poți construi nimic trainic fără să oferi la schimb un sacrificiu, sau poate chiar mai mult. Se spune în Geneza (11.1 … 11.9) … Citește mai mult

DILEME – Aura Ciobotaru – Frumosul, sensul real al binelui

Îmi propun în acest articol să abordez problema binelui, întâi din perspectiva generală și să formulez și o perspectivă diferită asupra binelui moral. Încep cu abordarea generală asupra a ce este bine, urmând să completez tema și cu un alt concept, frumosul. Îmi doresc să stabilesc dacă cel de-al doilea concept, frumosul, este, de fapt, … Citește mai mult

EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagatoris

Oare ce ar fi spus… doamnei Cristina Cioabă Doamna Monica Lovinescu s-a transformat și a devenit cu adevărat o instituție, un reper, o prezență la a cărei imagine putem să ne raportăm întotdeauna, la ale cărei atitudini să privim mereu cu fiorul admirației pulsând, ale cărei întrebări să încercăm să ni le punem tot timpul … Citește mai mult

Duminică, acces gratuit pentru cei cu nume de floare, la muzeele Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

      Duminică, 25 aprilie 2021, cu ocazia Sărbătorii Floriilor, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, oferă acces gratuit tuturor celor care poartă nume de floare la muzeele aflate în administrarea instituţiei muzeale: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului … Citește mai mult

TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Woody Allen. Ingmar Bergman. Ernest Becker. Negarea morții

„Dacă vrei să dobândești puterea de a suporta viața, fii gata să accepți moartea.” – Sigmund Freud Moartea este o constantă importantă a existenței umane. În jurul ei s-au scris multe și este punctul de plecare în construcția ideologiei majorități religiilor cunoscute. Are propria perspectivă metafizică, alături de marile subiecte ale domeniului. Cartea de astăzi … Citește mai mult

TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Scriu aceste amintiri în duminica împăcată a Paştelui. Se face noapte. Plouă domol. Stau la computer, lîngă fereastra deschisă, şi adulmec noaptea, care mă înconjoară moale şi tăcută. Noaptea implacabilă în tăcerea şi răceala ei parcă îmi spune că vremea bunicii, a copilăriei nu o pot decît visa, fără s-o mai pot găsi vreodată. Bunica … Citește mai mult

Biblioteca Județeană serbează Ziua cărții și Ziua Bibliotecarului în Parcul Chindia

În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătoreşte Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor, precum şi Ziua Bibliotecarului din România. Vineri, 23 aprilie 2021, ora 12.00, vă aşteptăm în Parcul „Chindia”, pe Aleea Voievozilor pentru a lansa un îndemn ProLectură – „PANDEMIA VOM RĂZBATE ÎMPREUNĂ CU O CARTE!”