Trei competiții majore: Europeanul de fotbal, Wimbledonul, Turul Franței. Super sportivi, super curse, super meciuri. O nebuneală a rezultatelor în care se amestecă cifre cu jucători, timpi cu faze memorabile. Pare prea mult. Sportul a devenit o afacere. Spiritul olimpic e pe bani.
Mi-e imposibil să cred că ciclismul este curat. N-are cum. Se fac controale, desigur. Performanțele sînt de-a dreptul uluitoare. Tineri de 20-21 de ani scot niște timpi devastatori. An de an recordurile sînt bătute într-un ritm care sfidează bunul simț. În ciclism nu sînt premii foarte mari. E sportul celor săraci, care se mulțumesc cu puțin. Accidentările sînt dese, condițiile de concurs devin infernale. Și totuși, lumea continuă să vrea să vadă efort maxim, vrea „sînge”, ca-n arenele romane.
În tenis lucrurile sînt pe cale să se schimbe. Ultimii mohicani, Djokovich, Nadal, Federer se vor retrage în maximum 3 ani. În urma lor vor veni prea puțini ca să se aleagă o tripletă esențială. Numărul de turnee majore cîștigate de un singur jucător va fi din ce în ce mai mic. La fete, o dată cu retragerea Serenei Williams, nu va mai rămîne o tenismenă pe care să pui bază că e o mare cîștigătoare. S-a diluat totul, apar jucători sau jucătoare de un turneu, două, poate trei turnee de Mare Slam în palmares. Vor arde intens 2-3 ani, apoi se vor topi cu un maldăr de bani la teșcherea. Aici e problema, de fapt. Un mare turneu e răsplătit cu atît de mulți bani încît poți trăi liniștit toată viața din ei, fără teama că te accidentezi pe o iarbă alunecoasă ori pe un beton vopsit. Sigur, totul se plătește, televiziunile dau bani, sponsorii la fel. Sportivul trebuie să ofere spectacol cu orice preț. Înălțimile faimei produc amețeli, e ușor să cazi. Și totuși, lumea continuă să vrea să vadă efort maxim, vrea „sînge”, ca-n arenele romane.
Fotbalul s-a industrializat. Din doi în doi ani, fie Europene, fie Mondiale fotbaliștii ajung să joace 60-70 de meciuri. Publicul e mereu odihnit, jucătorii ajung sub presiune meci de meci. Noroc cu cele 5 schimbări. Presiunea sub care se joacă meciurile la nivel înalt induce o stare de forțare a limitelor, orice greșeală e sancționată de suporteri atît de drastic încît autorul greșelii devine un paria. După Messi și Ronaldo va mai trece ceva timp pînă să apară marea concurență la vîrf. Sau va fi creată de presă. Și totuși, lumea continuă să vrea să vadă efort maxim, vrea „sînge”, ca-n arenele romane.
Vor apărea alți idoli, competițiile vor fi din ce în ce mai dure, noi vom sta în tribune sau la televizor, vom ronțăi alune vom bea bere și vom înjura sau vom aplauda. Bucuria sportivilor va fi din ce în ce mai mică. Încep în competiție mulți, termină numai unul. Din ce în ce mai obosit. Publicul e mereu odihnit.
Top of FormPUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
